În ultimii ani, atragerea elevilor ca parteneri activi ai propriei formări a devenit o provocare pentru profesor, astfel încât acesta este nevoit să-și folosească imaginația în vederea introducerii unor activități cât mai atractive și variate în procesul instructiv-educativ. Învățarea pe bază de proiect îndeplinește dezideratul atractivității, dovedindu-și eficiența în corelarea noțiunilor teoretice cu viața de zi cu zi.
În cadrul orelor de limba și literatura română, la ciclul gimnazial, profesorul poate propune proiecte variate, pornind de la teme generale, în funcție de conținuturile studiate. La clasele a VI-a – a VIII-a, am propus proiectul intitulat Curcubeul prieteniei, în speranța încurajării elevilor să citească și, totodată, să formeze legături interumane trainice, de durată.
Proiectul a pornit de la competențele generale din programă, urmărind valorile și atitudinile adaptate vârstei educabililor; competențele specifice pe care se axează proiectul sunt: identificarea unor informații esențiale dintr-un mesaj oral, în scopul înțelegerii sensului global al acestuia, adaptarea vorbirii la partener și la situația de comunicare, participarea la diverse situații de comunicare, abilitatea de a lucra cu textul, redactarea de texte imaginative/ reflexive în scopuri și contexte variate, utilizarea normelor de scriere corectă.
Ca metode și procedee de lucru, am ales să le folosesc predominant pe cele activ-participative, precum brainstormingul, problematizarea, învățarea prin descoperire, dezbaterea, completarea de fișe de responsabilități și de autoevaluare etc. Proiectul se desfășoară pe o perioadă de patru săptămâni.
Prima etapă a proiectului (informarea) se axează pe lansarea acestuia și pe colectarea informațiilor necesare planificării sarcinilor de lucru. Profesorul le cere elevilor să noteze pe tablă câte un cuvânt care le vine în minte în legătură cu termenul prietenie. Cuvintele notate sunt utilizate pentru a crea versuri pe tema dată. Profesorul verifică îndeplinirea sarcinii, oferă o definiție a prieteniei și citate referitoare la aceasta. Elevii sunt rugați să se documenteze cu privire la tema prieteniei în general și în operele literare citite sau studiate.
Cea de-a doua etapă, planificarea activităților, constă în selectarea soluției pe care o vor adopta în cadrul proiectului și identificarea resurselor necesare, în vederea luării unei decizii. Elevii analizează soluțiile posibile, prin dezbatere, formulând considerații personale asupra temei. Se stabilesc grupele de lucru, se alege modelul pentru fiecare grupă și se elaborează planul de acțiune, având în vedere și resursele pe care le vor utiliza. Fiecare grupă are un lider împreună cu care va elabora o fișă de responsabilități.
Implementarea proiectului constă în elaborarea sa propriu-zisă, prin efectuarea sarcinilor delimitate pentru fiecare grup. Activitățile colective propuse sunt: Colajul prieteniei, Cercul prieteniei și plantarea copacului prieteniei. Pentru prima activitate, elevilor li se cere să realizeze conturul mâinii drepte pe un carton colorat, să-l decupeze și apoi să lipească aceste elemente pe un panou, alături de poza lor, realizând un lanț al prieteniei; Cercul prieteniei este o activitate în aer liber în care elevii ies în curtea școlii, își strâng mâna, se organizează în cerc, simbolizând unitatea. De asemenea, elevii vor planta împreună copacul prieteniei, pe care îl vor îngriji pe viitor și de ale cărui roade se vor bucura peste ani.
Sunt formulate și cerințe pentru activitatea pe grupuri: alegerea a două situații concrete din viața de elev în care prietenia a avut un rol important și relatarea lor, alegerea și descrierea unor relații de prietenie dintre scriitori/ personaje ale operelor literare studiate în gimnaziu. Lucrările vor fi colectate într-un portofoliu de proiect.
Ulterior, elevii vor realiza o dezbatere cu tema Prietenia reală versus prietenia virtuală; în urma dezbaterii, ei vor trage concluzii sub îndrumarea profesorului, având în vedere avantajele și limitările utilizării internetului.
Controlul și evaluarea proiectului are următoarele etape: verificarea proiectului (prin analiza rezultatelor proiectului și validarea acestora), diseminarea rezultatelor (realizarea unei prezentări Power-Point și a unei expoziții tematice) și asigurarea feed-back-ului (prin autoevaluarea și evaluarea activităților).
Tema propusă pentru proiect a are un impact major asupra grupului de elevi. Pe lângă activitățile atractive pe care le propune, beneficiile sale sunt vizibile în crearea unor legături statornice între colegi, cu impact de lungă durată. De asemenea, elevii învață să coreleze noțiunile studiate și operele literare cu viața de zi cu zi, valorificând atât experiența personală, cât și pe cea culturală.
Proiectul este o metodă atractivă de stimulare a învățării în mediul școlar.