Cum putem utiliza Jigsaw Planet la ora de istorie?

Jigsaw Planet este o aplicație care ne ajută să creăm puzzle-uri. Avem posibilitatea de a încărca o fotografie, de a seta dificultatea puzzle-ului, adică numărul de elemente și timpul de rezolvare. Materialul poate fi distribuit elevilor spre a fi rezolvat foarte ușor.

Aplicația Jigsaw Planet este disponibilă la adresa jigsawplanet.com. Folosită ca strategie euristică, reprezintă organizarea proiectivă a unei situații educaționale prin parcurgerea căreia elevul își consolidează o serie de informații acumulate. De asemenea, elevii își manifestă  inițiativa, răbdarea, îndrăzneala și curajul în rezolvarea unei enigme prin folosirea aplicației Jigsaw  Planet.

Elevul are o sarcină didactică de rezolvat prin joc, îndeplinește obiectivele jocului și realizează astfel o învățare autentică. Prin folosirea Jigsaw  Planet, a jocului ca metodă de învățare, scoatem mai mult în evidență contribuția jocului în educarea copilului școlar. Jocul didactic angajează în activitatea de cunoaștere, cele mai importante procese psihice, având în acelaşi timp, un rol formativ şi educativ.

Site-ul Jigsaw Planet este accesibil oricui, fără nicio restricție. Înregistrarea este ușoară și se poate face cu ID-ul personal de e-mail sau numărul de telefon. Profesorul poate crea acest cont. Lumea Jigsaw Planet nu este doar interesantă, ci și fascinantă.

Indiferent de vârsta elevilor, putem folosi aplicația în diferite momente ale lecției: este eficient pentru captarea atenției la începutul orei sau poate fi utilizat și în munca diferențiată, prin ajustarea la diferite grade de dificultate la aceeași imagine pentru clasele primare.

În rândurile următoare o să vă prezint folosirea acestei aplicații la orele de istorie la clasa a IV-a. Am creat un cont de dascăl și pentru că am specificat faptul că uneori folosesc această aplicație la captarea atenției am creat mici sarcini de lucru.

Această sarcină de lucru a elevului este descrisă pe digitalEdu: digitaledu.ro/mircea-cel-batran-puzzle/. Este o sarcină de lucru de tip ghicitoare, se cere elevului să recunoască voievodul Țării Românești care a avut un rol important în luptele anti-otomane iar cele mai cunoscute bătălii sunt cea de la Rovine și cea de la Nicopole. Elevul are la dispoziție o descriere a acestui domnitor dar poate rezolva această sarcină de lucru rezolvând un puzzle, aflând astfel despre cine este vorba: jigsawplanet.com/?rc=play&pid=1fbaa9e69b71

Exemplific astfel și alte astfel de resurse educaționale create pentru momentele lecției de istorie:
Mihai Viteazul:  jigsawplanet.com/?rc=play&pid=26db66cd3502
Alexandru Ioan Cuza:  jigsawplanet.com/?rc=play&pid=26292a68a748
Vlad Țepeș: jigsawplanet.com/?rc=play&pid=14eb47c120b1
Ștefan cel Mare:  jigsawplanet.com/?rc=play&pid=35a6dde64234

Putem învăța elevii să creeze puzzle folosind aplicația. Faceți clic pe butonul Create și încărcați imaginea pregătită. Odată încărcată imaginea, stabiliți ce formă și câte piese va avea puzzle-ul. De numărul de piese ales va depinde și gradul de dificultate al acestei activități create. Odată parcurși acești pași, copiii vor face clic pe butonul Create și puzzle-ul va apare pe ecran. Astfel, ei înșiși pot crea puzzle-uri. Elevii trebuie să știe că atunci când au terminat un puzzle, pe ecran va apărea o fereastră în care va fi afișat timpul de rezolvare. De asemenea, ei pot partaja puzzle-ul pe o pagina Facebook, blog, grup de învățare.

Pentru elevii mai mari, la orele de Geografie, puteți folosi capturi ecran din Google Earth sau Google Maps și cereți apoi elevilor să recunoască locurile din imagine și să le denumească folosind Jigsaw  Planet.

Provocați elevii să rezolve puzzle-urile în perechi. Un copil rezolvă, celălalt cronometrează, apoi schimbați rolurile. Este un exercițiu care va ajuta fiecare din elevii din echipă.

Bibliografie

Grecu, Daniela (2020) Instrumente online în procesul didactic. Craiova.

prof. Mihaela Purenciu

Școala Gimnazială, Apold (Mureş) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/mihaela.purenciu

Articole asemănătoare