Apărând concepțiile cognitiviste care susțin formarea competențelor ca rezultat al procesării informației, în unele țări occidentale, după 1980, finalităţile procesului de instruire trec din zona obiectivelor spre competențe.
De-a lungul timpului în țara noastră, programele școlare au cuprins finalități de tip:
- „scopuri” (până în 1970),
- „obiective instructiv – educative”, între 1970 – 1992,
- „obiective generale şi obiective specifice”, între 1992 – 2000 şi
- „obiective – cadru şi obiective de referinţă”, după 2000
Există, în prezent, o dezbatere foarte nuanţată asupra competenţelor ca finalităţi educaţionale, precum şi a modalităţilor prin care acestea pot fi transformate în acţiuni de instruire (Rey, B., 1996, Perrenoud, Ph., 1998, Badea, D., 2010, 2011, Manolescu, M., 2011, Dulamă, Eliza, 2011 etc.).
Educaţia bazată pe competenţe presupune o serie de dimensiuni noi, cum ar fi: accentuarea urmăririi modului de realizare a finalităţilor asumate la sfârşit de an şcolar sau la sfârşitul învăţământului obligatoriu, acordarea unui sens nou procesului de învăţare, certificarea rezultatelor instruirii etc.
De la pedagogia prin obiective, trecând prin pedagogia „învăţării depline”, s-a ajuns la pedagogia (didactica) centrată pe competenţe. Există în prezent trei dimensiuni ale abordării competenţelor:
- o dimensiune care îşi are originea în sensul strict ştiinţific al competenţelor;
- o dimensiune care rezultă din competenţele – cheie ofertate la nivel european;
- o dimensiune a concretizării competenţelor descrise în curriculum şcolar (competenţe generale şi competenţe specifice)
Competențele sunt interdependente – cadrele didactice, din motive pedagogice trebuie să transforme competențele care sunt prin natura lor complexe, în elemente mai mici: competențe specifice și competențe derivate, mai ușor de administrat care să fie definite de un set de criterii de performanță, asigurându-se astfel că fiecare element este înțeles așa cum trebuie.
Pe baza competenţelor specifice, se formulează competenţele derivate, care vor fi vizate în cadrul activităţii educaţionale.
Competenţele derivate:
- sunt particularizări ale competenţelor specifice în raport cu anumite detalieri ale conţinuturilor
- sunt determinate (stabilite) de către profesor tocmai pentru a face legătura directă şi evidentă între ce se învaţă şi de ce se învaţă, sporind astfel motivaţia învăţării.
DIFERENȚA DINTRE OBIECTIVE ȘI COMPETENȚE
- Competența este ceea ce va face elevul în urma dobândirii cunoștințelor și deprinderilor într-un anumit domeniu.
- Obiectivele sunt ceea ce ne propunem noi și NU ceea ce va face elevul.
REGULI DE UTILIZARE A VERBELOR ÎN FORMULAREA COMPETENȚELOR SPECIFICE / DERIVATE
- verbul indică ceea ce va face elevul în urma dobândirii cunoștințelor și deprinderilor
- NU se recomandă utilizarea mai multor verbe, deoarece fiecare verb în sine arată dobândirea unei competențe
Obiective de referință – verb folosit | Competențe specifice/derivate – verb folosit
Să realizeze realizarea
Să denumească denumirea
Să participe participarea
Să efectueze efectuarea
Să aterizeze aterizarea
Să parcurgă parcurgerea
Să formeze formarea
Să conștientizeze conștientizarea
Să accepte acceptarea
Să îmbunătățească îmbunătățirea
Să cunoască cunoașterea
Să descrie descrierea
Să aplice aplicarea
Să manifeste manifestarea
Concluzii
Atât timp cât în programa școlară, finalitățile procesului de instruire sunt de tip competențe, nu pare logic ca în cadrul lecției profesorul să își propună niște obiective (operaționale). Confuzia apare din definiția competențelor (complexe prin natura lor, unii colegi susținând că nu poți forma competențe în cadrul unei singure lecții) și bineînțeles din lipsa unei bibliografii la educație fizică și sport, actualizată cu conceptul de competențe derivate. Competențele derivate, fiind niște particularizări ale competențelor specifice, stabilite de către profesor, pentru a face legătura directă între ce se învață și de ce se învață.
Exemplu:
Competență derivată psihomotrică: ”executarea corectă a aruncării mingii de oină”.
De ce se învață? La ce folosește această competență?
• Aruncarea cu eficiență a suliței, (la poartă, pasa) în jocul de handbal, oină, etc.
• Aruncare cu piatra (autoapărare impotriva animale agresive etc.)
Competență derivată afectivă: ”acceptarea înfrângerii cu sportivitate”
De ce se învață? La ce folosește această competență?
• Activități sportive autonome fără incidente violente
• Urmărirea activităților sportive (în special meciurile de fotbal) fără comportamente huliganice
Bibliografie:
Proiectul: „Competente crescute pentru cadrele didactice!, M1. Proiectarea și implementarea curriculumului centrat pe competențe, disciplina 4-derivarea competențelor –cheia aplicării noilor programe școlare”, formator Ursu Carmen Iuliana.
”Didactica formării competențelor”, coordonatori: Aurel Ardelean, Octavian Mândruț, „Vasile Goldiş” University Press ARAD – 2012.