Existența în România a unui număr destul de mare de persoane cu diferite dizabilităţi fizice şi psihice, incluzând și un număr destul de mare de minori care trebuie să urmeze sistemul educațional fie în cadrul unor Centre incluzive, fie în cadrul școlilor de masă a determinat apariția problemei integrării cât mai eficiente a acestora în societate, accesul la educație în cadrul unor programe educaționale care să creeze condiții și contexte de integrare a persoanelor cu dizabilităţi alături de egalii lor.
Educația incluzivă vizează reabilitarea si formarea persoanelor cu nevoi speciale, aflate în dificultate psihomotorie, de intelect, de limbaj, psihocomportamentală etc., printr-o serie de măsuri conjugate de ordin juridic, politic, social, pedagogic (***, Educaţia incluzivă. Oportunităţi şi limite).
În cadrul Conferinței de la Salamanca (Spania) intitulată ”Acces şi calitate”, organizată de UNESCO şi Ministerul Educaţiei din Spania, în perioada 7-10 iunie 1994, a fost adoptată ”Declarația UNESCO de la Salamanca” care stabilește cadrul de acțiune în educația copiilor cu cerințe speciale, fiind considerată ca moment de naștere a viziunii educației incluzive în lume. La acest evenniment au participat peste 300 de participanţi, reprezentând 92 de guverne şi 25 de organizaţii internaţionale având ca tință promovarea obiectivului Educaţiei pentru Toţi, prin luare în considerare a schimbărilor politice fundamentale necesare promovării unei abordări integratoare a educaţiei, respectiv, pentru a permite şcolilor să se pună în slujba tuturor copiilor, în particular a celor cu cerinţe educaţionale speciale.
Declarația începea cu apelul la angajarea tuturor în procesul instructive-educativ, prezentând dreptul elevilor cu CES de a avea acces la școli normale și continua cu : “Școala obișnuiță, cu orientare ă reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor discriminatorii, un mijloc care creează comunității primitoare, construiește o societate incluzivă și oferă educație pentru toți, mai mult, ele asigură educație eficientă majorităţii copiilor și îmbunătățesc eficiența și chiar rentabilitatea întregului sistem educaţional”. Conferinţa a adoptat Declaraţia de la Salamanca cu privire la principiile, politicile şi practicile din domeniul cerinţelor educaţionale speciale, precum şi Cadrul de Acţiune.
Principiile integrării şi recunoaşterii necesităţii de a acţiona pentru crearea „şcolilor pentru toţi”, adică „instituţii care să includă toţi copiii, care să respecte diferenţele dintre aceştia, să sprijine elevii în activitatea de învăţare şi să răspundă cerinţelor individuale ” sunt cuprinse în cele două documente adoptate în cadrul Conferinței de la Salamanca. Declarația de la Salamanca recomandările și principiile educației inclusive:
- fiecare copil are dreptul fundamental la educație și trebuie să i se asigure șansa de a atinge și de a menține un nivel acceptabil al învățării,
- fiecare copil are particularități, interese, abilități și necesități de învățare unice
- sistemele educaționale și programele de învățare trebuie proiectate și aplicate în așa fel încât să se țină cont de marea diversitate a acestor particularități și cerințe
- elevii cu CES trebuie să aibă acces în școlile generale, care trebuie să-i accepte organizând o educație centrată pe copil, punând in lucru o pedagogie care poate satisface necesitățile specifice.
„Principiul fundamental al şcolii incluzive este acela că toţi copiii trebuie să înveţe împreună, oricând acest lucru este posibil, indiferent de dificultăţile pe care le au sau de diferenţele dintre aceştia. Şcoala incluzivă trebuie să recunoască şi să reacţioneze la diversele cerinţe ale elevilor, armonizând, pe de o parte stiluri şi ritmuri diferite de învăţare, iar, pe de altă parte să asigure o educaţie de calitate pentru toţi, prin programe de învăţământ adecvate, bună organizare, strategii de predare, folosirea optimă a resurselor şi parteneriatul cu ceilalţi membri ai comunităţilor în care funcţionează”, promovând principiul educației centrate pe elev, educație care trebuie să aibă un caracter integrat (să nu rupă copilul de mediul familial și de societate și să nu-l izoleze în anumite instituții) dar care trebuie să aibă un caracter diferențiat, adaptată particularitățolor de vârsta si intelectuale ale elevilor.
Școala incluzivă sau școala pentru toți asigură o educație incluzivă și are câteva caracteristici: promovarea și acceptarea diversității, accesibilitatea fiecărui elev la cunoaștere, individualizarea învățării, colaborarea cu familia, sigrarea succesului tuturor elevilor, perfecționarea permanetă a cadrelor didactice, implicarea profesorului de sprijin în procesul instructiv-educativ, etc. În cadrul educației incluzive este imperios necesară existența unei atitudini positive față de elevii cu CES, cunoașterea particularităților acestora și menținere a unui contact permanent cu familia tutorii sau persoanele de contact în cazul celor aflați în diverse Centre de Plasament.
În privința curriculum-ului, viziunea de la Salamanca se circumscrie ideii următoare potrivit căreia „Curriculumul şcolar trebuie adaptat la cerinţele copiilor, şi nu invers. De aceea, şcolile trebuie să ofere oportunităţi curriculare, care să se potrivească copiilor cu diverse capacităţi şi interese”, aceștia „să primească sprijin suplimentar de instruire în contextul curriculum-ului şcolar obişnuit şi nu în cadrul unui curriculum distinct ”, pornind de la principiul asigurării unei educații egale dar cu „ sprijin suplimentar” iar în privința evaluării se optează pentru evaluare formativă în cadrul procesului educațional obișnuit, „pentru a-i informa permanent pe elevi şi profesori asupra nivelului de învăţare atins, cât şi asupra dificultăţilor, dar şi pentru a-i putea ajuta pe elevi să le depăşească” (***, Conferinţa Naţională Parteneriatul Educaţional Şcoală-Familie, exemple de bună practică incluzivă în şcoala românească).
În concluzie, putem spune că ”Învățând împreunã, copiii învațã sã trãiascã împreunã!” și astfel se poate trece de la „scoala pentru toți” la „școala pentru fiecare” (Cojocari- Luchian, Snejana, Iurescu, Diana, 2015, p. 70). Promovarea școlii inclusive și a educației inclusive prezintă o multitudine de avantaje: tratarea elevilor cu CES sunt trataţi ca parte integrantă a societăţii, dezvoltarea abilităților comunicative și de socializare, acceptarea diversității, a toleranței, adoptarea de către cadrele didactice unor metode de predare- învățare limite: insuficiența resurselor materiale ale școlii/copiilor/părinților, supraîncărcarea claselor și limitarea timpului acordat fiecărui copil în parte, posibilitatea apariției unei stări conflictuale între elevii cu CES și ceilalți elevi, tendința de încărcare a cadrelor didactice cu alte sarcini care ar trebui să fie în sarcin altor specialiști care sunt puțini sau în unele cazuri lipsesc, insuficiența informare a părinților elevilor unei clase unde sunt elevi cu CES etc.
Bibliografie
1. ***, Conferinţa Naţională Parteneriatul Educaţional Şcoală-Familie, exemple de bună practică incluzivă în şcoala românească, Bucureşti, 14 iunie 2014, www.reninco.ro/images/Declaratia%20de%20la%20Salamanca.pdf
2. ***, Educaţia incluzivă. Oportunităţi şi limite, ProForm – PROfesionalizarea cadrelor didactice prin FORMare continuă, Asociaţia Societatea Naţională Spiru Haret pentu Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, Platformă este cofinanţată din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014 – 2020″, proform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-educationale-pentru-sustinerea-educatiei-incluzive-de-calitate/educatia-incluziva-oportunitati-si-limite
3. Cojocari- Luchian, Snejana, Iurescu, Diana, Educația incluzivă între provocare și necesitate, ”Buletinul Ştiinţific al Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul №. 1 (1), 2015, p. 70-76.
4. Drăghici, Tita-Viorica, Şcoala incluzivă – o necesitate în educaţia actuală, „ Edict”, 7 martie 2018, edict.ro/scoala-incluziva-o-necesitate-in-educatia-actuala/
5. Gherguț, Alois, Sinteze de psihopedagogie specială, ediția a III-a, Editura Polirom, Iași, 2013.
6. Mara, Daniel, Strategii didactice în educatia incluzivã, Editura Didacticã si Pedagogicã, Bucuresti, 2004.
7. Sultana, Rodica, Educație incluzivă: respect, solidaritate, integrare, „Edict„, edict.ro/educatie-incluziva-respect-solidaritate-integrare/, 9 martie 2018.
8. Ungureanu, Dorel, Educația integratã și scoala incluzivã, Editura de Vest, Timisoara, 2000.
9. Vrăşmaş, Traian, Învăţământul integrat şi/sau inclusiv, Editura Aramis, Bucureşti, 2001.
10. Vrăşmaş, Traian, Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti, 2004.