Orice relație interumană se bazează pe comunicare. Comunicarea și transmiterea corectă a mesajului este cheia unei relații eficiente între indivizi. Suntem diferiți și de aceea nu toată lumea deține calități de bun comunicator.
Mediul unde se învață comunicarea, unde se deprinde și se perfecționează comunicarea, unde se elaborează comunicarea, unde se educă comunicarea este școala. Aici, comunicarea are semnificația unei valori umane si sociale, motiv pentru care educarea comunicării constituie un scop în sine, un obiectiv major al învățământului.
„Oamenii se urăsc pentru că se tem, se tem pentru că nu se cunosc și nu se cunosc pentru că nu comunică.” – Martin Luther King
Schimbarea concepției comunicative promovatã în școalã pune în mod acut problema educãrii cu și mai multã atenție a capacitătii comunicative deopotrivã la profesor si la elevi, concomitent cu îmbunătãțirea comunicării de ansamblu din cadrul instituției școlare.
Cerințele de comunicare ale școlii sunt într-o continuă creștere, motiv pentru care cadrul didactic este imperios sã devinã un profesionist al comunicării didactice, atât în planul stãpânirii tehnicii comunicãrii, al rezonãrii receptorului, cât și în cel al influențării formãrii personalității acestuia sub multiple aspecte.
Profesorul trebuie sã-si armonizeze activitatea la nivelul experienței lingvistice a elevilor cu care lucreazã. Mesajul didactic trebuie sã fie structurat, prelucrat si prezentat în concordantã cu posibilitãtile de receptare ale elevilor. Este o problemã care ține de capacitatea cadrului didactic de a-si adapta comunicarea la nivelul maturității intelectuale a elevului.
Nu întotdeauna comunicarea didacticã se realizeazã asa cum ne-am propus, deoarece pe parcursul comunicãrii pot apãrea si bariere. Barierele de comunicare pot interveni atunci când cadrul didactic are o exprimare neclarã, vorbește prea încet sau prea repede , nu creeazã motivații, elevii nu au cunoștințele necesare pentru a înțelege comunicarea sau nu sunt bine fixate, influențând negativ cunoștințele noi. Limbajul înseamnã comunicare, dar nu se comunicã nimic dacã vorbirea e lipsitã de sens.
Relațiile dintre cadrele didactice și elevi sunt multiple, iar modul de manifestare comportamentalã e resimțit de ceilalți în maniere diferite generând douã tipuri de sentimente: de respingere sau de acceptare. Acest lucru este influențat de individ dar și de barierele apãrute în calea comunicãrii. De multe ori, atunci când dorim sã modificãm comportamentul unui elev, încercăm sã modificăm mediul sau să intervenim asupra propriului mod de manifestare. Cuvântul poate fi unealtã prețioasã sau mijloc periculos, deoarece poate influența pozitiv sau negativ interlocutorul. Atitudinea cadrului didactic în fața elevilor și a părintilor poate declanșa sau atenua conflictele care apar între elevi, între elevi și părinți ori între pãrinți și profesor.
Comunicarea asertivă reprezintă adaptarea eficientă la diferite situaţii conflictuale. În rezolvarea unei astfel de situaţii trebuie aleasă comunicarea directă, deschisă şi sinceră, fără a folosi un limbaj ironic, ilogic, agresiv sau impunător. De asemenea, sunt foarte importante controlul tonului vocii şi mimica.
Câteva exerciții pentru a eficientiza comunicarea în educație se referă la următoarele aspecte:
– încercarea de a începe orice conversaţie folosind cuvintele: „EU”, „PENTRU MINE”, „MIE”, „PE MINE”;
– parcurgerea, în orice conversație, a 4 pași:
Pasul 1: „EU văd / aud /gândesc…”
Pasul 2: exprimarea sentimentelor – „Mă simt…”
Pasul 3: exprimarea nevoii – „Am nevoie de a…” sau „Am nevoie să…”
Pasul 4: exprimarea dorinţei – „Aş dori ca tu să…”
La pasul 2, atunci când nevoile noastre sunt satisfăcute, pentru exprimarea sentimentelor se pot folosi cuvinte de genul: bucuros, confortabil, disponibil, energic, impresionat, intrigat, împlinit, încrezător, mândru, mişcat, optimist, plin de speranţă, recunoscător, stimulat, surprins, uimit, uşurat, vesel, iar atunci când nevoile noastre nu sunt satisfăcute, se pot folosi următoarele cuvinte: agasat, confuz, copleşit, derutat, descurajat, dezamăgit, frustrat, furios, iritat, îngrijorat, jenat, neajutorat, nerăbdător, nervos, pesimist, rezervat, singur, stânjenit, trist, tulburat.
În reglarea propriei comunicãri, cadrul didactic trebuie sã ținã seama de mimica elevilor, de gesturile, expresiile și mișcãrile lor, reacții care devin simptomatice pentru ceea ce simt, înțeleg, acceptã, doresc aceștia. El poate sesiza direct si abil, din mers, „starea de spirit” a elevilor și astfel sã valorifice la maximum comportamentul acestora în beneficiul optimizãrii comunicãrii.
Fiecare cadru didactic trebuie să fie conştient de responsabilitatea faţă de cuvântul rostit într-o societate în care totul se petrece sub semnul rapidităţii, în care greșelile de exprimare sunt considerate fără importanţă şi în care nimeni nu răspunde pentru ce a spus, în care nimeni nu aşteaptă răspuns la intervenţia într-o conversaţie.
Comunicarea, atât cea didactică cât şi cea de la nivelul societăţii, rămâne o problemă deschisă pentru cercetare în privința posibilităţilor de realizare a unei comunicări integrale, o comunicare în care pierderea de informaţii să fie minimă, obținându-se o satisfacţie pentru ambii interlocutori, Relaţia elev-profesor trebuie să fie astfel structurată încât elevul să îndrăznească să acționeze în prezența profesorului să coopereze cu el, să permită să aibă viziuni personale asupra problemelor.
Bibliografie:
seaopenresearch.eu/Journals/articles/MI_35_15.pdf
www.asociatia-profesorilor.ro/rolul-comunicarii-in-procesul-de-invatamant.html
1. Șoitu Laurențiu, Pedagogia comunicãrii, Bucuresti, Editura Didacticã si Pedagogicã, 1997
2. Ioan Cerghit, Sisteme de instruire alternative si complementare, Bucuresti, Editura Aramis, 2002 3. Dinu Mihai, Fundamentele comunicãrii interpersonale, Bucuresti, Editura All, 2004.