Încă din clasele mici se impune stimularea intelectului, a gândirii logice, a judecăţii matematice la elevi, încât să devină o disciplină plăcută, atractivă, convergentă spre dezvoltarea raţionamentului, creativităţii şi muncii independente.
Scopul învăţământului matematic nu se reduce la latura pur informativă, ci vizează cultivarea raţionamentului, spiritului de receptivitate, formarea gândirii logice, definirea clară şi precisă a noţiunilor, adaptarea creatoare la cerinţele vieţii sociale. Toate cunoştinţele dobândite trebuie să aibă legătură directă cu viaţa, pentru că au o utilitate practică. Nouă, învăţătorilor, ne revine rolul de a organiza activitatea de învăţare prin acţiuni care leagă cunoştinţele de practică.
Modalităţile de realizare a caracterului practic-aplicativ în predarea la clasele I-IV sunt multiple:
- învăţarea centrată pe elev;
- abordarea stilurilor de predare (vizual, auditiv, practic/ kinetic);
- abordarea conţinuturilor din perspectiva metodelor activ-participative;
- aplicarea pe scară tot mai largă a jocului didactic;
- predarea integrată (interdisciplinară, pluridisciplinară, transdisciplinară);
- învăţarea prin cooperare;
- desfăşurarea unor lecţii cu ajutorul computerului.
Mulţi copii întâmpină dificultăţi în învăţarea matematicii pentru că nu-şi însuşesc la timp aceste noţiuni. Important este ca învăţătorul să respecte latura practică a matematicii. Odată cu însuşirea noţiunilor matematice prin efort intelectual elevul învaţă şi anumite tehnici de investigare şi rezolvare cu caracter tot mai general.
Prin modelare, joc didactic, problematizare, învăţarea prin descoperire, elevul este pus în situaţia de a căuta, a descoperi, de a rezolva situaţii noi, neînvăţate anterior. Acestea privesc atât activitatea elevului cât şi pe cea a învăţătorului.
Elevii pot fi conduşi, prin activităţi atent dirijate,activităţi practice la sesizarea poziţiei unui obiect faţă de alt obiect şi la aprecierea distanţei dintre ele, folosind cuvintele: “mai aproape”, “mai departe”, “sus/jos”, “la dreapta/la stânga” etc.
Percepţia relaţiilor spaţiale va fi completată cu activităţi de observare a obiectelor din clasă, a poziţiei unui obiect faţă de celălalt pentru însuşirea noţiunilor şi reprezentarea grafică a distanţei, poziţiei dintre obiecte. Astfel, se fac aranjări într-o anumită ordine, exerciţii de comparări şi diferenţieri ale diferitelor materiale concrete sau ilustraţii, exerciţii practice cu material didactic, de sortare, de grupare.
În etapa operării cu mulţimile de obiecte concrete se realizează acţiunea nemijlocită cu obiecte concrete din mediul înconjurător.,,Formează o mulţime cu 4 elemente şi una cu 3 elemente cu obiecte de pe bancă,,(fluturi, frunze, creioane etc). „Grupează obiectele de pe bancă având tot atâtea elemente cu mulţimea nou-formată” sunt o parte din cerințele pentru elevi.
Activităţile practice nu pot lipsi atunci când se învaţă adunarea şi scăderea numerelor. În etapa concretă, elevii formează, de exemplu, o mulţime de flori roşii cu 6 elemente şi o mulţime de flori galbene cu 3 elemente. Reunind cele două mulţimi de flori se formează o mulţime care are 9 flori. Se repetă acţiunea folosind alte obiecte, până ce elevii conştientizează că reunind o mulţime formată din 6 obiecte cu o altă mulţime formată din 3 obiecte (indiferent ce sunt acestea) se obţine o mulţime formată din 9 obiecte. În această etapă, acţiunea elevului vizează număratul sau compunerea unui număr.
Referitor la corpuri geometrice în afara recunoaşterii, se vor face exerciţii de observare a obiectelor ce au aceste forme şi activităţi practice de construire a acestor forme.
Alături de procesele intuitive, predarea-învăţarea presupune acţiuni de măsurare efectivă a figurilor şi corpurilor geometrice, de comparare a rezultatelor, decupări de figuri, descompuneri ale figurii sau desfăşurări şi apoi asamblări ale corpului geometric
În clasele I-IV, studiul mărimilor şi al unităţilor de măsură reprezintă o interfaţă între matematică şi viaţa de zi cu zi. Înţelegerea măsurării şi a unităţilor de măsură nu implică întotdeauna introducerea imediată a unităţilor standard. Învăţătorul trebuie să utilizeze unităţile nestandard (de exemplu: palma, creion, pasul etc.).
O altă aplicaţie practică o constituie jocurile didactice. Jocul matematic este forma de activitate ce trebuie folosită oră de oră, mai ales la clasele I şi a II –a,deoarece aceasta are capacitatea de a antrena toţi elevii clasei,acţionând favorabil şi asupra elevilor care întâmpină greutăţi în însuşirea cunoştinţelor. Jocurile pot fi individuale şi de grup, de competiţie, pe baza de reprezentări (desene, scheme, diagrame),pe baza de scenarii imaginate de învăţător, create de copii, simulări ale unor situaţii practice, jocuri matematice pe calculator.
Astfel, dintre jocurile care vizează şirul numerelor naturale pe care le folosim la ora de matematică,pot fi enumerate:”Ce numere lipsesc”, „Caută vecinii”, „Numără mai departe”,”Ghiceşte numărul”, „Rebus matematic’’.
Pentru consolidarea deprinderilor de calcul, se poate folosi cu succes jocul: ”Cine urcă scara mai repede?”. Astfel de deprinderi de calcul sunt de fapt exercițiile uzuale din timpul orelor de matematică,exerciții care țin aprins interesul pentru matematică și mai ales pentru competiție între elevi pentru a fi apreciați tot timpul de învățător.
Bibliografie:
1. Roșu, Mihail – „Metodica predării matematicii în ciclul primar”.
2. Miron Ion & Radu, Ion – „Didactica modernă”, Ed.Dacia.
3. Cosmovici, Andrei & Iacob, Luminiţa – „Psihologie şcolară”, Ed. Polirom, Iaşi.