Clasic și modern în predarea-învățarea istoriei

Noile cerinţe ale demersului educaţional impun restructurarea lecţiei de istorie în direcţia folosirii mai frecvente a metodelor interactive de predare- învăţare. Ele schimbă rolul profesorului în clasă, acesta devenind o moderator al unei dezbateri de idei şi probleme, susţinător al motivaţiei şi interesului elevilor pentru istorie, ghid al elevilor în procesul de dobândire de noi competenţe, deprinderi şi cunoştinţe.

Odată cu deplasarea accentului de pe activitatea profesorului pe cea a elevului, noile metode îi determină pe elevi să înţeleagă mai bine logica fenomenelor şi faptelor istorice, stimulează formarea de opinii personale argumentate, încurajează munca individuală, însă în funcţie de situaţii şi spiritul de echipă, contribuie la formarea de deprinderi şi atitudini durabile.

Prezentăm, în continuare, trei dintre metodele ce pot fi folosite în cadrul orelor de istorie.

1. Brainstorming-ul, cunoscut şi sub numele de asaltul de idei, constă în formularea a cât mai multe idei, chiar şi fanteziste, ca răspuns la o problemă de rezolvat prin participarea membrilor grupului, respectiv clasa de elevi. Avantajele folosirii acestei metode sunt: stimulează creativitatea în grup, implică participarea activă a tuturor participanţilor, permite exprimarea personalităţii şi eliberarea de prejudecăţi, exersează analiza şi capacitatea de a lua decizii şi imprimă dinamism lecţiei.

Pentru o mai bună aplicare a metodei, trebuie parcurse două etape: prima fază a producţiei de idei în care are loc alegerea temei şi a sarcinilor, precum şi solicitarea exprimării ideilor legate de tema în discuţie sau de rezolvarea unei situaţii problemă, conturate în legatură cu aceasta. Urmează înregistrarea ideilor în scris, apoi anunţarea unei pauze care poate fi între 15 minute şi o zi. A doua fază este cea a aprecierii critice a ideilor, în care are loc reluarea ideilor emise şi gruparea lor pe categorii, simboluri, cuvinte cheie, imagini sau alte criterii. Această etapă este urmată de analiza critică, evaluarea, argumentarea, contraargumentarea ideilor emise anterior, la nivelul clasei sau a grupurilor mai mici. După analiză, are loc selectarea ideilor valoroase, originale sau a celor mai apropiate soluţii pentru problema supusă atenţiei. Se recomandă în această etapă discuţiile libere, urmate de afişarea ideilor rezultate în forme cât mai variate şi originale cuvinte, propoziţii, colaje, imagini, desene joc de rol, în funcţie de nivelul clasei.

Pentru o mai bună aplicare a metodei, se recomandă încurajarea exprimării a cât mai multor idei, preluarea ideilor celorlaţi şi îmbunătăţirea. Prezentăm, în continuare, un exemplu de aplicare a acestei metode.

Unitatea de învăţare : Marile conflicte ale secolului XX – clasa a X a
Lecţia : Primul război mondial
Secvenţa : Războiul total
Scenariu didactic:
Prima etapă – profesorul scrie pe tablă conceptul de război total şi solicită elevilor să enunţe în maxim 5 minute toate ideile care le vin în minte în legătură cu acest concept.
A doua etapă – sunt reluate ideile expuse de elevi, grupate pe categorii şi se realizează o analiză critică şi de evaluare a ideilor.
A treia etapă – în urma selectării ideilor expuse de către elevi, sub îndrumarea profesorului, se ajunge la concluziile referitoare la acest concept. Aspecte economice : mobilizarea populaţiei în vederea dezvoltării capacităţii economice. Teritoriile ocupate sunt obligate să susţină economic efortul de război al inamicului, intervenţia statului în economie, slăbirea capacităţii economice şi de luptă a inamicului, blocadă economică. Aspecte politice : implicarea în război a numeroase state organizate în alianţe, statele monarhice devin republici, desfiinţarea imperiilor multinaţionale. Aspecte sociale : implicarea întregii populaţii atât în industrie cât şi agricultură, folosirea muncii prizonierilor de război, raţionalizarea bunurilor de primă necesitate, rechiziţii, victime, propagandă. Aspecte militare: folosirea tuturor resurselor militare şi umane, producerea unor noi tipuri de arme.

2. Mozaicul presupune învăţarea prin cooperare, la nivelul unui grup şi predarea achiziţiilor dobândite de fiecare membru al grupului unui alt grup. Dintre avantajele folosirii acestei metode amintim încurajarea încederii în sine a elevilor, dezvoltarea abilităţilor de comunicare argumentativă şi de relaţionare în cadrul grupului, dezvoltarea gândirii critice, logice şi independente, a răspunderii individuale şi de grup, optimizarea învăţării prin achiziţiile alcuiva.

Etapele aplicării acestei metode sunt următoarele:
a. Împărţirea clasei în grupuri eterogene de câte 4 elevi, fiecare dintre aceştia primind o fişă de învăţare numerotate de la 1 la 4. Fişele cuprind părţi ale unei unităţi de învăţare.
b. Explicarea sarcinilor care constau în înţelegerea unităţii de cunoaştere.
c. Regruparea elevilor, în funcţie de numărul fişei primite, în grupuri de experţi, astfel încât elevii care au numărul 1, vor forma un grup, la fel cei cu numărul 2, 3, 4, 5, 6, 7 .
d. Învăţarea prin cooperare a secţiunii care a revenit fiecărui grup. Strategiile de predare rămân la latitudinea grupului de experţi, fiind foarte important sa fiecare membru al grupului să înţeleagă că este responsabil de predarea cunoştinţelor membrilor grupului iniţial.
e. Revenirea în grupul iniţial şi predarea secţiunii pregătite pentru ceilalţi.
f. Trecerea în revistă a unităţii de cunoaştere prin prezentare orală. Este important de monitorizat ca, în cazul predării, informaţiile să fie transmise corect.

Ca metodă de cunoaştere a efectului acestei metode se recomandă utilizarea metodei ciorchinelui, profesorul având posibilitatea de a verifica dacă elevii şi-au însuşit corect şi complet cunoştintele esenţiale pentru subiectul predat.

3. SINELG este o metodă care permite eficientizarea lecturii şi gândirii, reprezentând o modalitate de decodificare a textului, permitându-i celui care învaţă să asculte, să citească şi să înţeleagă în mod activ şi pragmatic un anumit conţinut. Ca metodă, este specifică etapei de realizare a sensului în cadrul unei lecţii. Se folosesc ca bază de plecare pentru lectura sau ascultarea textului, cunoştinţele anterioare ale elevilor.

Dintre avantajele acestei metode amintim facilitarea muncii în echipă, valorifică cunoştinţele anterioare ale elevilor, asigură învăţarea conştientă, angajează procese psihice complexe – analiza, sinteza, comparaţia.

Etapele aplicării metodei sunt :
a. În timpul lecturii / ascultării, elevii marchează în text sau notează pe hârtie : – cunoştinţele confirmate de text √ – cunoştinţele infirmate sau contrazise de text – – cunoştinţele noi, neîntâlnite până atunci + – cunoştinţele incerte, confuze care merită să fie cercetate ?
b. După lectură se trec într-un tabel : √ – + ?
c. Informaţiile obţinute individual se discută în perechi sau grupuri, apoi se comunică de către perechi profesorului care le centralizează într-un tabel similar pe tablă.
d. Cunoştinţele incerte rămân ca temă de cercetare pentru lecţiile următoare. Această metodă poate fi folosită mai ales la analiza documentelor scrise.

Folosirea metodelor active atât în predare cât şi evaluare, pe lângă avantajele menţionate mai sus, implică şi alte elemente cum ar fi: o mai bună organizare a timpului în cadrul orelor, o reaşezare a a mobilierului în cadrul sălii de clasă precum şi implicarea elevilor indiferent de nivelul de pregătire.

Utilizarea acestui tip de metode poate deveni, în timp, baza unui nou sistem de predare-învăţare în învăţământul preuniversitar.

Bibliografie selectivă:
1. Demersuri didactice la disciplina istorie. Ghid pentru profesori şi învăţători, Râmnicu Vâlcea, 2006. 2. Iutiş, Gh., Pânzariu, A., Iriciuc, V., Istorie. Ghid pentru studenţi şi profesori debutanţi, Iaşi, 2005. 3. Manea, M., Palade, E., Sasu, N., Predarea istoriei şi educaţia pentru cetăţenia democratică – demersuri didactice inovative, Bucureşti, 2006. 4. Păcurari, O. , Învăţarea activă. Ghid pentru formatori, MEC CNPP, 2001. 5. Păcurari, O., Ţârcă, A., Sarivan, L., Strategii didactice inovative – suport de curs, Bucureşti, 2003.

Accesări: 322

Articole asemănătoare