În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, regăsim trei sensuri ale noțiunii clișeu: primele două proprii, al treilea figurat. Le amintesc pe toate trei: 1. „imagine fotografică negativă (pe peliculă de film sau pe sticlă), obținută în camera obscură și după care se face reproducerea fotografică”, 2. „planșă de metal, de lemn etc. pe care s-a reprodus sau s-a gravat o imagine, spre a fi imprimată”, 3. „Formulă stilistică, expresie etc. banalizată din cauza repetării excesive; șablon”. La o analiză atentă a celor trei definiții, observăm că sensul figurat nu este complet străin de celelalte două, fiindcă are în comun cu acestea reproducerea (clișeul lingvistic reprezintă o reproducere a unor expresii) și imprimarea (judecând după felul în care se imprimă acestea în mentalul colectiv al unei societăți).
Ceea ce face obiectul acestei lucrări este sensul figurat al noțiunii, clișeul lingvistic.
Se cuvine să plasăm acest fenomen într-un context lingvistic și social, încadrându-l astfel, în ceea ce se cheamă limbajul de lemn. Acest termen, limbaj de lemn, a fost folosit pentru prima dată în 1987, de către Françoise Thom, în lucrarea sa „Limba de lemn” și traduce expresia franceză „langue de bois”, referindu-se la limba utilizată de ideologia comunistă în Rusia.
Françoise Thom, face precizarea că: „limba de lemn nu dispune decât de un vocabular sărăcit al cărui tur îl putem face rapid. Pentru aceasta trebuie doar să ne raportăm la un anumit număr de idei-cheie, de analogii-forță, pe care ea le-a împrumutat de aiurea și pe care le-a anexat în interesul său datorită puterii lor de atracție asupra spiritului și întrebuințării multiple” (Thom, 1993, p.48). Aceste idei-cheie nu sunt altceva decât clișee, după cum aceeași autoare, analizând discursul sovietic, face următoarea precizare: „construcția discursurilor sovietice ține de clișeu ca și figurile stilizate” (Idem, p. 76). Deși limbajul de lemn și, odată cu el, clișeul își au originea în discursul ideologic sovietic, se pare ca acesta n-a dispărut odată cu sfârșitul comunismului.
Pentru că am încadrat clișeul într-un fenomen lingvistic extins și anume „limba de lemn”, voi încerca, în cele ce urmează, să fac o analiză structurată a clișeului, ca fenomen lingvistic, plecând de la definiție, încercând o explicație sociolingvistică a acestui fenomen și dând exemplele cele mai concludente care se regăsesc în lexicul românesc actual.
Ce sunt clișeele?
Reluând definiția din DEX, clișeul este „o expresie banalizată din cauza repetării excesive”, ceea ce înseamnă că el apare cu o frecvență ridicată în limbajul oamenilor.
Clișeul a reprezentat de-a lungul vremii interes pentru mulți lingviști, care au folosit pentru numirea acestui fenomen mai mulți termeni, printre care: „șablon”, „tipar”„emblemă” „automatism verbal”, „tic verbal”, „stereotipie”.
Conform lucrării 101 greșeli de lexic și de semantică, există câteva „idei recurente” în definirea clișeelor: „folosire frecventă, supărătoare, de obicei databilă într-o anumită perioadă (în care clișeul este «la modă» sau «în vogă») și slăbirea sensului inițial până la golirea semantică. Rezultatul este evident: stereotipia exprimării, răspândită prin imitație” (Dragomirescu, Nicolae, 2011, p. 201).
De ce și cum apar clișeele?
Am admis faptul că vorbim despre stereotipii în cazul clișeelor. Stereotipii este și unul dintre capitolele cărții „Despre frumusețea uitată a vieții” a lui Andrei Pleșu, capitol în care autorul identifică cauza clișeului, cauza clișeizării anumitor expresii: „lenea mentală și senilitatea sunt surse curente ale vorbirii stereotipe” (Pleșu, 2011, p. 337). Radu Paraschivescu completează această observație, afirmând că în virtutea lenei mentale „preferăm să mergem mereu pe căile bătătorite ale vorbirii” (Paraschivescu, 2009, Introducere). Asta nu poate fi decât o formă a depersonalizării limbajului, prin care indivizii, de multe ori involuntar, nu se exprimă viu, printr-un proces de gândire proprie, preferând să adopte forme de exprimare prefabricate, să imite.
Rodica Zafiu afirmă: „clișeul aparține unei tradiții autohtone a publicisticii în «limbaj de lemn», fără a fi însă clar marcat ideologic: ceea ce îi permite să persiste, cu avantajele pe care le oferă comodității noastre, orice formulă prefabricată” (Rodica Zafiu, 2001, p. 64) și mai consideră că tendința de clișeizare „este legată de nevoia de accesibilitate” (Zafiu, 2007, p. 35 ). Clișeul este accesibil oricui și se propagă mai rapid, cu atât mai mult în zilele noastre, când mass-media și rețelele de socializare sunt la îndemâna oricui. Pentru o limbă însă, aceste clișee nu sunt de bun augur, pentru că pot interfera cu procesul de cultivare a limbii respective. Cultivarea limbii înseamnă și protejarea acesteia de aceste clișee, care golesc limbajul de orice expresivitate. Cert este că o expresie, cu cât este utilizată mai mult, cu atât mai mult se desemantizează, ajungând să devină simplu „element de legătură sau chiar de «umplutură»” (Academia Română, 2010, p. 107), pe care ar fi indicat să-l evităm.
Exemple de clișee
În zilele noastre, oriunde ne-am îndrepta atenția, identificăm nenumărate clișee: de la programale de știri, la buletinele meteo și limbajul comun al oamenilor din jurul nostru. E aproape imposibil să citim o știre, indiferent din ce domeniu este: politic, economic, sportiv, fără a da cu ochii peste cel puțin un clișeu. Mai jos regăsim, clasificate pe domenii și ordonate de la cele formate dintr-un cuvânt, până la unitățile frazeologice, o parte a celor mai des utilizate clișee în limba română actuală:
- politică: pe probleme, transparență, ghinion, sistem ticăloșit, vântul democrației, clasa politică, pariul cu agricultura, baron local, Iarna nu-i ca vara, Primii pași spre câștigarea alegerilor, Să trăiți bine!, România educată etc.
- jurnalism: hai(deți), în exclusivitate, senzațional, legat de, pe fondul, vizavi de, în impas, oamenii legii, micul ecran, drept pentru care, pe cale de consecință, Nu-i așa?, Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul etc.
- economie: privatizare, piață liberă, creștere economică, se topesc prețurile etc.
- sport: regele (Hagi), sportul alb (tenis), sportul minții (șah), moartea din Carpați (Cătălin Moroșanu), războiul galeriilor, Balonul e rotund, Un nume de care cu siguranță vom mai auzi etc.
- meteo: Vremea se răzbună, Vântul va sufla mai nervos pe creste etc.
- cultură/educație: reformă, poetul Necuvintelor (Nichita Stănescu), Luceafărul poeziei românești (Eminescu), Iată un roman pe care nu poți să-l lași din mână etc.
- limbaj comun: O.K., practic, hai(deți), interesant, legat de, pe fondul, orașul de pe Bega, vestitorul primăverii, Speranța moare ultima, Viața merge înainte etc.
Un tip aparte de clișee – perifrazele
Aceste clișee sunt rezultatul unei nevoi firești a maselor de a utiliza în comunicare „sintagme generalizatoare, pe care le-au încărcat cu semnificații multiple” (Sorin Cristian Semeniuc în art. „Clișeul în politica și presa românească posttotalitară – ”http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/V315/pdf, 09.01.2021, ora 15:00). Unele dintre aceste clișee provin din textele biblice: „fructul interzis”, „țapul ispășitor”, „Zilele îi sunt numărate”, „Arca lui Noe”, „de la Ana la Caiafa”, „a te spăla pe mâini ca Pilat din Pont”, altele din mitologia sau literatura greacă: „călcâiul lui Ahile”, „pânza Penelopei”, „firul Ariadnei”, „mărul Discordiei”, „calul Troian” etc.
Unele dintre cele mai recente clișee: cele generate de pandemia de Covid 19
Perioada pandemiei (martie 2020 – mai 2023) n-a făcut decât să întărească rolul important al presei în fenomenul de clișeizare. Odată cu apariția acestei pandemii, presa din România (și nu numai) a început să repete la infinit niște formule și expresii lingvistice care, în scurt timp, au ajuns pe buzele tuturor, devenind automatisme verbale. Pe lângă virus și boala în sine (SARS-Cov-2, Covid 19), cuvântul val s-a folosit cu o frecvență la fel de mare, într-o serie întreagă de expresii, care au fost încărcate cu semnificații apocaliptice: „val de îmbolnăviri”, „val de cazuri”, „val de decese”, „val de infectări”, „val de comentarii”, „val de reacții negative”. Pe lângă aceste clișee, alte câteva s-au împământenit în această perioadă: „pandemie”, „dezastru”, „botniță”, „haos în spitale”, „bilanț epidemiologic”, „topul infectărilor”, „școala online”, „cursa vaccinurilor”, „Împreună vom reuși să depășim această perioadă” și mai nou „rata de vaccinare”. Nu se pate încheia lista celor mai noi clișee din lexicul actual românesc, fără a aminti celebra expresie: „Totul va fi bine!”. Inițial plină de semnificație și generatoare de speranță, din păcate, din cauza utilizării excesive, a ajuns să intre în derizoriu.
În loc de concluzii
Rodica Zafiu, referindu-se la clișeu, afirmă: „s-ar putea să vorbim, în cea mai mare parte a timpului în clișee: s-ar putea ca formulele fixe, dobândite treptat și inconștient, automatismele de tot felul să ocupe, în enunțurile pe care le producem curent, un loc mai mare decât am vrea să credem. Creativitatea infinită a vorbirii e teoretic perfect adevărată – dar foarte vizibile sunt și stereotipia, clișeele care reglează, cu minimum de efort, comunicarea cotidiană” (Rodica Zafiu, 2001, p. 69).
Concluzia este că evitarea totală a clișeelor este aproape imposibilă, important este să trecem prin filtrul propriei conștiințe și gândiri orice clișeu care ne este dat să-l auzim și, în funcție de asta, să judecăm dacă este necesar să-l folosim, dacă îl putem înlocui cu o altă expresie, pentru a evita uniformizarea limbajului cu un model impus de comunitate și pentru a da un suflu viu și personal vorbirii noastre.
Bibliografie
1. Academia Română, (1998), DEX, Editura Univers Enciclopedic, București;
2. Academia Română, (2010), Ești cool și dacă vorbești corect, Editura Enciclopedic Gold, București;
3. Dragomirecu, A., Nicolae, Al., (2011), 101 greșeli de lexic și de semantică, Editura Humanitas, București;
4. Paraschivescu, R., (2009), Dintre sute de clișee. Așchii dintr-o limbă tare, Editura Humanitas, București;
5. Pleșu, A. (2011), Despre frumusețea uitată a vieții, Editura Humanitas, București;
6. Thom, F., (1993), Limba de lemn, Editura Humanitas, București;
7. Zafiu, R., (2001), Diversitate stilistică în româna actuală, Editura Universității, București;
8. Zafiu, R., (2007), Limbaj și politică, Editura Universității, București;
9. www.diacronia.ro/ro/indexing/details/V315/pdf, 09.01.2021, ora 15:00.