Programele de educație timpurie din toată lumea definesc parteneriatul, cu părinții ca agenți educaționali drept un principiu fundamental al organizării și funcționării instituției preșcolare.
„Nu trebuie decât să stârnești dorința și afecțiunea, astfel nu creezi decât niște asini încărcați cu cărți.” Montaigne
Obiectivul principal al colaborării grădiniței cu familia constă în conturarea unității de acțiune a celor doi factori educaționali, finalitate a cărei îndeplinire este condițională de unitatea de concepții și exigențe, de un mod convergent de acțiune, de o bună cunoștere reciprocă și de o atitudine reciprocă deschisă. Acest obiectiv se poate realiza doar prin conceperea relației grădiniță – familie în dublu sens: pe de-o parte de preocuparea educatoarei de a cunoaște mediul familial al copilului și natura influențelor educaționale exercitate de părinți și de a ține cont de experiența de viață și învățare acumulată de copil în familie, iar pe de altă parte, de demersurile de implicare a părinților în activitatea educațională a grădiniței, atât ca parteneri în procesele de instruire și programele de educație a părinților (A, Glava, C, Glava, pp. 229- 230,2002).
În timpul întregii perioade de grădiniță educatoarea este într-adevăr o locțiitoare și mamei. Copilul leagă raporturi de afecțiune, o sărută, vrea să-i aducă mici cadouri și această atitudine se păstrează uneori în primii ani de școală primară. Cu toate acestea educatoarea are un rol cu totul diferit decât mama, în sensul că trebuie să-și împartă atenția între numeroși copii.
Grădinița este o etapă intermediară, a cărei activitate este tot mai mult recunoscută. Ea creează imaginea unei societăți liberale și curtenitoare în care spiritul de creație este mai apreciat decât un simplu conformism și în care elanurile spontane mai sunt încă permise.
În afara unor cazuri excepționale, copiii se adaptează aici de minune. Odată acceptată separarea provizorie de mamă, grădinița pare să-i dea copilului într-adevăr un sentiment de siguranță. Copilul găsește aici o lume pe măsura sa, înconjurat de cei de-o seama el se simte întotdeauna liber și mai puternic în fața adultului: acest sentiment se regăsește la orice vârstă, în orice grup de copii. Educatoarea ia în serios întrebările și acțiunile lui, neliniștea cauzată de sentimentul de inferioritate scade: copilul devine conștient de posibilitățile sale, de autonomia sa (R, Vincent, pp. 246- 247,1972).
Copilul descoperă necesitatea dreptății, mai bine decât în familie, acasă nu sunt niciodată de-o seamă cu el: adulții sau frații, nevoile de diferite vârste, nu fac să-i apară ca evidentă reciprocitatea schimburilor. La grădinița toată lumea are aceeași vârstă, toată lumea se aseamănă.
Pentru o intervenție oportună a educatoarei pe primul plan descries acesta trebuie să cunoască condițiile vieții în familia copilului:
- condițiile de igienă asigurate, regimul alimentar, programul de somn, programul de distracție și plimbare în aer liber.
- gradul de implicare a copiilor în activitățile gospodărești;
- implicarea părinților în activități cu valențe formative precum lectura poveștilor, frecventarea cu copii a teatrului de păpuși, etc;
- maniera de implicare a părinților în jocul copiilor acestora față de joc;
- natura relațiilor părinți- copii și a relațiilor cu frații, natura dominant a relațiilor între părinți, atmosfera emoțională a familiei, ușurința comunicării între membrii familiei;
- gradul de conștientizare din partea părinților a complexității anumitor dimensiuni de influență educațională ( educația morală);
- concepția părinților despre grădiniță și sarcinile acesteia.
Observațiile asupra acestor aspecte sunt posibile, prin vizitarea familiei de către educatoare, care, pe măsura apropierii de familie poate interveni cu sugestii, sfaturi menite să optimizeze mediul de dezvoltare al copilului.
Vizitele în familia copilului sunt un prilej de discuții a educatoarei cu părinții într-un context informal, situație ce face ca dialogul să fie mai relaxat și personalizat. Convergența către finalități comune în educația familială și în grădiniță se obține dacă vizitele sunt reciproce. Vizitarea grădiniței de părinți este un prilej de familiarizare a acestora cu obiectivele activității instructiv- formative oferite de documentele curriculare și formate de către educatoare.
Asistența părinților la unele activități ale grădiniței, șezători, vizite, excursii, activități comune și alese, expoziții cu lucrări ale copiilor, și chiar implicarea acestora în organizarea, desfășurarea și evaluarea lor le vor permite o mai bună cunoaștere a particularitaților propriilor copii, a dificultăților pe care aceștia le întâmpină în activități comune, a comportamentelor dezvoltate de copil în relația cu co- vârstnicii și cu alți adulți. Acumularea acestor informații le va permite părinților modelarea relației cu copiii în activitățile de familie, dar și conștientizarea problemelor acestora și participarea împreună cu educatoarea lor la depășirea lor.
Cel de-al doilea plan de colaborare a grădiniței cu familia implică informarea teoretică a părinților în problemele de psihopedagogie preșcolară. Cadrul în care educatoarea poate face acest lucru este asigurat de un program de consultații individuale și/ sau colective cu teme precum: “Cum ne jucăm cu copiii noștri”, “Cum putem contribui la dezvoltarea limbajului copiilor”, “Care sunt problemele copilului singur la părinți” , etc. În mod special, în cadrul acestor consultații individuale de educație a propriilor copii, care să vizeze depășirea dificultăților acestora în diverse arii de dezvoltare.
Un alt prilej de informare teoretică a părinților îl reprezintă întâlnirile într-un cadru mai larg, al ședințelor cu părinții și al lectoratelor organizate pe diferite teme și desfășurate de educatoare, alți specialiști (medic, psiholog, logoped) și uneori de părinți înșiși (A, Glava, C, Glava, pp. 229- 231,2002).
Mulți părinți cred că educația copilului se realizează în școală, însă aceasta nu este decât o componentă, anume “formală”. Familia educația informală, are o contribuție esențială și, dacă ne gândim cât timp petrece copilul la școala (4- 6 ore zilnic), vedeau că acasă, el petrece de patru până la șase ore mai mult. Sunt mulți părinți care preferă să se ocupe de copilul preșcolar ei înșiși, dar eu pledez pentru grădiniță, pentru că sunt absolut convinsă că, la grădiniță copilul beneficiază de îndrumare profesionistă, de o educație potrivită cu vârsta lui și cu nevoile de dezvoltare ale sale.
Bibliografie:
1. Bunescu, Gheorghe, Educaţia Părinţilor. Strategii în programe, E.D.P., Bucureşti, 1997.
2. Vrasmas, E., Consilierea şi educaţia părinţilor, Ed. Aramis, Bucureşti, 2002.
3. Radulian, V, – “Profesori și părinți contra insucceselor școlare”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967;
4. Adina, Glava; Cătălin, Glava – “Introducere în Pedagogia Preșcolară” – Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002;
5. Coifu, Carmen–“Interacțiunea părinți- copii”, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1989.