Reacţiile negative se structurează pe mai multe niveluri, ele fiind însă reacţii predominant afective şi subiective. Copilul adoptă de multe ori comportamente inadecvate în relaţiile cu ceilalţi, precum şi în atitudinea faţă de sine însuşi.
Egoismul – este dragostea exagerată de sine. Egoistul raportează totul la sine şi acest lucru duce la izolarea lui faţă de ceilalţi. Egoismul nu este ceva înnăscut, permanent şi nemodificabil, fiind de cele mai multe ori un efect al răsfăţului
Negativismul, neascultarea, nesupunerea – aceste trăsături strâns legate între ele se manifestă prin refuzul sau rezistenţa opusă în faţa cerinţelor externe. Cauzele care pot sta la baza acestor manifestări sunt: exigenţa iraţională sau lipsa de autoritate, răsfăţul, neînţelegerea necesităţii respectării unor cerinţe.
Răsfăţul – este un factor negativ în dezvoltarea copilului. Deşi se confundă, de multe ori, cu alintarea, există însă deosebiri între ele. Oricărui copil îi place să fie alintat. Dacă alintarea este exagerată, trecându-se peste limita normalului, se ajunge la faza anormală de răsfăţ. Răsfăţatul, cu de la sine putere, îşi permite multe gesturi nepermise la vârsta lui.
Încăpăţânarea – Un copil este etichetat ca fiind încăpăţânat dacă persistă cu îndârjire într-o atitudine negativă faţă de o obligaţie impusă de adulţi. Ea este o comportare negativă şi nu trebuie confundată cu ambiţia. Ambiţia este un sentiment constructiv, care poate deveni creator. Încăpăţânarea este un defect, nu o calitate.
Minciuna – este o conduită de eschivare, în general destinată să evite o mustrare. De multe ori, în mod inconştient, părinţii îşi învaţă propriii copii să mintă, prin promisiunile zilnice care nu sunt îndeplinite. Dacă un copil va fi pus să mintă că unul dintre părinţi nu este acasă, atunci când e căutat de o persoană nedorită, greşeala va fi dublă, el va fi învăţat să mintă şi este învăţat că poate trece peste obligaţiile sociale recurgând la minciună. Copiii nu sunt naivi, proşti, orbi sau surzi. Pe măsură ce se dezvoltă psihic, ei vor să ştie totul şi sunt de preferat discuţiile oneste, pe înţelesul lor, fără a ambala realitatea în minciuni.
Minciuna poate fi, de asemenea, o manifestare tipică a tendinţei de supraapreciere. Unii copii mint din dorinţa de a-i acoperi pe alţi copii („onoare”). Orice vină ascunsă prin minciună trebuie sancţionată, astfel încât să înţeleagă că vina se agravează minţind; sinceritatea reduce vina şi pedeapsa.
Furtul – semnifică însuşirea unor bunuri care nu le aparţin, nerespectând proprietatea altcuiva. Factorii care pot determina astfel de comportament:
- presiuni din partea prietenilor, în al căror grup doresc să se integreze
- respect de sine scăzut
- lipsa unor prieteni pe care, prin astfel de compor-tament, îi poate “cumpăra”
- existenţa şi a altor probleme comportamentale (minciuna, chiulul etc.)
- tentaţia pentru un obiect
- lipsa unei educaţii raţionale
- o educare de acoperire a furtului
- exemple negative.