Trăim într-o societate care, deşi tot mai pragmatică, îşi construieşte funcţionalitatea pe o reţea densă de simboluri. Comunicarea se construieşte pe abrevieri, sintagme verdict, rostiri laconice. Dubla intenţie a limbajului devine din ce în ce mai mult un modus vivendi al comunicării funcţionale.
Adulţi sau copii, suntem prinşi laolaltă în păienjenişul acestor resorturi lăuntrice ale realităţii cotidiene, într-un permanent efort de împăcare cu lumea şi cu noi înşine.
Ce sunt, aşadar, aceste abilităţi de viaţă?
Autohtonul abilităţi de viaţă (AV) sună poate ceva mai familiar, atât de familiar încât ne este greu să verbalizăm ceea ce intuim sau simţim că exprimă conceptul în cauză.
Pedagogia ne-a învăţat să gândim formarea şi evaluarea în termeni de abilităţi şi competenţe. Unde încep şi unde se sfârşesc, ce raport există între ele, constituie fundamentele conţinuturilor atâtor capitole de teorie în ştiinţele educaţiei.
Dacă adultul învaţă experienţial şi reacţionează prin repetiţie sau prin comparaţie, copilul este pus adesea în situaţia de a nu putea aplica ceea ce cunoaşte, de a nu putea avea o reacţie normală la un stimul cotidian pentru că nu are pârghiile de intervenţie, de corelare a cunoaşterii teoretice cu abilităţile practice. Situaţii banale de tipul- ce fac când m-am rătăcit, când am pierdut ceva sau mi-a fost luat, ce fac când rămân fără energie electrică şi nu mai pot comunica electronic, cum mă raportez la colegii mei care au o problemă, par uneori fără ieşire pentru copilul sau tânărul căruia îi lipsesc… abilităţile de viaţă.
Prezentarea cazului
B.I. este elev in clasa a XI a şi s-a prezentat la cabinetul de consiliere, din proprie initiativă, in special din cauza problemelor de integrare in grupul clasă.
Evaluarea iniţială
Pe parcursul primei şedinţe de consiliere s-a constatat faptul că elevul se simte neinţeles , negăsind persoane cu care să comunice şi care să-l inţeleagă. Nu are prieteni, petrecându-şi timpul mai mult singur in faţa calculatorului. In clasă, se simte marginalizat, nu este invitat la petreceri sau iesiri in aer liber. Colegii fac tot posibilul să organizeze ieşirile fara ca B.I. sa afle de ele.
În familie, relaţiile lui B.I. cu mama sunt conflictuale, tatăl nefiind foarte implicat in viaţa de familie.
Deşi este un elev cu rezultate bune la invăţătură, fara absenţe, fără probleme de comportament, mama simte nevoia de a-l controla permanent. Astfel, aceasta ii sună colegii de clasă pentru a afla informaţii despre el, fapt ce face ca B.I. sa devină ţinta ironiilor in clasa.
De remarcat faptul ca B.I. are interese diferite de cele ale colegilor săi. Ii place să citească, are cunoștințe vaste din domeniul artei și filosofiei, pictează. Consideră că toate acestea, precum și aprecierea pe care o primește din partea cadrelor didactice ii determină pe colegi să il izoleze, considerându-l un “tocilar”. Deși iși dorește să se integreze in grup, atunci când este intrebat despre colegii săi are o atitudine intransigentă, scoțând in evidentă defectele fiecăruia.
Practic, fiind marginalizat de grup, B.I. s-a convins singur ca este ”superior” lor dar recunoaste că simte nevoia de a petrece mai mult timp cu ei și in afara orelor de curs.
Deși pretinde că face eforturi pentru a se integra, o analiză mai atentă (in special prin observarea comportamentului in cadrul colectivului) denotă faptul că B.I. are o atitudine deranjantă și disprețuitoare față de colegi, corectându-i atunci când se exprimă sau fac ceva greșit, nelăsând să treacă neobservată nici cea mai mică abatere.
S-a creat astfel, un cerc vicios: B.I. are o atitudine de superioritate față de colegi, aceștia il marginalizează din această cauză, B.I. suferă dar in același timp i se confirmă din ce in ce mai mult că nu este acceptat pentru că ceilalți ii sunt inferiori.
Pentru a rezolva situația problematică este nevoie de o intervenție care să modifice una dintre variabilele implicate.
Formularea problemei:
Ceea ce este evident in acest caz este slaba dezvoltare a abilităţilor sociale (de relationare cu cei de aceaşi vârstă, de adaptare, de a fi flexibil, de a-şi face prieteni).
Obiectiv general – dezvoltarea abilităţilor sociale.
Obiective specifice:
În concordanţă cu scopul propus, am stabilit următoarele obiective pe termen scurt:
– să poarte discuţii pe diverse teme cu colegii, ascultându-i activ, fără a-i cataloga;
– să stabilească relaţii de prietenie cu cel puţin doi dintre colegi;
– să renunţe la rolul de “judecător” si să accepte faptul că oamenii sunt diferiti;
– să enumere cel puţin trei calităţi ale unor colegi (la intâmplare).
Evolutia cazului:
Initial, B.I. considera ca intreaga clasa are ceva impotriva lui si ca indiferent de ce va face, acestia nu isi vor schimba atitudinea fata de el.
De asemenea, a specificat faptul ca nu este dispus sa schimbe nimic, ci ceilalti ar trebui sa “invete” de la el. Pe parcursul primelor sedintelor de consiliere a renuntat treptat la rigiditate, intelegand ca nu este necesara o schimbare profunda a personalitatii ci doar una de atitudine- sa devina mai deschis spre interactiune sociala, spre acceptare si comunicare.
Cu o oarecare greutate, a inceput sa devina mai flexibil , sa comunice mai usor cu colegii. Astfel a descoperit ca are cu acestia in comun mai mult decat credea-preferinte pentru anumite filme, jocuri pe calculator, muzica.
Pana la sfarsitul clasei a XI a a reusit sa stabileasca relati de prietenie cu doua colegecu care a inceput sa-si petreaca uneori timpul liber. Treptat, acestea au contribuit la integrarea sa intr-un grup mai mare de colegi. Nu a devenit pe parcursul liceului o persoana populara dar a reusit sa se integreze intr-un grup mai restrans.
Sentimentul ca este izolat in clasa s-a diminuat treptat.
A inceput sa evidentieze si calitatile colegilor, intelegand ca fiecare are atat puncte tari cat si puncte slabe.
Metode si tehnci utilizate : conversaţia, exerciţii , fişe de lucru, tehnici de intărire a comportamentelor pozitive. S-a realizat şi consilere de grup la clasă cu teme ce vizează autocunoasterea si intercunoasterea.
Durata : Consilierea individuala s-a realizat pe parcursul a doua luni – 8 sedinte, cate una in fiecare săptămână.
Bibliografie:
Manual de dezvoltare a abilitatilor de viata;
Băban, Adriana(2003), Consiliere educaţională, ClujNapoca:Editura Psinet;
Holdevici, Irina (2003), Psihoterapia cazurilor dificile. Abordări cognitiv- comportamentale, Bucureşti: Editura Dual Tech;
Holdevici, Irina (2005), Psihoterapia cognitiv-comportamentală. Managementul stresului pentru un stil de viaţă optim, Bucureşti, Editura Stiinţelor Medicale.