Bazele personalităţii copilului se pun încă de la vârsta preşcolară, când se schiţează unele trăsături mai stabile de temperament şi caracter. Intrarea în şcoală, trecerea la o nouă formă de activitate şi la un nou mod de viaţă vor influenţa într-un mod deteminant asupra formării în continuare a personalităţii.
Statutul de şcolar, cu noile lui solicitări, cerinţe, sporeşte importanţa socială a ceea ce întrteprinde şi realizează copilul la această vârstă. Noile împrejurări lasă o amprentă puternică asupra personalităţii lui, atât în ceea ce priveşte organizarea ei interioară, cât şi în ceea ce priveşte conduita sa externă.
Pe plan interior, datorită dezvoltării gândirii logice, a capacităţii de judecată şi raţionament, se pun bazele concepţiei despre lume şi viaţă, care modifică esenţial optica personalităţii şcolarului asupra realităţii înconjurătoare. Ca urmare a dezvoltării capacităţii de a-şi dirija voluntar conduita, de a anticipa solicitările externe şi de a-şi planifica activitatea, personalitatea şcolarului mic devine din ce în ce mai aptă de independenţă şi autodeterminare. Ca rezultat al instalării unor trăsături de caracter, personalitatea şcolarului înclină tot mai evident spre atitudini mai mature şi spre manifestări mai controlate.
Ca personalitate, copiii se disting printr-o mare diversitate comportamentală. Există copii vioi, expansivi, comunicativi şi copii retraşi, lenţi. Sunt şi unii total nestăpâniţi, care parcă, nu-şi găsesc locul, vorbesc fără să fie întrebaţi, intervin în toate împrejurările. La lecţie, unii sunt cu mâna mereu ridicată, fie că ştiu sau nu ştiu, alţii, dinpotrivă chiar dacă ştiu, sunt tăcuţi.
Treptat, pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, însuşirile înnăscute ale sistemului nervos se împletesc cu influenţele de viaţă şi ale educaţiei, formând un “aliaj”. Contactul cu influenţele modelatoare ale procesului educaţional dă naştere la anumite compensaţii temperamentale. Copiii agitaţi încep să devină mai stăpâni pe conduita lor, datorită posibilităţilor pe care le oferă activitatea şcolară de a-şi consuma energia prin studiu.
Temperamentele flegmatice încep să-şi reducă treptat din inerţie şi să adopte un ritm de lucru mai alert. Cei cu trăsături melancolice, cu tendinţe de închidere în sine, cunosc şi ei un proces de activizare a conduitei, încurajaţi de succesele pe care le obţin.
Atitudinea educatorului faţă de aceste însuşiri tipologice şi temperamentale trebuie să fie maleabilă, diferenţiată în funcţie de natura elevilor, temperându-i pe unii, stimulându-i pe alţii; cei vioi, cu temperament sangvinic, trebuie orientaţi spre a-şi concentra energia asupra obiectivelor şcolare; apaticii trebuie mereu stimulaţi spre a se angaja şi menţine în activitate; impulsivii trebuie frânaţi, disciplinaţi; cei cu trăsături melancolice trebuie înconjuraţi cu căldură, trataţi cu delicateţe, susţinuţi şi ajutaţi să-şi valorifice potenţialităţile intelectuale.
Un rol important în reglarea activităţii şi relaţiilor şcolarului mic cu ceilalţi îl joacă atitudinile caracteriale. Activităţile şcolare oferă cadrul plămădirii unor calităţi cum sunt: sârguinţa, conştiionciozitatea, punctualitatea, perseverenţa, spiritul de organizare, făcând ca elevii, chiar şi cei mai puţin dotaţi intelectual, să se realizeze bine profesional.
Personalitatea şcolarului mic se distinge şi prin modul cum se manifestă el în planul relaţiilor cu ceilalţi. Activităţile din grădiniţă au contribuit mult la socializarea copilului, la cultivarea trebuinţei şi plăcerii de a veni în contact cu alţi copii şi de a comunica cu ei. În şcoală continuă să se dezvolte contactele sociale dintre copii. Se amplifică nevoia copilului de a se afla în colectivitate, de a stabili relaţii interpersonale cu cei de o vârstă, de a forma, împreună cu ei, grupuri, echipe, care să se întreacă cu alte echipe.
Interacţionând şi comunicând cu ceilalţi, şcolarul mic ajunge să înţeleagă mai mult decât preşcolarul ce înseamnă cinste, sinceritate, corectitudine, curaj, mândrie, modestie. Creşte indicele de socializare a copilului şi se amplifică şansele de integrare intrând în viaţa socială. Un rol deosebit în procesul integrării elevului în clasele mici în colectivul şcolar revine sistemului de interrelaţionare cu ceilalţi, a climatului socio-afectiv, care se dezvoltă în cadrul grupului. În lăuntrul microgrupului şcolar se formează trăsături ale personalităţii cum sunt: simţul onoarei, al demităţii personale, onestitatea, simţul adevărului şi al dreptăţii. Cooperarea, întrajutorarea, întrecerea influenţează asupra personalităţii copilului şi a activităţii lui.
Bibliografie:
Dumitriu, Gh., Dumitriu, C. (2004). Psihopedagogie. E.D.P., Bucureşti.
Golu, P., Zlate, M., Verza, E. (1993). Psihologia copilului. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.