Citirea peisajelor este o tehnică didactică vizuală ce se poate utiliza atât în clasă, cât şi pe teren, prin observare directă. Fiind în același timp şi o tehnică de cercetare, ea inițiază elevii în metodica cercetării mediului, ce impune observarea atentă, emiterea de ipoteze, explicarea şi confruntarea rezultatelor.
În ultimul deceniu, conceptul de peisaj a dobândit o importanţă deosebită în sistemul ştiinţelor care cercetează mediul (Geografia peisajelor, Ecologia peisajului, Geomorfologia peisajului) şi în politicile de amenajare a teritoriului, de protecţie a patrimoniului natural şi cultural. Peisajul a dobândit noi dimensiuni. Nu mai este perceput doar ca resursă şi cadru de viaţă. El dobândeşte valoare de patrimoniu şi de identitate. Aceste noi valenţe ale peisajului sunt identificate şi legiferate de Convenţia Europeană a Peisajului de la Florenţa în 2000. România ratifică convenţia prin Legea 451/ 2002 şi adoptă definiţia peisajului ca fiind „ o parte a teritoriului, perceput ca atare de către populaţie, al cărui caracter este rezultatul acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi/ sau umani” ( Legea 451/2002, Monitorul Oficial, Partea I nr.536 din 23 iulie 2002).
Conştientizarea statutului peisajului, a dus la apariţia, unei noi arii de cercetare, în care sunt implicaţi geografi, ecologi, arhitecţi, arheologi, istorici, biologi, chimişti, etnologi etc.
Convenţia Europeană a Peisajului şi statele semnatare, îşi propun, printre altele, să mărească gradul de conştientizare a societăţii civile, organizaţiilor private şi autorităţilor statului în ceea ce priveşte valoarea peisajelor şi impactul transformării lor. De asemenea, statele semnatare, se angajează să identifice peisajele, să analizeze caracteristicile şi transformările acestora şi să le evalueze.
În acest context, se deduce importanţa iniţierii elevilor în metodica cercetării peisajelor şi respectiv a mediului. Ei sunt viitorii adulţi care vor lua decizii legate de mediu.
Citirea peisajelor presupune, în linii mari, identificarea şi analiza peisajelor, respectând o metodologie specifică acestei tehnici. Profesorul poate utiliza această tehnică în clasă, pornind de la fotografii de peisaj, pentru a ajuta elevii să identifice componentele unui peisaj, să stabilească gradul de modificare antropică, să intre în relaţie cu un teritoriu, să-i iniţieze în analiza şi interpretarea relaţiilor teritoriale. Pentru citirea peisajelor pornind de fotografii, literatura de specialitate propune o metodologie ce cuprinde patru- cinci etape (faze), astfel :
• Etapa 1. Abordarea emoţională (Percepţia):
– prima impresie, menţionată şi explicată
• Etapa 2. Identificarea documentului fotografic
– apare ca etapă recomandată, doar în unele lucrări de specialitate
• Etapa3. Analiza, ce cuprinde după caz:
– observarea în detaliu şi descrierea;
– desompunerea imaginii, realizarea schiţelor (schiţă panoramică, crochiu);
– comparaţia între elemente din punct de vedere al formei, dimensiunilor, culorii;
– identificarea relaţiilor dintre componente.
• Etapa 4. Interpretarea (Explicarea):
– emiterea de ipoteze / explicarea relaţiilor;
– comparaţia cu alte peisaje;
– localizarea pe hartă;
– verificarea ipotezelor cu ajutorul altor documente.
• Etapa 5. Sinteza:
– organizarea observaţiilor;
– completare texte, diagrame lacunare;
– elaborare organizatoare grafice…
Trebuie subliniat că, atunci este utilizată această tehnică, imaginile folosite de profesor, nu sunt pentru a exemplifica sau demonstra. Ele sunt fotografii de peisaj ce constituie chiar obiectul analizei. Sunt folosite instrumente vizuale, dar şi scrise. Cele mai importante instrumente scrise folosite sunt fişele de citire a peisajului, întocmite funcţie de competenţele urmărite şi astfel încăt să respecte metodologia recomandată.
Citirea peisajelor, sprijină dobandirea unor cunoştinţe, conduce la formarea unor deprinderi şi dezvoltă atitudini noi, cum ar fi:
• Cunoştinţe:
-elemente terminologice referitoare la peisaj;
-elemente generale de geografie a peisajului (tipologii, caracteristici, ierarhizare).
• Deprinderi:
-construirea unei schiţe elementare, cu recunoaşterea planurilor, a marilor unităţi teritoriale şi fixarea unei legende;
-citirea peisajului utilizând o fişă metodologică;
-utilizarea diferitelor programe softwaer, care ajută la cercetarea peisajului;
-observarea conştientă;
-înregistrarea observaţiilor vizuale;
-organizarea înregistrărilor fotografice şi scrise;
-utilizarea unei camere foto.
• Atitudini:
-aprecierea fotografiilor ca sursă de informare;
-curiozitate şi interes pentru cercetarea şi conservarea peisajului;
-aprecierea esteticii peisajului;
-implicarea în păstrarea identităţii locale, inclusiv prin conservarea şi valorizarea peisajului.
Această tehnică învață elevii „să vadă”, să lucreze ordonat şi să limiteze comentariile la ceea ce poate fi văzut. Ea impune observarea atentă, emiterea de ipoteze, explicarea şi confruntarea rezultatelor, etape specifice oricărei cercetări ştiinţifice.
Citirea peisajelor permite abordări diferite, poate fi adaptată la diverse conţinuturi şi ( mai important) la resursele disponibile.
În utilizarea acestei tehnici, profesorul poate pune accent, după caz, pe intervenţia antropică asupra mediului, pe comparaţia peisajelor, pe evoluţia în timp a acestora… Poate pune în evidenţă relaţia om- natură şi pornind de aici să contribuie la educaţia ecologică şi estetică a elevilor.
Bibliografie:
1. Merenne- Schoumaker B., (1998), Didactica Geografiei, Editura All, Bucureşti
2.Viard P., (2010), Lecture de paysages. Cycle 2 et cycle 3., Inspection Academique de la Sarthe
3 .*** (2010), Lecture de paysage, Reseau Departament de Ressources Informatiques, Geographie
4.*** www2.ac-lyon.fr/services/rdri/images/files_rdri/lecture_de_paysage.pdf