Într-o societate care evoluează cu rapiditate, care reflectă doar modernism şi care necesită adaptabilitate rapidă, individul nu poate să facă faţă acestor caracteristici ale contemporaneităţii de unul singur. Tocmai de aceea el are nevoie, pentru adaptare, de sprijinul şcolii. Pe lângă transmiterea de informaţii, dezvoltarea unor abilităţi, competenţe, deprinderi, şcoala îşi asumă şi rolul de a dezvolta individul din punct de vedere psiho-social şi individual.
Modalitatea de bază prin care şcoala îşi propune să pregătească elevii pentru viaţa socială, respectiv pentru integrarea în societate este reprezentată în mod special de activităţile extracurriculare.
Activităţile extracurriculare deţin un loc extrem de important în dezvoltarea copiilor. Prin intermediul acestora ei cunosc, învaţă, înţeleg anumite aspecte ale vieţii sociale, participă la activităţi specific sociale, mai mult, tot ele sunt cele care facilitează învăţarea prin atmosfera plăcută pe care o emană.
Printre cele mai cunoscute şi promovate activităţi extracurriculare, dar şi pe care le-am desfăşurat la grupă se numără: serbările şcolare, excursii, vizite, activităţi de ecologizare, plantare de flori, pomi, participarea la diferite festivaluri, concursuri, manifestări artistice, parteneriate cu biblioteca, muzeul, etc.
Scopul cadrelor didactice, implicit al şcolii este acela de „a-i aduce pe copii aproape de carte”. Cartea a reprezentat dintotdeauna un prieten al copiilor. Ea este cea care ne deschide porţi largi către cunoaştere. Cu ajutorul ei cunoaştem prinţi şi prinţese, întâmplări nemaivăzute, eroi, zmei, poveşti nemuritoare. Cartea ne conduce către o lume imaginară pe care ne-o dorim cu toţii. Nu trebuie uitat nici faptul că ea conţine şi învăţături de valoare.
În scopul promovării cărţii, lecturii, drept prieten al micilor învăţăcei, am realizat un parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanu”, parteneriat care ne-a adus nenumărate beneficii, întrucât ne-am putut „hrăni” minţile cu informaţii dintre cele mai preţioase. Ca activităţi întreprinse în cadrul acestui parteneriat s-au numărat: vizite la bibliotecă prin care copiii au intrat în contact direct cu foarte multe cărţi, au înţeles rolul bibliotecii şi al cărţilor, de asemenea au înţeles că există oameni valoroşi care au avut darul de a crea opere literare deosebite, şi-au dezvoltat simţul estetic, au avut parte de lecturi atractive – 3D- din partea personalului bibliotecii; activităţi cu anumite teme desfăşurate de reprezentanţi ai bibliotecii în grădiniţă, prin care copiii au avut multe lucruri de învăţat, au desfăşurat chiar şi activităţi de plantare de flori. Copiii au fost foarte încântaţi de aceste activităţi astfel încât au continuat să viziteze biblioteca şi în timpul liber.
Cartea reprezintă pentru copii o umbră a timpului mirific, de basm, care şi-a ţesut povestea şi a lăsat-o posteriorităţii întocmai ca un păianjen. Singura deosebire este aceea că dacă pânza unui păianjen poate fi spulberată într-o clipă, timpul nu se va şterge niciodată de pe filele cărţii.