Ce ar trebui să facă profesorul atunci când elevii nu sunt atenți la oră

Nu de puține ori, cadrul didactic se confruntă la oră cu neatenția elevilor, atrași de telefoane, de propriile gânduri sau alte activități.
Pentru a remedia acest aspect și a stimula participarea activă a elevilor în cadrul orei de clasă, cadrul didactic ar trebui să analizeze comportamentul elevilor din două perspective: 1- perspectiva elevilor, 2- perspectiva profesorului.

1. Dacă privește din punctul de vedere al elevilor, cadrul didactic ar trebui să afle cauza, motivul pentru care elevii nu sunt atenți:

  • Ceva le distrage atenția. De exemplu, în timpul unei ore, un păianjen coborât alene din pânza sa, stârnește rumoare în rândul copiilor. Până nu este îndepărtat păianjenul, nu se poate reveni la cursul lecției.
  • Există în rândul lor un copil ce face diferite mișcări, scoate sunete, preluând astfel puterea asupra clasei. Ceilalți preferă să se amuze pe seama respectivului decât să urmărească lecția. Urmărirea lecției presupune un efort voluntar cognitiv din partea lor, față de amuzamentul spontan la stimulul oferit de coleg.

În această situație, profesorul ar trebui să acționeze pe mai multe paliere: în primul rând să repereze copilul, să îl cunoască, să îl înțeleagă, să înțeleagă nevoile reale din spatele acestor comportamente, să recunoască stilurile de învățare din cadrul clasei, pentru a putea adapta conținuturile și metodica folosită, la individualitatea fiecăruia.

  • Plictiseala; copiii nu sunt atrași de subiect sau de modul în care este abordat și prezentat subiectul respectiv.

În acest caz, profesorul are la dispoziție metode, strategii, instrumente, pe care le poate folosi și alterna în cadrul orei. De exemplu, schimbarea ritmului la 15 minute, cu trecerea la abordarea diferită a subiectului față de abordarea anterioară, astfel încât copilul să fie implicat activ întreaga oră.

  • Modul în care copilul se percepe pe sine, etichetele pe care le duce. Un copil ce nu se consideră bun la învățătură, nu va coopera. Ori va „vegeta” în bancă, ori va crea rumoare în jurul lui.

Profesorul eficient va găsi în sine resursele necesare pentru a se apropia, a înțelege impasul copilului, va adapta sarcinile de lucru pentru a-l ajuta să își folosească resursele și să-și atingă potențialul. În funcție de situație, acest demers se realizează în echipă, împreună cu ceilalți profesori și împreună cu părinții.

  • Este perioada provocărilor. În primii ani de școală copiii sunt destul de conformiști. Pe măsură ce cresc și intră în zona pubertății, apare nevoia de a provoca.

Este important ca în această situație, profesorul să nu fie foarte rigid în aplicarea regulilor și în nevoia proprie de „liniște” în clasă.
Profesorul chiar are, în această situație, o provocare – de a pregăti ore captivante, de a avea abordări diferite în cadrul aceleiași ore. De a folosi și fișe, și discuții active, și jocuri de rol, și activități de grup, astfel încât copiii să fie cei provocați constant să gândească, să se implice.

  • Stilul de predare – învățare cu care au fost obișnuiți până în acel moment. Dacă au fost obișnuiți, de exemplu, cu o predare clasică, formală, abordarea non-formală, activă, prin joculețe, prin învățare „aici și acum”, s-ar putea să nu funcționeze o perioadă de timp, elevul neluând în serios această metodă de predare, privind-o ca pe o relaxare sau un amuzament continuu. Nefiind în zona lor cunoscută, de confort, nu știu care sunt așteptările și astfel, au nevoie de o perioadă de timp, de reguli clare, pentru a înțelege și a se bucura cu adevărat de aceste metode alternative de instruire.

2. Dacă privește din punctul de vedere al profesorului:

  • Profesorul trebuie să preîntâmpine acest aspect atunci când configurează ora de clasă. Activitățile trebuie să aibă un fir roșu logic, să fie diferite, pentru a evita plictiseala, oboseala și pentru a stârni curiozitatea și setea de cunoaștere.
  • Profesorul trebuie să aibă noțiuni de psihologia copilului, psihologia vârstelor, despre managementul timpului și, mai ales, despre stilurile de învățare.

Pornind de la această bază teoretică, învățând și din experiența personală sau a altora, este necesar să se aplece cu dăruire asupra copilului, să își dorească să îi cunoască stilul de învățare, potențialul cognitiv, etapa fiziologică prin care trece, realitățile mediului în care trăiește copilul și, în felul acesta, să găsească cea mai bună variantă pentru a-l ajuta să își atingă și chiar depășească potențialul.

Din păcate, profesorii culeg informații despre copil – că părinții au divorțat, că are un ADHD, etc. însă aceste informații nu sunt utilizate în a adapta curriculumul și strategiile didactice, ci, în unele cazuri, pentru a arăta cu degetul spre ce nu merge bine și de ce nu merge bine.

Profesorul are posibilitatea de a pregăti sarcini diferite pentru copii. Un copil care are o altă viteză de învățare și termină mai repede un exercițiu, evident că se va plictisi și nu va mai fi atent la ce se întâmplă în clasă. Nu putem să îi reproșăm asta. Însă putem să avem noi sarcini pregătite pentru el. Îl putem implica în ajutarea altui copil care rămâne în urmă, de exemplu, dezvoltând astfel alte abilități personale.

  • Profesorul trebuie să se cunoască pe sine. Să își știe limitele, punctele nevralgice. El este în clasă pentru nevoile de învățare ale copiilor, însă intră cu propriul său bagaj de nevoi și emoții. Este important să conștientizeze ce butoane apasă comportamentul copiilor, în propria sa experiență.

De exemplu, dacă profesorul ia ca fiind ceva personal lipsa de interes a copiilor pentru oră, va gândi inconștient că el nu este suficient de bun, intrând astfel pe rolul de victima, pentru a-și apăra poziția. În această situație, va pierde controlul clasei, copiii simțind slăbiciunea. Sau, dacă își dorește cu tot dinadinsul să fie respectat, prin respect înțelegând că niciun elev nu trebuie să miște în bancă, intră în rol de habotnic.

Însă, dacă se cunoaște și își știe slăbiciunile, atunci poate recunoaște și da la o parte propria individualitate și nevoie și, astfel, poate fi pregătit să răspundă corespunzător la ceea ce se întâmplă în clasă pentru a avea loc, eficient, actul educației.

Din păcate, în astfel de situații, se face apel la puterea catalogului, la nota la purtare, la discuții cu dirigintele sau cu părinții. Sunt instrumente utile, însă trebuie folosite cu măsură.

Profesorul nu trebuie să uite că adultul poate alege, însă elevul este obligat să vină la școală și să respecte regulile impuse de către adult. El este cel ce a hotărât că trebuie să facă educație, caz în care, el nu trebuie să uite că este acolo pentru a face educație. El „are pâinea și cuțitul”, el poate transmite pasiunea pentru o materie, curiozitatea, poate stârni setea de cunoaștere. Iar toate acestea se pot transmite doar dacă le deține și profesorul, la rândul său.

  • Profesorul nu trebuie să uite de curriculum ascuns. Atunci când pregătește o oră de clasă, trebuie să aibă în vedere și curriculum ascuns pe care îl transmite prin comportament, atitudine, comunicare, rezolvare de probleme.

Prin implicare și dăruire, prin pregătirea predării adaptat la nevoile și potențialul elevilor, profesorul poate realiza ore captivante, în care elevul să se implice activ în propria sa dezvoltare.

 

prof. Silvia Ciotir

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/silvia.ciotir

Articole asemănătoare