Comunicarea și climatul organizațional în învățământul postliceal sanitar

Comunicarea joacă un rol esențial într-o școală postliceală sanitară, având în vedere specificul domeniului medical. Aceasta este necesară mai ales în organizarea stagiilor clinice, pentru evitarea confuziilor, în colaborarea dintre cadrele didactice de teorie și cele de practică, în procesul de evaluare, în activitățile de suport și consiliere, precum și în relația profesor-cursant. Această relație este foarte importantă, deoarece formarea profesională se bazează pe demonstrații practice, exersare individuală, corectare constantă și sprijin emoțional în situații stresante.

Percepția cursantului asupra climatului școlii este influențată direct de modul în care comunică profesorul. De exemplu, în timpul demonstrării tehnicilor medicale, profesorul trebuie să explice clar și pas cu pas procedurile, precum administrarea tratamentului pe cale parenterală sau orală, astfel încât studentul să se simtă în siguranță și motivat să participe activ. În situațiile în care cursantul greșește o tehnică, modul în care profesorul reacționează influențează climatul emoțional: o atitudine calmă transmite încredere, în timp ce o reacție critică poate produce demotivare. În stagiile clinice, comunicarea calmă, exactă și rapidă este cea mai potrivită, deoarece contribuie la formarea unui climat sigur și eficient.

Astfel, modul de comunicare al cadrelor didactice influențează direct percepția cursanților asupra climatului școlar, care poate fi suportiv, sigur, colaborativ, imprevizibil, autoritar sau tensionat. De asemenea, un factor definitoriu în influențarea climatului organizațional îl reprezintă comunicarea dintre cadrele didactice și conducere. Un climat sănătos și pozitiv apare atunci când deciziile sunt comunicate clar și justificat, problemele sunt discutate deschis, conducerea ascultă feedback-ul profesorilor, ședințele sunt regulate și există canale oficiale de comunicare.

În școlile postliceale sanitare, exemple precum stabilirea stagiilor clinice, modificarea curriculei sau organizarea evaluărilor arată cât de importantă este comunicarea eficientă. Dacă profesorii sunt anunțați din timp despre schimbări, se pot organiza mai bine. Dacă sunt consultați în privința modificărilor de curriculum, tensiunile sunt reduse. Dacă există un regulament clar de evaluare, conflictele apar mai rar. În schimb, lipsa comunicării poate genera frustrare, confuzie, tensiune și perceperea unui climat instabil.

Comunicarea informală, care are loc între profesori, cursanți și administratori, joacă la rândul ei un rol important în stabilitatea climatului organizațional. Aceasta poate stabiliza atmosfera școlii, reduce anxietatea cursanților și acționa ca o adevărată „supapă” emoțională. În domeniul sanitar, contactul cu suferința pacienților poate crea o încărcătură emoțională, iar comunicarea informală oferă suport psihic. În lipsa ei, pot apărea percepții deformate, zvonuri și neînțelegeri. Comunicarea informală între colegi și cursanți poate deveni astfel un sprijin emoțional valoros, oferind posibilitatea discutării dificultăților și a stresului acumulat.

Prin urmare, echilibrul dintre comunicarea formală și cea informală este esențial pentru menținerea unui climat organizațional sănătos. Comunicarea eficientă într-o școală postliceală sanitară nu înseamnă doar transmiterea de informații, ci și capacitatea cadrelor didactice de a recunoaște și gestiona reacțiile emoționale ale cursanților.

Importanța climatului organizațional în învățământul postliceal sanitar este foarte mare, deoarece procesul educațional presupune atât transmiterea cunoștințelor teoretice, cât și formarea competențelor profesionale, relaționale și morale necesare viitorilor asistenți medicali. Un climat organizațional pozitiv favorizează un mediu educațional bazat pe cooperare, încredere și respect reciproc. Relațiile armonioase dintre profesori, maiștri instructori, elevi și directori contribuie la o comunicare eficientă și sprijină procesul instructiv-educativ.

Un climat favorabil le permite membrilor organizației să se concentreze mai bine asupra sarcinilor, stimulându-le entuziasmul și ajutându-i să își atingă potențialul maxim. În concluzie, climatul organizațional are un rol esențial în buna funcționare a învățământului postliceal sanitar, contribuind la formarea unor profesioniști competenți, responsabili și adaptați cerințelor mediilor sanitare.

În postlicealele sanitare, climatul organizațional influențează calitatea educației, performanța și motivația elevilor de a deveni buni profesioniști, dar și satisfacția cadrelor didactice pentru efortul depus. Un mediu stabil, cu reguli clare și valori bine definite, crește responsabilitatea, respectarea standardelor profesionale și disciplina.

  • Impactul asupra cursanților:
    Mediul școlar influențează direct implicarea elevilor. De exemplu, cursanții care simt că pot cere ajutor fără a fi judecați sunt mai deschiși să învețe și să exerseze tehnici medicale.
  • Impactul asupra profesorilor:
    Un climat pozitiv îi ajută pe profesori să devină mai implicați și mai motivați. De exemplu, atunci când conducerea încurajează participarea la formări continue, profesorii se simt valorizați și performează mai bine.
  • Impactul asupra colaborării interne:
    Un climat bun crește eficiența organizării examenelor și activităților. De exemplu, dacă între profesori și directori există o colaborare eficientă, activitățile școlii se desfășoară mult mai bine.

Menținerea unui climat organizațional pozitiv este influențată direct de o bună comunicare interpersonală și de relații susținute prin dialog constant și reciproc. De asemenea, feedback-ul este foarte important, deoarece permite îmbunătățirea activităților și corectarea greșelilor. La fel de importantă este și recunoașterea meritelor angajaților. În acest mod, comunicarea nu doar transmite informații, ci modelează atmosfera emoțională și profesională a instituției. O comunicare bine gestionată reprezintă un factor de protecție pentru menținerea unui climat organizațional pozitiv.

De exemplu, atunci când profesorii comunică eficient și primesc feedback pozitiv pentru activitatea lor, devin mai implicați, contribuind astfel la menținerea unui climat organizațional favorabil.

 

prof. Loredana Niculina Vasilică

Colegiul Național Mihai Eminescu, Toplița (Harghita), România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/loredana.vasilica