Limbajul este activitatea psihică individuală de comunicare a unor mesaje informaționale, prin intermediul unui sistem de coduri, semne și simboluri ale limbii.
În general, funcțiile limbajului pot fi reduse la trei care sunt esențiale, fundamentale pentru limbaj, și anume: funcția comunicativă, este funcția prin care omul își exteriorizează conținutul informațional al proceselor sale psihice, își dezvăluie profilul psihomoral, aptitudinal și temporal al personalității sale; comunică cu semenii săi; funcția cognitivă se referă la faptul că rezultatele activităților de cunoaștere obținute prin percepție, gândire, imaginație, se fixează în cuvinte; operațiile gândirii, actele intelectuale sunt facilitate și mediate de limbaj; explorarea și investigarea realității se face prin limbaj, ca și îmbogățirea și clarificarea cunoașterii; funcția reglatorie și autoreglatorie se referă la influențele și efectele pe care limbajul le poate produce în stările psihice ale individului sau în conduita acestuia când îi este adresat.
Prin dezvoltarea limbajului, copilul își mărește posibilitățile generale de a învăța, de a acumula cât mai multă experiență socială și culturală, își formează personalitatea, conștiința de sine și de altul, se formează ca ființă umană și umanizată. La nivel particular, cu ajutorul limbajului, se dezvoltă conștiința morală.
Din structura limbajului moral fac parte: noțiunile morale instrumentale (care se referă la principalele norme și reguli morale); noțiunile morale pragmatice (care au în vedere realitatea morală) și noțiunile axiologice (sociale).
Cadrul didactic se raportează la două niveluri când proiectează și realizează activitatea educativă: informativ, (prin care se realizează instruirea morală include noțiuni morale instrumentale și noțiuni axiologice) și formativ (prin care se formează conduita morală vizează noțiuni morale pragmatice).
Nicola I. precizează faptul că instruirea morală implică trei dimensiuni:
- din punct de vedere cognitiv, vizează informarea copilului cu privire la cerințele valorilor, normelor și regulilor morale(formarea reprezentărilor morale se referă la o reflectare sub formă de imagine intuitivă a elementelor caracteristice unor situații și fapte morale concrete iar formarea noțiunilor morale evidențiază un mod de reflectare a ceea ce este esențial și general unei clase de manifestări morale pe care o normă sau o morală le cuprinde)
- în plan afectiv, fiecărei noțiuni morale i se asociază o trăire afectivă corespunzătoare. Se poate vorbi despre sentimentul dragostei față de muncă, sentimentul prieteniei, sentimentul datoriei și răspunderii.
- la nivelul efortului volițional este necesar pentru învingerea obstacolelor și pentru adoptarea unei decizii în concordanță cu cerințele morale, fiind concretizat în diverse trăsături, cum ar fi: perseverența, spiritul de inițiativă.
Din fuziunea celor trei componente, rezultă convingerile morale, care reprezintă nucleul conștiinței morale a individului adevărate trebuințe spirituale de comportare morală. Unitatea dintre cele trei componente poate fi exprimată astfel: elevul cunoaște și înțelege norma morală; elevul simte nevoia și manifestă adeziune față de ea; elevul acționează în concordanță cu cerințele pe care i le prescrie.
Bibliografie
Liliana Sacară, Iulia Cristina-Dumitriu. Psihopedagogie. Alma Mater 2007.