Nu există frontiere în ceea ce se numeşte creativitatea la copii, indiferent de domenii de activitate, aceştia având nevoie acerbă însă de dirijare, îndrumare, materie primă pentru a-şi manifesta spiritul creativ, iar toate celelalte vin din instinct.
„Legea superioară a existenţei este munca creatoare, prin care lăsăm în lume o urmă după ce nu vom mai fi, o operă care ne prelungeşte existenţa şi după moarte”, spunea Leonardo Da Vinci.
Termenul creativitate îşi are originea în cuvântul latin „creare”, care înseamnă: a zămisli, a făuri, a naşte. Dacă analizăm cuvântul din punct de vedere etimologic, vom concluziona că de fapt creativitatea este un proces, un act dinamic, care se dezvoltă şi-şi atinge apogeul prin acţiune.
Dealtfel creativitatea poate fi definită şi ca un proces intrapersonal sau interpersonal, al cărui rezultat sunt produsele finite, bazate pe originalitate şi foarte calitative.
Fiecare om se naşte cu darul de a fi creativ, cu o imaginaţie bogată, dar, în funcţie de cât de mult este preocupat de dezvoltarea lui creativă, este variabil rezultatul – dacă aceasta este valorificată, rezultatele vor fi pe măsură, însă dacă omul este indiferent la ceea ce se numeşte creativitatea sa, totul va rămâne doar la stadiul de „dar”.
Preşcolaritatea este etapa în care copilul este pus să facă lucruri, este dirijat, este valorizat, iar creativitatea se conturează vizibil în această perioadă. Acum se cimenteză nevoia de cunoaştere, de acţiune asupra obiectului, cu anumite materiale, instrumente de lucru, iar rezultatele sunt chiar uimitoare uneori.
Potenţialul creativ al preşcolarului se manifestă în cadrul tuturor activităţilor de zi cu zi, fie în jocurile de creaţie, de rol, în desen, aplicaţii, în convorbiri dar şi în cadrul activităţilor extraşcolare, în cadrul momentelor artistice, scenete, dramatizări când, cu spiritul lor ludic şi spontaneitate fac ca lucrurile să fie mai mult decât plăcute, foarte apreciate.
La această vârstă, copilul preşcolar este o sursă interminabilă de imaginaţie, are însă nevoie şi de încurajare, motivare şi argumentare, iar prin dirijarea paşilor de către educatoare, cu răbdare şi tact pedagogic, ajunge un ”mic artist”.
De cele mai multe ori copilul, prin creaţie, îşi exprimă trăirile, sentimentele, trebuinţele. Am să vă descriu acum desenul unui copil de patru ani şi jumătate, realizat la sectorul Artă, la tema săptămânii „Familia mea”. „Copilul a desenat propria-i familie, care-i este formată din: tată, mamă, surioară şi el. Tatăl este un bărbat înalt şi atletic, mama mai minionă. În desenul său, tatăl era situat în dreapta paginii, înalt, cu braţul drept întins ca un ram protector peste întreaga familie, mama situată între cei doi copii, baieţelul, care este un mămos, o ţinea în desen de picior, iar surioara mai mică lipită de el, că doar o protejează mereu.” Mai creativ de atât la patru ani, nici că se poate – a cuprins în mica sa operă tot ”UNIVERSUL” lui, familia, cu elemente foarte importante ce pot fi desluşite din creaţia sa: protecţia şi siguranţa oferită de tată, iubirea pentru amândoi copiii manifestată de mamă şi iubirea eternă dintre fraţi.
La o activitate de la sectorul Bibliotecă, am aşezat pe masă fiecărui copil câte patru jetoane, haotic alese. Fiecare copil avea ca sarcină de lucru ”să creeze o mică poveste, plecând de la imagini le de pe jetoane. La un copil pe masă se găseau: imaginea cu vulpea, zmeul – de jucarie, vulturul în zbor şi un copil. Un băieţel, după câteva minute, îmi spune că el deja are câteva idei şi îmi transmite: ”Nică , din amintiri din copilărie, se juca cu zmeul, timp în care un vultur, care zbura pe deasupra casei lui, unde avea multe găini în curte – de aceea venea şi vulpea în vizită foarte des – a crezut că zmeul este tot o pasăre, a atacat zmeul, dar s-a încâlcit în firul lui, fapt ce l-a doborât la pământ, iar în cădere a lovit-o pe vicleană, care tocmai furase o găină şi astfel Nică a devenit eroul satului, învingând jivinele.”
Pentru mine, modul lui de a gândi, de a ordona ideile şi a relata ceea ce el şi-a imaginat în cinci minute a fost şocant. De aceea pot afirm că imaginaţia şi potenţialul creativ ale copiilor sunt inepuizabile.
Pentru a crea copilul are nevoie de îndrăzneala, de curaj, de abilități, atât lingvistice, cât şi motrice. Are nevoie de libertatea de exprimare în creaţie, de ascultare, de îngăduinţă, pentru a face lucrurile aşa cum le vede şi le simte el cu adevărat, iar modelul nostru de creaţie ar fi bine să dispară din cadrul activităţilor, vrând să direcţionăm creativitatea lor, raportată la modelul din faţa clasei. Să-i lăsăm să creeze, nu să copieze – şi doar atunci vom putea analiza un produs creat de ei, din mintea lor şi cu puterea lor de creaţie.
Un copil creativ este un copil dornic de cunoaştere, un copil care vede dincolo de hîrtia glasse, dincolo de paleta de culori şi dincolo de imagine de pe un jeton.
Creativitatea este omniprezentă la vârsta preşcolară şi oferă multe oportunităţi de exprimare pentru copil. Creativitatea, de foarte multe ori, îi marchează existenţa copilului, acesta fiind de foarte multe ori afectat de teama de a nu-i ieşi ceva; creativitatea este decisivă pentru dezvoltarea emoţională a copiilor, fiind consideraată „dimensiune esenţială a personalităţii, ce corelează cu idealul de personalitate liberă, autonomă, capabilă de autoexprimare şi autorealizare”.
Prin tot ceea ce facem, noi, cei puşi să modelăm personalităţi de la cea mai fragedă vârstă, vom canaliza tot potenţialul creativ al copiilor spre treptele superioare ale cunoaşterii, făcând mult mai facilă creativitate şi dezvoltându-le imaginaţia.
Norman Podhoretz spunea despre creativitate că ”reprezintă miraculoasa întâlnire dintre energia neinhibată a copilului cu ceea ce pare a fi opusul şi duşmanul ei, simţul ordinii, impus de disciplinarea inteligentă a adultului”.
Bibliografie:
Bontaş, I. – Tratat de pedagogie, Editura Bic All Bucureşti- 2007.
Cristea, A. – Creativitatea în procesul de învăţământ, Revista de Pedagogie- 1992.
Dănescu, E. – Stimularea creativităţii la vârstă preşcolară, Editura Paralela 45, Piteşti- 2009.