Cariera didactică nu reprezintă o condiție obligatorie pentru dezvoltarea învățământului și nici o sursă de evoluție a acestui domeniu de cercetare, dar are la bază motivația.
Ce te motivează în cariera didactică? Aș răspunde ușor – marcarea reușitei. Reușita este nucleul unei relații clare între profesor și elev. Dacă abordăm aspectele motivării pentru cariera didactică, mai precis, ce instrumente putem să folosim pentru creşterea atractivităţii facem o conexiune exactă între activitățile curriculare și extracurriculare.
Ca elemente de susţinere a dezvoltării în cariera didactică se observă: dedicarea pentru profesie şi pentru activitatea cu copiii prin realizarea unor practici educaționale eficiente, de interrelaționare – înseamnă să muncești cu un scop și să faci ca fiecare acțiune să conteze.
Succesul obţinut la clasă – recompensele profesionale pe care cadrul didactic le primeşte prin realizările elevilor – te raportezi la cei pe care îi educi, stabilești relaţii de colaborare cu părinţii şi cu alţi factori interesaţi ai societăţii. Nu educăm numai la catedră sau în clasă, ci prin fiecare contact relaţional cu copiii şi părinţii, realizăm o muncă de creştere şi dezvoltare, de conducere şi direcţionare. Abordarea activităţilor instructiv-educative din perspectiva managementului clasei vine în întâmpinarea unei nevoi obiective de perfecţionare şi eficienţă. Eşecurile înregistrate în procesul de formare pot avea consecinţe individuale şi sociale nefaste: incompetenţă, analfabetism, inadaptare. Eficienţa activităţii didactice se află în strânsă relaţie cu aşa numitul „climat educaţional”.
Exercitarea unei profesii respectate – un profesor bun este ușor de recunoscut, însă mai dificil de descris. Profesorii au un impact de lungă durată asupra vieții elevilor, iar cei mai buni profesori sunt cei care reușesc să schimbe cursul vieții elevilor, să îi ajute să devină persoane responsabile și de succes nu doar pe plan profesional, ci și personal. Pregătirea obţinută prin formarea iniţială şi continuă în domeniu – urmăreşte formarea şi dezvoltarea competenţelor profesionale în conformitate cu standardele profesionale pentru profesiunea didactică, standarde de calitate şi competenţe profesionale; elaborează strategii de cunoaştere a elevilor şi prezintă colegilor bunele practici acumulate privind lucrul cu diverse categorii de copii; propune modalităţi de abordare individualizată şi diferenţiată a elevilor cu diverse stiluri de învăţare; acordă asistenţă colegilor în depăşirea dificultăţilor metodologice şi eficientizarea demersurilor didactice; propune recomandări şi participă la dezvoltarea curriculumului disciplinar şi a curriculumului la decizia şcolii. Cadrul didactic gestionează propria dezvoltare profesională continuă, axată pe necesităţi reale, în vederea asigurării performanţei sale profesionale.
Posibilitatea de promovare şi avansare în carieră – identifică aria de interes în cariera ta, comunică-ți dorințele, găsește un mentor, participă la cursuri, învață de la colegi!
Exemple și sugestii practice
1. Proiectul interjudețean ,,Lectura bilingvă-100 de cărți citite”, ajuns în anul școlar 2019-2020 la ediția II, a adunat peste 500 de fișe de lectură de la elevi care îndrăgesc lectura, zeci de parteneriate între școli din toată țara și o colaborare intensă cu Biblioteca Municipală și Editura ,,Rafet”. Cititul îmbunătăţeşte vocabularul, dezvoltã încrederea în sine, capacitatea de vizualizare, ne învaţã despre lumea în care trãim, ne dã modele de urmat în viaţã, relaxeazã, creşte gradul de inteligenţã, capacitatea de comunicare eficientã şi ne lãrgeşte orizonturile. Este o oportunitate pentru stimularea creativităţii elevilor, identificarea posibilităţilor de realizare a unor colaborări şi parteneriate valoroase. De asemenea, cãrţile într-o limbã străină pot atrage interesul elevilor.
2. Pornind de la schițele lui I. L. Caragiale, în timpul orelor de Limba și literature română elevii au dezbătut comportamentul lui Goe, lui Ionel și apoi s-a realizat o dezbatere amplă pe tema bunelor maniere apoi, prin joc de rol, au creat scenete în care ei au fost personaje din operele studiate și au dovedit că știu cum ar trebui să se comporte în anumite situații. Asta a condus la participarea Concursului interjudețean ,,Caragiale-contemporanul nostru”, desfășurat la Ploiești. Prin obținerea premiului I și a 5 premii speciale de interpretare, spiritul viu al personajelor și al scriitorului din interiorul muzeului m-a motivat și pe mine, dar și pe elevi să continuăm cu drag studiul operelor carageliene.
3. Un succes deosebit l-a înregistrat un proiect tematic ce a avut ca scop dramatizarea unor fabule în cadrul unui concurs între clase, la nivelul școlii. Elevii au selectat fabula preferată, au dramatizat, punându-se în situația unui anumit tip de personaj. Valorificând învățătura fabulei, morala, elevii au învățat să aprecieze anumite valori: cinstea, dreptatea, modestia, onestitatea. La aceste activități au participat și părinții. Textele literare contribuie la formarea personalității elevilor, la conturarea unor valori morale pe care să și le însușească pe viitor.
4. „Cărțile au suflet”- activitate deosebită cu ajutorul căreia elevii au pătruns în lumea cărților prin reproducerea unei coperți. S-a dorit identificarea unei strategii adecvate pentru formarea unui cititor activ şi realizarea une punţi de comunicare prin care să se cultive plăcerea de a citi și de a scrie.
5. O temă foarte importantă este timpul liber și elevul trebuie să aibă alternative atractive și care îi dezvoltă competențele însușite în școală. Activitățile extrașcolare contribuie la dezvoltarea personalității, stimularea încrederii în sine. Elevul învață prin joc, asimilează noi cunoștințe și într-un cadru nonformal. Fãrã urã, cu toleranţã, Ora de net proiecte derulate în colaborare cu Organizaţia Salvaţi copiii, My magical dust- proiect internațional, Olimpiadele Kaufland, Orășelul Sănătății, au reprezentat conjunctura care a ajutat elevul să dea frâu imaginației, să își valorifice înclinațiile dezvoltându-le până va ajunge la performanță.
Concluzii
Cariera didactică te motivează prin plăcerea de a lucra cu copiii, dorinţa de a ajuta copiii în a avea succes şi pasiunea pentru disciplina predată.
Motivaţia pentru cariera didactică reprezintă astăzi o prioritate, sistemul de învăţământ este motorul de dezvoltare pentru progresul social, iar resursa umană reprezintă elementul cheie privind succesul- profesori motivaţi înseamnă elevi motivaţi.
„Satisfacţia sau insatisfacţia creată de către un loc de muncă este rezultanta unei balanţe între ceea ce persoana îşi doreşte de la locul de muncă propriu şi ceea ce percepe că acesta din urmă îi oferă în fapt” (Locke apud Luce, J 1998).
Soluția câștigătoare se regăsește în viziunea fiecăruia, dorința de a progresa învățând mereu câte ceva și capacitatea de a-ți armoniza cu onestitate și responsabilitate idealurile.
Bibliografie
Ion-Ovidiu Pânişoară, Georgeta Pânişoară, „Motivația pentru cariera didactică” 2010
www.qualform.snsh.ro/campanie-online/motivatia-pentru-cariera-didactica
www.edu.ro/formare-continua
Jigău M. ( coord.) ( 2006), Consilierea carierei. Compendiu de metode şi tehnici, Ed. Afir, Bucureşti