În psihoterapie, metafora/alegoria este definită ca o istorie reală sau fictivă care are ca scop informarea, educarea, vindecarea, dezvoltarea. Obiectivul este ,,să păcălească” individul prin blocarea mecanismelor sale de apărare şi intrarea ȋn contact cu inconştientul şi multitudinea de soluţii depozitate ȋn aceasta.
Moto: „Poveştile, ca instrumente educaţionale, au fost principala metodă de educare şi socializare ȋn istoria umană.”
Povestea este definită (DEX) ca specie a epicii (populare) ȋn care se relatează ȋntâmplări fantastice ale unor personaje ȋn luptă cu alte personaje nefaste şi ȋn care binele ȋnvinge răul. Prin extensie, povestea este definită ca o naraţiune cuprinzând fapte posibile sau reale.
Metafora – ca figură de stil – este un procedeu artistic constând ȋn a atribui unui cuvânt un nou ȋnţeles, pe baza unei comparaţii subȋnţelese (DEX).
Alegoria este un procedeu artistic constând ȋn exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete.
Tipuri de poveşti:
• clasice pentru copii ( Alba ca Zăpada, Cei trei purceluşi, Scufiţa Roşie);
• educative (Medalia Invingătorilor, medalia răbdării);
• curriculare (Povestea literelor, Povestea anotimpurilor, Povestea numerelor);
• personale (Povestea vieţii mele);
• de marketing (Povestea succesului);
• terapeutice (Visul prinţului Dorinţă, Tama de greşeli a Dorei).
Funcţia metaforelor este de ,,a ajuta” ascultătorul să ȋmpace propriile sale pulsiuni cu cerinţele realităţii externe şi regulile societăţii, deloc uşoare ȋn unele cazuri.
De ce sunt copiii (şi nu numai) atraşi de poveşti?
Răspunsul psihologilor: Povestea asigură copiilor, prin caracterul său imaginar, un spaţiu securizat, ȋn care ei pot da viaţă tuturor dorinţelor, fricilor, emoţiilor, fără teama de a li se ȋntâmla ceva negativ. Identificâdu-se cu personajul principal, copiii se luptă cu obstacolele, iar victoria personajului le inspiră ȋncredere ȋn propriile acţiuni. Contează legăturile care se stabilesc inconştient ȋntre poveste şi problemele proprii.
Poveştile terapeutice sunt considerate o metodă de a transmite copiilor modele comportamentale şi valori morale, cu ajutorul cărora se pot corecta reacţii şi comportamente nedorite. Prin acţiunea sa indirectă şi identificarea sa cu personajul, povestea ȋl ajută pe copil să transpună soluţia din poveste ȋn viaţa reală.
Poveștile terapeutice sunt indicate şi sunt eficiente indiferent de vârsta sau nivelul de şcolarizare al elevilor. Caracteristici şi cerinţe ale poveştilor terapeutice, ale alegoriilor:
– Conţinutul – trebuie să fie accesibil:
– Subiectul poveştii – trebuie descris ȋn termeni pozitivi. Un obiectiv formulat ȋn termeni negativişti, este mai puţin creativ şi duce la o stare de disconfort şi indispoziţie.
– Subiectul alegoriei – trebuie formulat ȋn termeni senzoriali: vizual, auditiv, chinestezic (ex. dacă vom spune ,,vreau să fiu fericit” reuşita va fi departe deoarece mesajul este diminuat prin neimplicarea termenilor senzoriali).
Cerinţe:
– să placă şi să suscite interes;
– să-l implice direct pe ascultător;
– să nu fie lungă pentru a putea să ȋntreţină interesul;
– sǎ permită povestitorului să intreţină o comunicare cu ascultătorul;
– nu se citeşte, ci se relatează cu o intonaţie potrivită;
– nu se explică, povestea terapeutică nu dă nici soluţii, nici verdicte, ci se lasă ȋnţeleasă de cel ce o ascultă.
Avantaje:
– este captivantă, nu are efecte negative, are un impact pozitiv asupra clientului;
– favorizează independenţa subiectului (neoferindu-i o soluţie gata fabricată);
– poate fi folosită pentru depăşirea rezistenţelor naturale la schimbare;
– poate fi utilizată atât pentru diminuarea comportamentului de eşec cât şi pentru optimizarea performanţelor.
Poveştile au multe din caracteristicile comunicării eficiente:
– sunt interactive;
– educă prin atracţie;
– scurt-circuitează rezistenţa;
– trezesc şi hrănesc imaginaţia;
– dezvoltă abilităţile de rezolvare a problemelor;
– creează posibilităţi pentru ȋndeplinirea obiectivelor;
– invită la o luare independentă a deciziilor.
Poveştile au rol moralizator şi de cele mai multe ori prezintă situaţii sau personaje cu care copiii se pot identifica. Atunci când alegem o poveste, ne gândim la fricile, complexele sau problemele cu care se confruntă copilul. Dacă este vorba de o teamă (de întuneric), atunci se va alege o poveste în care personajul învinge această teamă. Dacă nu vrea să-şi împartă lucrurile atunci îi vom spune o poveste din care să înveţe importanţa generozităţii.
O poveste trebuie să influenţeze pozitiv şi constructiv caracterul, trebuie să transmită un mesaj moralizator, să înveselească. Poveştile contribuie enorm la educaţia copiilor clădind caractere puternice, insuflând curaj şi principii morale fără a neglija iscusinţa şi înţelepciunea. Cu alte cuvinte, poveştile focalizează atenţia către aspectele pozitive ale vieţii, fără a nega dificultăţile, oferindu-i răspunsuri şi soluţii cu ajutorul cărora copilul să lupte împotriva obstacolelor reale.
Buburuza și licuriciul
A fost odată ca niciodată, într-o pădure oarecare, o buburuză care a întâlnit un licurici.
Buburuza și licuriciul s-au îndrăgostit și au hotărât să rămână împreună pentru totdeauna. Numai că, și-au dat seama că în pădure erau o mulțime de obstacole, lipsite de importanțǎ pentru alții, dar care pe ei i-arputea despărți: o crenguță, o pietricică, o frunză…
Și atunci, buburuza și licuriciul au hotărât să se țină tot timpul de mână, pentru ca nimic să nu-i poată despărți. Se plimbau împreună prin pădure și erau foarte fericiți. Dar într-o zi, licuriciul a constatat că buburuza dispăruse. Nu mai știa dacă el a lăsat-o de mână sau dacă ea i-a dat lui drumul mâinii, dar asta nici nu contează în povestea noastră. Contează numai că licuriciul, singur și trist, a căutat buburuza sub fiecare frunză, sub fiecare crenguță, dar nu a găsit-o.
Licuriciul era din ce în ce mai trist și i se părea că pădurea nu mai are niciun gust, niciun sens, niciun farmec…
Și cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a întâlnit cu o furnică.
Licuriciul i-a povesti furnicii ce i se întâmplase, iar furnica i-a spus:
– Licuriciule, poate dacă AI STRĂLUCI tare, tare, buburuza te-ar vedea, oricât de departe ar fi și s-ar întoarce la tine.
– Știi că ai dreptate? A spus licuriciul. Eram așa de trist, încât AM UITAT SĂ STRĂLUCESC!
Așa că… nu înceta niciodată să strălucești !
Bibliografie:
• Bãlan, A., Consiliere educationalã – ghid metodologic pentru orele de dirigentie si consiliere, Editura Ardealul, Cluj-Napoca, 2001;
• Butnaru, D. (coord.), Consiliere si orientare scolarã, Editura Spiru Haret, Iasi, 1999;
• Ghica, V., Ghid de consiliere si orientare scolarã pentru orele de dirigentie, Editura Polirom, Iasi, 1998;
• Neamtu, C., Orientarea scolarã si profesionalã în Psihopedagogie pentru examenul de definitivat si gradul didactic II, Editura Spiru Haret, Iasi, 1995;
• Tomsa, Gh., Orientarea si dezvoltarea carierei la elevi, Casa de Editurã si Presã „Viata Româneascã”, Bucuresti, 2001.