De mai bine de 70 de ani într-o structură organizată pe nivele de studiu (gimnazial și liceal), învățământul vocațional românesc a funcționat conform unei tradiții a cooperării cu instituțiile educațional-artistice superioare (academii și universități de arte) cât și cu industriile creative (în special în zona artelor decorative). Viziunea pedagogică artistică a acestui tip de învățământ s-a manifestat printr-un demers coerent de pregătire a elevului fie pentru practicarea unei meserii, deci pe ideea însușirii unei tehnicități specifice, validate prin obținerea unei calificări profesionale la terminarea liceului, fie pentru orientarea în carieră în domeniul artelor vizuale, orientare ce se completa prin studii universitare.
Eficiența acestui tip de învățământ vocațional răspundea atît unor nevoi socio-economice, vizibile în integrarea pe piața muncii în industriile creative a absolvenților de liceu vocațional, cît și unor necesități de ordin socio-cultural, cuantificabile în creațiile artistice ale absolvenților universităților de arte. Recunoașterea profesiei de artist vizual își găsea formula de validare socio-economică prin apartenența la Uniunile artistice profesioniste, organisme al căror rol era protejarea intereselor artiștilor plastici, recunoașterea statutului social și a valorii muncii lor. Învățământul românesc, în integralitatea sa, era structurat astfel încît să raspundă nevoilor viziunii socio-economice național-comuniste.
Odată cu schimbarea regimului politic, învățămîntul românesc s-a confruntat cu nevoia reorganizării conform noilor necesități sociale și economice. Instabilitatea și lipsa de viziuni coerente a caracterizat ultimii 30 de ani, pe toate nivelele sociale.
Actualmente, învățămîntul vocațional se confruntă cu problema adaptării sale la noi tipuri de validare socială a profesiei de artist. Orientarea în carieră a viitorului artist trebuie să țină cont de realități culturale precum: galerii de artă private, tîrguri de artă, piață de artă, tot angrenajul economic al industriei culturale[ Sintagma trimite la analiza sociologică și estetică a lui TH. Adorno și M. Horkheimer, Dialectica luminilor: fragmente filosofice] a secolului XX pe care închiderea sistemului comunist a ignorat-o, cît și de avîntul revoluțiilor tehnologice și dezvoltarea inteligenței artificiale.
Sistemul educațional a trebuit să facă față nevoii de aliniere la celelalte sisteme educaționale occidentale, cît și să găsească soluții pentru noile realități sociale locale: emigrarea masivă, abandonul scolar pe fondul sărăciei și al lipsei de interes pentru educație, creșterea alarmantă a dezechilibrelor emoționale din rîndul copiilor și adolescenților.
În ultimii 30 de ani, învățământul artistic vocațional românesc s-a confruntat cu următoarele probleme specifice:
- destructurarea sistemului de inserare socio-economică a absolvențior de licee vocaționale pe piața muncii (devalorizarea diplomei de tehnician obținută după absolvirea liceului, închiderea fabricilor, pierderea importanței Uniunilor de creație, scăderea comenzilor de artă comisionate de stat, subfinanțarea și chiar închiderea muzeelor și a altor spații de artă)
- devalorizarea învățămîntului de artă în raport cu celelalte tipuri de învățămîn, situație care a dus la un număr din ce în ce mai mare de elevi ce optează pentru acest tip de învățămînt fără a avea talent sau interes pentru artă
- scăderea numărului de ore de specialitate alocate în curricula școlară atît în învățămîntul de masă cît și în cel vocațional
- noi programe școlare alcătuite fără viziune integratoare și coerență internă
- lipsa unei oferte curriculare care să atragă elevii interesați de noile medii (arta digitală)
- desființarea mai multor specializări pe nivel liceal artistic vocațional
- cadre didactice de specialitate care predau în învățământul vocațional dar nu au absolvit licee vocaționale, doar Universități de Artă
- comasarea școlilor vocaționale cu scoli de masă
- ruptura dintre învățământul vocațional preuniversitar și cel universitar, atît la nivel de ideal educațional cît și ca metode de investigare formal-creativă coerente
Performanțele actuale ale întregului sistem educațional românesc sunt redate prin următorul procentaj: un foarte mare numar de analfabetism funcțional și un număr mic de surprinzătoare rezultate excepționale. Această realitate paradoxală trebuie avută in vedere atunci cand vorbim despre definirea unui ideal educațional și a unor strategii/atitudini pedagogice constructive, adaptate actualității și specificității fiecărei ramuri pedagogice.
Considerăm că învățământul vocațional trebuie să își problematizeze statutul actual pornind de la următoarele întrebări:
- Cum își definește rolul învățământului artistic vocațional românesc, în contextul socio-cultural actual?
- Există o coerență între idealul educațional liceal și nevoile academiilor de artă și a industriilor creativ-artistice?
- Care este forma de raportarea a idealurilor educației artistice în raport cu birocratizarea artei, piața de artă ?
- Cum putem aborda constructiv fenomenul grăbirii integrării tînărului artist în mecanismele industriei culturale ?
- Care este aportul special pe care îl aduce acest tip de învățămînt în dezvoltarea individului, prin comparație cu învățămîntul de masă?
- Ce rol joacă dimensiunea contemplativ-estetică în viața omului contemporan?
- Ce aport calitativ aduce practica artistică și consumul de artă în viața personală a individului ?
- Cum demonstrăm că educația artistică aduce un aport constructiv la nivel social?
- Cum poate învățămîntul centrat pe artă și tehnici creative pregăti mai bine viitorul adult, pentru a face față provocărilor noilor realități cultural-economice?
- Cum poate pedagogia artistică să formeze în elev un cadru de armonizare între nevoile intime/solitare și cele sociale ale viitorului artist adult, cum dotăm viitorul artist cu abilitățile necesare pentru a sesiza și depăși prin gîndire creativă și inovație cadrele sociale/ economice încorsetante?
- În perspectiva actualului rol atribuit artei în economia globală, cum trebuie privită transformarea idealurilor educaționale?
- Care sunt abilitățile cognitive cu care trebuie dotată inteligența elevului pentru a face față noilor provocări?
- Ce atuuri și argumente trebuie avute în vedere pentru a îmbunătăți statutul învățămîntului vocațional în ochiii societății?
Considerăm că o astfel de problematizare socio-culturală a rolului și statutului învățămîntului vocațional este absolut necesară pentru înțelegerea și redefinirea excepționalității acestui tip de învățămînt axat pe descoperire și creativitate. Încheiem menționând că aceste întrebări încurajează eforturile pedagogice deschise mereu schimbărilor și capabile de adaptare.