Copiii cu nevoi educaționale speciale trebuie să fie identificați într-un stadiu incipient. Cu cât se iau măsuri mai devreme, cu atât sunt mai mari șansele ca acesta să fie mai receptiv la diverse intervenții. În cazul în care se dovedește o dificultate tranzitorie, copilul va putea ulterior să învețe şi să progreseze în mod normal.
Cine poate să descopere cerințele speciale ale copilului? În primul rând părinții, deoarece ei sunt „martorii” primilor ani de viață ai acestora. În al doilea rând, educatoarea și învățătoarea pot identifica particularități ale conduitei copilului și pot trage un semnal de alarmă, în anumite cazuri. Dacă, pe o perioadă anume, învățătorul observă că problemele sunt frecvente, trebuie să ceară sprijin de la specialiști; de asemenea să antreneze familia în demersurile de ameliorare a problemelor descoperite. Evaluarea şi diagnosticul complex al copiilor cu cerințe educative speciale presupun corelarea unor date de ordin psihologic, pedagogic, medical şi juridico-social.
Evaluarea psihologică are ca obiectiv atât constatarea stadiului de dezvoltare psihică în care se află copilul, cât şi stabilirea potenţialităţilor de dezvoltare a funcţiilor şi proceselor psihice. Această evaluare implică:
– existenţa unui set de instrumente de evaluare psihologică, adaptate pe tipuri de procese psihice şi categorii de vârstă;
– centrarea atenţiei evaluatorilor pe potenţialul de dezvoltare al copilului;
– reevaluarea periodică a copilului, în raport cu progresele înregistrate, vârsta cronologică, tipul şi gradul de deficienţă.
Evaluarea pedagogică se raportează la competenţele şcolare urmărite, la fel ca în cazul evaluării psihologice, dintr-o dublă perspectivă. Pe de o parte se urmăreşte nivelul actual, iar pe de altă parte, potenţialul progres şcolar. Evaluarea curriculară presupune:
– existenţa unui set de probe de evaluare care să vizeze atât achiziţia de cunoştinţe, cât şi formarea de priceperi şi deprinderi aflate în concordanţă cu competenţele specifice prevăzute în programele şcolare;
– elaborarea unor standarde de evaluare specifice de performanţă şi competenţă;
– reevaluarea periodică a elevului, eventual revizuirea criteriilor de evaluare şi stabilirea tipului de cerinţe educative speciale.
Evaluarea medicală evidenţiază dezvoltarea fizică şi starea de sănătate, subliniindu-se acei factori care pot determina dificultăţi de învăţare. Evaluarea medicală se finalizează cu eliberarea de către medicul specialist a unui certificat medical care să ateste tipul şi gradul de deficienţă în care este încadrat copilul. Bilanţul stării de sănătate va cuprinde şi o serie de recomandări cu privire la demersurile ce trebuie adoptate în vederea prevenirii fenomenelor de inadaptare şcolară.
Evaluarea juridico-socială este cea care completează evaluările anterioare cu o serie de date ce ţin de mediul familial şi instituţional, dificultăţile de ordin socio-economic cu care se confruntă copilul şi familia acestuia, eventualele dificultăţi de relaţionare din mediul familial, instituţional sau şcolar.
Această evaluare complexă urmăreşte atingerea unor obiective de tipul:
- identificarea tipului de cerinţe educative speciale;
- stabilirea celor mai adecvate programe de intervenţie personalizată;
- identificarea progreselor înregistrate;
- evaluarea eficienței strategiilor de intervenție, şi, după caz, ameliorarea sau perfecționarea lor. (Petrescu, A.M., 2011)
Tot acest demers evaluativ presupune respectarea unor principii, după cum urmează:
- subordonarea la interesul copilului- acela de sporire a gradului de implicare activă în plan social şi individual;
- centrarea tuturor activităţilor proiectate şi realizate pe potenţial real de dezvoltare a copilului;
- desfăşurarea unui demers unitar pentru toţi copiii care se înscriu într-o categorie şi într-un anumit grad de deficienţă;
- caracterul multidimensional al acţiunilor evaluative, care să presupună o abordare a problematicii elevilor cu CES;
- promovarea muncii în echipă şi a unei relaţii de parteneriat la nivelul tuturor factorilor implicaţi.
În concluzie, „evaluarea trebuie privită ca un proces complex, continuu, dinamic de cunoaştere şi estimare cantitativă şi calitativă a particularităţilor dezvoltării şi a capacităţii de învăţare a copilului” (Gherguţ, A., 2006, p. 128).
Bibliografie
• Gherguţ, A. (2006). Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii diferenţiate şi incluzive în educaţie. Iași: Polirom.