Programa școlară în vigoare pentru disciplina limba și literatura română (filiera teoretică, profil umanist, specializarea filologie) prevede studiul începuturilor romanului românesc, iar numele lui Nicolae Filimon figurează în lista autorilor recomandați. Astfel, „Ciocoii vechi și noi” revine în atenția profesorului de literatură română, după o perioadă în care această scriere a ocupat o poziție marginală determinată de neatribuirea unui spațiu distinct în programele școlare din ultimele două decenii.
În ce măsură opera lui Nicolae Filimon corespunde preferințelor de lectură ale elevilor de 15-16 ani din prezent? Care dintre valorile vehiculate de text sunt și ale adolescenților contemporani? Cât înțeleg tinerii de astăzi din romanul de la 1862 despre secolul fanariot? Iată câteva întrebări legitime, de la care profesorul de literatură română trebuie să pornească atunci când își construiește strategia de predare.
În mod evident, gradul de satisfacție experimentat pe parcursul procesului de analiză și interpretare a unui text literar este condiționat de înțelegerea datelor sale fundamentale. Or, în cazul „Ciocoilor vechi și noi”, tocmai etapa comprehensiunii presupune cele mai mari provocări pentru tânărul receptor din prezent. Iar motivul acestei dificultăți nu are legătură cu subiectul romanului, căci acțiunea evoluează liniar, într-un mod caracteristic vârstei naive a speciei în literatura autohtonă. Nici înțelegerea construcției personajelor nu ridică probleme, date fiind coerența acestora, caracterul previzibil și exitusul clar, elemente specifice personajului întâlnit în proza tradițională.
Ceea ce îngreunează înțelegerea operei fundamentale a lui Nicolae Filimon este distanța majoră între lumea actuală, cea a elevului, și lumea textului. Cele două secole care ne despart de realitatea pe care a readus-o la viață Nicolae Filimon au însemnat prefaceri adânci atât la nivelul stilului de viață al societății autohtone, cât și în plan lingvistic, astfel încât adolescentului care ia contact cu „Ciocoii vechi și noi”, universul literar i se pare complet străin, iar profilul limbii române din epoca fanariotă, impregnat de tendința pasageră dictată de modelul greco-turc, ajunge dacă nu să blocheze, cel puțin să facă dificilă înțelegerea textului.
Din acest motiv, profesorul de literatură trebuie să intervină cu abilitate în procesul de receptare a operei. Rolul său fundamental devine transformarea unui obstacol într-un prilej de cunoaștere. Altfel spus, exotismul, stranietatea, ininteligibilul unei scrieri precum „Ciocoii vechi și noi” vor fi valorificate drept premisă pentru „extinderea înțelegerii” – efect al literaturii explicitat de Alina Pamfil în lucrarea „Didactica literaturii: reorientări”.
Rămânând în zona de conceptualizare a volumului sus-menționat și preluând terminologia autoarei, remarcăm, în privința romanului „Ciocoii vechi și noi”, potențialul său formativ extraordinar: lectura acestui prim roman românesc reușit îi oferă ocazia receptorului de a cunoaște „realitatea primă” – „lumea de departe”, de a explora zone ale realității altfel nefamiliare, de a diminua ecartul dintre prezentul lecturii și trecutul conceperii romanului (așa-numita „dez-depărtare”) și de a depăși condiția umană limitată, prin experimentare indirectă („dez-mărginire”).
Toate aceste efecte pe care le produce romanul din 1862 sunt condiționate de familiarizarea cu specificul realității pe care o evocă opera. Cadrul didactic trebuie să fie conștient de limitele majore ale cunoașterii epocii fanariote de către elevii de clasa a IX-a și să aibă în vedere, într-o primă fază a lecției, prezentarea contextului istoric care a determinat instaurarea regimului în țările române. Se impune și prezentarea pe scurt a ceea ce are definitoriu această administrație, urmată de explicații privind apariția discursului incriminator la adresa grecilor din Fanar, în cultura română.
Odată contextul creionat, se poate trece la comunicarea unor date despre autorul Nicolae Filimon – activitate desfășurată, scrieri publicate. Însemnătatea „Ciocoilor vechi și noi” trebuie subliniată printr-o nouă raportare la context, de această dată constituit din profilul literar al epocii pașoptiste, în care se produce cristalizarea, la noi, a speciei romanului. De asemenea, se impune încadrarea în tipologii: roman realist-balzacian cu note romantice, roman social de reconstituire istorică.
Asupra acestei ultime încadrări este necesar să se insiste, întrucât la acest nivel se identifică unul dintre principalele merite ale scrierii. Valorificând documente de epocă la care dobândește acces în calitate de funcționar al statului, Nicolae Filimon recompune cu scrupulozitate imaginea societății române sub fanarioți, salvând de la uitare o lume dispărută. Descrierile minuțioase având ca obiecte costumul oriental, ospețele boierești, decorurile interioarelor, la care se adaugă scenele dialogate construite de un autor căruia exegeții i-au apreciat vocația dramatică, dar și capitolele dedicate unor aspecte de ordin social ori cultural sunt elemente ce reînvie o societate care, la numai patru decenii de la desființarea fanariotismului, părea de mult timp apusă. Dacă pentru cititorul de la 1862, explicațiile privind numeroase aspecte reflectate în roman erau necesare (consecință a reformării din temelie a societății române în perioada pașoptistă), cu atât mai opacă îi poate părea unui elev de clasa a IX-a o astfel de realitate, în absența unei intermedieri adecvate a procesului de comprehensiune a textului.
Revenind asupra strategiei adoptate de cadrul didactic, fac precizarea că înțelegerea stilului de viață fanariot devine la fel de importantă pe cât este cunoașterea limbii în care e scrisă opera. Elevii trebuie să afle despre spiritul tranzacțional care îi animă pe membrii acestei societăți corupte, despre ambiția de a parveni, despre etalarea luxului – obligație a grupului social privilegiat, care asigură demarcația categorică față de alte categorii –, despre o percepție aparte a timpului, în care intră și o doză de senzualitate. Doar înțelegând sistemul de relații clientelare, formele de loisir, ritualurile de sociabilitate, componența costumului oriental, importanța atribuită grupurilor de lăutari, amenajarea spațiului de locuit etc., elevii vor putea deschide larg porțile analizei și interpretării romanului.
Receptarea adecvată a acestuia produce, în mod indubitabil, efecte: dez-depărtarea și dez-mărginirea. Dacă cel dintâi presupune însușirea unor cunoștințe despre o epocă trecută, apropierea de acea lume prin înțelegerea specificului acesteia, cel de-al doilea efect poate contribui și mai semnificativ la ceea ce autoarea Alina Pamfil numește „dezvoltarea personală a elevului” – concept vehiculat și de actuala programă școlară, desemnând unul dintre modelele curriculare (alături de cel cultural și de cel estetic), cărora li se integrează studiul literaturii.
În urma lecturii și a interpretării romanului semnat de Nicolae Filimon, adolescentul de clasa a IX-a înțelege că în spatele unei atitudini umile și inofensive se pot afla rele intenții, că oportunismul, disimularea și trădarea nu sunt întotdeauna evidente, că uneori impulsurile sentimentale trebuie cenzurate dacă este în joc cinstea individului etc.
În faza postlecturii, elevilor li se poate oferi prilejul unei reflecții pe tema relevanței acestui roman pentru cititorul contemporan ori a moștenirii pe care societatea actuală o conservă din stilul de viață fanariot. Astfel, cunoștințele dobândite sunt trecute prin filtrul gândirii fiecărui elev, reorganizate și interpretate în manieră personală.
În finalul prezentei lucrări, îmi reafirm convingerea că primul român românesc reușit, care este și cel dintâi studiat integral de către elevii din ciclul liceal, poate fi receptat fie drept o scriere interesantă, inedită, originală, fie ca o proză greoaie, de nepătruns. Diferența între o percepție și alta este determinată de maniera în care cadrul didactic își exercită rolul de facilitator al învățării. Consider că acestui roman, cu care se deschide studiul seriei de creații romanești, i se impune acordarea unei atenții sporite. Uneori, impresia pe care o creează un început influențează semnificativ evoluția ulterioară.
Bibliografie
1. Filimon, Nicolae, „Ciocoii vechi și noi”, prefață de Vasile Morar, Litera Internațional, București, 2009.
2. Pamfil, Alina, „Didactica literaturii: reorientări”, Art, București, 2016.