Creşterea ratei criminalităţii, precum şi coborârea limitei de vârstă la care apar manifestările deviante determină un interes crescut în ceea ce priveşte devierile de comportament. Socializarea presupune însuşirea unui sistem de norme,valori şi reguli de conduită ale societăţii.
Devierile de comportament reprezintă un cumul de reacţii de inadaptare. Ca şi regulă generală,prevenţia este deosebit de importantă. De aceea, trebuie să se acţioneze de la observarea primelor manifestări de inadaptare. Dacă adaptarea reprezintă asimilarea de noi cunoştinţe, valori şi renunţarea la atitudini considerate inacceptabile de către societate,inadaptarea reprezintă incapacitatea persoanei de a se conforma la cerinţele exterioare, suprasolicitând dorinţele şi trebuinţele individuale.
Mediul apropiat (indiferent care ar fi acesta – familial, şcolar, social), îl obligă în permanenţă pe copil să se supună comportamentului continuu de adaptare şi remodelare. Inadaptarea şcolară reprezintă o latură a inadaptării sociale. Putem considera că elevul este adaptat atunci când se observă atât adaptarea instrucţională cât şi cea relaţională.
În perspectiva psihologiei sociale, devianţa cunoaşte două abordări:
- abordarea naturalistă, care susţine că bazele devianţei ar fi caracteristicile biologice, psihologice, sociologice;
- abordarea interacţionistă, care susţine că devianţa este de natură socială, determinată de regulile şi mai ales de gradul de libertate posibil în cadrul acestor reguli.
Atât prevenţia, cât şi terapia au la bază cunoaşterea personalităţii elevului şi a mediului în care trăieşte acesta, au acelaşi scop (evitarea inadaptării) şi implică aceiaşi actori (şcoală, familie, microgrup). Prevenirea devierilor de comportament sau terapia cauzală complexă este tendinţa dominantă din ultimii ani. Aceasta presupune aplicarea unui sistem de măsuri structurate în timp,în trei etape:
1. Prevenirea primară, care împiedică apariţia devierilor de comportament;
2. Prevenirea secundară – identifică din timp situaţiile de inadaptare şi le remediază înainte de a deveni devieri de comportament;
3. Prevenirea terţiară, reprezentată de măsurile ce trebuie aplicate pentru ca manifestările de inadaptare, odată produse, să nu recidiveze.
Foarte importantă în acest sens este educaţia morală. Sistemul de acţiuni privind colaborarea cu familia a urmărit orientarea părinţilor în problematica psiho-pedagogică şi educativă referitor la astfel de copii, atragerea familiei ca partener în susţinerea prevenirii greşelilor educative, în dezvoltarea încrederii în posibilităţile copiilor şi a capacităţii de autocontrol.
Clasa este un cadru optim atât pentru desfăşuratea de activităţi verbale, cât şi pentru activităţi non-verbale cum sunt: ludoterapia, ergoterapia, psihodrama, muzicoterapia, artterapia. La rândul lor, învăţătorii şi diriginţii întrunesc toate calităţile pretinse de statutul şi rolul terapeutului de grup.
Bibliografie:
-Albu Emilia- Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenţi – prevenire şi terapie, Ed. Aramis, Bucureşti, 2005.
-Philippe Brinster- Terapia cognitivă, Ed. Teora, Bucureşti, 2008.