Formarea deprinderilor de citire reprezintă temelia necesară spre dezvoltarea competenței de comunicare, respectiv spre înţelegerea mesajului textelor literare, cu multiplele valenţe ale acestora: cognitive, formativ-educative, cultural artistice, stilistice.
Având în vedere schimbările produse în societatea actuală, ritmul rapid de acumulare de experienţă prin volumul mare de informaţii, educaţia trebuie să îşi replieze obiectivele, conţinuturile şi metodele de educaţie în acord cu aceste cerinţe ale societăţii. În acest sens, putem vorbi despre o separare clară a „informaţionalului” (a cantităţii) promovat în didactica tradiţională, față de valoarea formativă a procesului didactic care are în vedere formarea unor abilități, deprinderi, capacităţi specifice, competenţe.
Elevul nu mai este un simplu obiect al instruirii, ci devine un subiect activ al propriilor schimbări, participant la învățare în mod conștient și responsabil, rolul cadrului didactic fiind acela de facilitator al învățării elevului, un mediator care dirijează efortul de învățare al elevului. Caracterul formativ al activităților didactice care au ca scop formarea deprinderilor de citire și lectură din ciclul primar, trebuie să aibă în vedere elaborarea unor obiective concrete care arată „ce trebuie să știe să facă elevul”, adică să se urmărească afectarea unor niveluri superiare ale gândirii precum: analiza, sinteza, comparația, problematizarea.
Metodele activ-participative reprezintă o nouă abordare a activității didactice, adaptate la nevoile și cerințele elevilor, însă rolul metodelor „tradiționale” nu trebuie minimalizat.
„Obiectul limba şi literatura română este de primă importanţă în procesul pe care îl reprezintă învăţământul naţional. De însuşirea corecă a limbii române depinde succesul la învăţătură al elevilor la celelalte discipline din planul de învăţământ, iar de însuşirea marilor modele ale artei literar-artistice româneşti depinde de gradul educativităţii şi formativităţii personalităţiilor, profilul lor intelectual, afectiv, moral, cetăţenesc.” (Parfene, C., 1999: 178).
Având în vedere schimbările produse în societatea actuală, ritmul rapid de acumulare de experienţă prin volumul mare de informaţii, educaţia trebuie să îşi replieze obiectivele, conţinuturile şi metodele de educaţie în acord cu aceste cerinţe ale societăţii.
Cititul este cel mai important instrument al activităţii intelectuale, iar în viaţa contemporană rămâne o activitate plăcută a omului modern, deşi există numeroase mijloacele de difuzare a culturii. După cum afirma şi profesorul Ioan Șerdean, cititul unei lecturi reprezintă „prilejuri unice de reflecţie, de meditaţie; îndeamnă la introspecţie, angajează valori formativ-educative, care îşi pun amprenta în întregul comportament al cititorului” (Șerdean, I., 2008: 141).
În învăţarea cititului, este necesar, să ţinem cont de particularităţile psihologice ale şcolarilor mici, astfel vom înţelege de ce formarea aceastei deprideri are un traseu anevoios:
- câmpul de citire al copiilor este foarte mic, se rezumă la o literă de aceea el va citi cu vocale de sprijin, de exemplu cuvântul ,,masă”, va fi citit de el ,,mâ-a-sâ-ă”, iar pentru a evita acest lucru învăţătorul trebuie să-l ajute iniţial să citească pe silabe, pentru a-şi forma câmpul vizual de o silabă;
- elevii revin asupra fiecărui cuvânt şi apoi asupra citirii cuvintelor din propoziţie, deoarece au dificultăţi în a sintetiza silabele în cuvânt, uită ce au citit anterior, sau au dificultăţi de a asocia sensul cuvântelor pentru a înţelege integral enunţul;
- nu sesizează sensul cuvintelor în momentul citirii acestora, de aceea învăţătorul trebuie să le explice copiilor şi înţelesul acestora.
Ca orice altă deprindere şi cea a cititului, sub atenta îndrumare a dascălului, trebuie să respecte mai multe exigenţe:
- „corectitudinea: a citi corect, fără omisiuni, inversiuni sau substituiri;
- ritmicitatea: este de preferat însuşirea unui ritm mediu, nu precipitat, dar nici lent prin exerciţii desfăşurate periodic. Rolul şcolii nu este acela de a-i învăţa pe copii să citească repede, ci corect;
- înţelegerea: vizează ansamblul construcţiilor sintactice – propoziţie / frază – prin înţelegerea semnificaţiei fiecărui cuvânt. Ca probă a înţelegerii pot fi folosite exerciţii precum cititul pe sărite sau lectura selectivă;
- expresivitatea: constă în respectarea regulilor comunicării, respectiv pauzele gramaticale, impuse de semnele de punctuaţie, respectarea intonaţiei” (Bloju, C., L., 2013: 84).
O condiţie esenţială în realizarea cu succes a procesului de citire şi scriere, este dezvoltarea auzului fonematic, dezvoltatea funcţiilor aparatului fonator, folosirea în vorbire a pauzelor şi a accentului: „A articula clar şi a pronunţa exact, este un semn de bună creştere şi pentru învăţător o calitate profesională” (Dottrens, R., 1970: 85 apud Șerdean, I., 2008: 94). Această activitate începe încă de la clasa pregătitoare, când dascălul trebuie să depisteze şi să îndrepte greşelile de pronunţie ale şcolarilor mici, şi se desfăşoară până în clasa I, sau chiar mai târziu. În aceste condiţii, cadrul didactic trebuie să fie un model, să se exprimare clar şi corect din punct de vedere logic, gramatical dar şi expresiv, să dea dovadă de multă răbdare şi tact.
Deşi există şi o abordare tradiţională a învăţării citit-scrisului, în care cele două deprinderi se formează separat, din practica de la clasă s-a dovedit că este mai eficientă abordarea integrată a citit-scrisului, lucru susţinut şi de profesorul Vasile Molan, care a constatat că, „în abordarea tradiţională, situarea citirii model a profesorului la începutul lecţiei menţine elevul în situaţia de ascultător al textului şi trecerea în situaţia de cititor devine mai grea”, citirea pe silabe repetată a cuvintelor pune probleme în citirea unui text, întrucât copiii au tendinţa de a respira după fiecare silabă, astfel cuvintele sunt pronunţate sacadat şi copiii nu le percep sensul, iar scrierea repetată devine monotonă (Molan, V., 2014: 115).
Bibliografie:
Bloju, C. L., 2013, Metodica predării limbii și literaturii române pentru învăţamântul primar, Craiova, Editura Universitaria.
Molan, V., 2014, Didactica disciplinelor ,,Comunicare în limba română” și ,,Limba și literatura română” din învăţământul primar”, Ediție revizuită, actualizată și completată. Studii critice, București, Editura Miniped.
Parfene, C., 1999, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Ghid teoretico-aplicativ, Iași, Editura Polirom
Șerdean, I., 2008, Didactica limbii și literaturii române în învăţământul primar, București, Editura Corint