De ce educație STEM?

Tot mai des, în ultima vreme, se vorbește, în școală,  despre educația STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics), în limba română ȘTIM (științe, tehnologii, inginerie și matematică). Chiar dacă mulți dintre cei din domeniu, mai ales profesori, consideră această abordare mult prea generală, argumentând că se ajunge la o abatere de la logica internă a disciplinelor de studiu implicate (amestecându-se, de exemplu, noțiuni de fizică „pură” cu cele de matematică), totuși, această abordare conduce la progres vizibil pe mai multe planuri, folosind o abordare interdisciplinară și aplicată.

Abordarea STEM  integrează toate domeniile implicate într-o paradigmă de învățare coerentă bazată pe aplicații desprinse din realitate. Prin urmare, conceptele de bază în această abordare sunt interdisciplinaritate și aplicare în contexte diferite. Iată, deci, primele argumente în favoarea STEM. Elevii din zilele noastre sunt mult mai motivați dacă subiectele sunt predate din perspective diverse și  dacă sunt bazate pe fapte din viața de zi cu zi. „Cel mai puternic argument pentru interdisciplinaritate este chiar faptul că viaţa nu este împărţită pe discipline”, spunea Jean Moffet.

Una din competențele cheie recunoscute la nivel european este formulată astfel: „competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţă şi tehnologie”  (Comisia Europeană/EACEA/Eurydice, 2012. Dezvoltarea competenţelor cheie în şcolile din Europa: Provocări şi Oportunităţi pentru Politică. Raport Eurydice. Luxemburg: Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene.) În acest document al Comisiei Europene este evidențiat faptul că se manifestă un interes scăzut al tinerilor penru studiul disciplinelor STEM, prin urmare există din ce în ce mai puțin personal calificat în domeniile conexe. De asemenea, s-a constatat că marea masă de elevi,   ca și grupurile vulnerabile, nu este inclusă în  iniţiativele de încurajare a motivaţiei către alegerea carierelor STEM, previziunile arătând că, în viitorul apropiat, vom avea tot mai puțin specialiști și tinerii nu vor alege cariere vitale pentru competitivitatea economiei.

Prin urmare, educația STEM devine un punct cheie în pregătirea tinerelor generații pentru viitor. Cum se poate face acest lucru? În primul rând, promovarea și utilizarea unor metode de predare bazate pe explorare, investigare și anchetă, pentru a implica elevii (ex. https://www.edutopia.org/article/inquiry-and-research-process ).  Apoi, prezentarea și promovarea de modele de cariere în domeniu, în așa fel încât elevii să regăsească un exemplu demn de urmat ( Iată linkul către pagina proiectului european SPACE AWARENESS, pagină dedicată carierelor: http://www.space-awareness.org/ro/careers/ ).

O altă direcție urmată este organizarea de campanii de sensibilizare generale, precum şi atragerea de parteneri din domenii economice diferite. De exemplu, SCIENTIX-  (http://www.scientix.eu/home) inițiativa europeană care  promovează și susține colaborarea paneuropeană între profesorii, cercetătorii în domeniul educației, factorii de decizie și alte categorii de profesioniști, organizează, în colaborare cu mai mulți parteneri, pentru al treilea an consecutiv, campania Săptămâna STEM Discovery, care se va desfășura în perioada 23 – 29 aprilie 2018. După succesul din 2016 și 2017, evenimentul își propune să faciliteze peste 500 de activități, la care se așteaptă să participe peste 10.000 de școli din 30 de țări. Proiectele, organizațiile și școlile au acum posibilitatea să devină parteneri ai campaniei. Consultând apelul la acțiune cu ocazia Săptămânii STEM Discovery veți afla despre cele două etape ale procedurii de solicitare a calității de partener- o pagină de Internet cu conținut unic va fi creată de participanți. Această pagină cuprinde un afiș promoțional, o scurtă prezentare a Săptămânii STEM Discovery, o hartă a activităților care au loc în Europa și în restul lumii și o bară laterală cu siglele și numele tuturor partenerilor. Prin urmare, campania promovează, în cadrul unui efort comun, inițiativele desfășurate de diverse proiecte, organizații, școli și profesori pentru a atrage atenția asupra studiilor și profesiilor STEM. Pentru a afla mai multe despre condițiile de participare, vă invităm să accesați linkul  următor: http://www.scientix.eu/events/campaigns/sdw18.

STEAM (care aduce alături de celelalte patru domenii și arta), este o nouă abordare a filozofiei STEM, prin care se recunoaște valoare artelor atât in dezvoltarea armonioasă a individului cât și în cea a întregii societăți. Școala postmodernă se adaptează,zi de zi, nevoilor tinerilor ce se pregătesc pentru un viior în care cheia succesului este cum să știi să te adaptezi și să folosești ceea ce ai învățat pentru o continuă schimbare.

prof. Cornelia Melcu

Școala Gimnazială nr. 9 „Nicolae Orghidan”, Brașov (Braşov) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/cornelia.melcu

Articole asemănătoare