Pătrunderea unor idei se din bazele generale ale ciberneticii în teoria pregătirii sportivilor juniori a determinat revizuirea concepţiei de lucru şi a celei de organizare a instruirii. Astfel, a apărut ca o necesitate stabilirea traseului cel mai direct al pregătirii, care să fie parcurs cu energie minimă în timp optim. Pentru aceasta, este important de ştiut care este cantitatea de efort necesar şi cum se realizează ea, calitatea ei şi ce valori se obţin, adică rezultatele la care se ajunge şi reactivitatea internă a jucătorului.
Alegerea corectă a tipului de efort specific handbalului duce la îmbunătăţirea capacităţii de efort a organismului jucătorilor, la raţionalizarea activităţii practice de antrenament, la perfecţionarea calităţilor motrice.
Antrenamentul sportiv este un proces de lungă durată, conceput ca un sistem motric-funcţional în vederea realizării unei conduite performante în concurs. Această conduită este rezultatul adaptării superioare a organismului la eforturi fizice şi psihice intense. De aceea, „efortul reprezintă o conduită de mobilizare, concentrare şi accelerare a forţelor fizice şi psihice în cadrul unui sistem de autoreglaj conştient şi aconştient în vederea depăşirii unui obstacol, a învingerii unei rezistenţe a mediului şi a propriei persoane’’ (Paul Popescu- Neveanu). În antrenamentul sportiv, ne interesează în mod deosebit efortul fizic, care prin acţiunea sa implică sistemul muscular, energetic, de transmitere şi prelucrare a informaţiei şi determină un anumit nivel de solicitare a organismului, ce are ca efect dezvoltarea la diferite niveluri a capacităţii fizice, funcţional-biochimice şi psihice. Pentru a defini efortul, am apelat și la „Dicţionarul enciclopedic al limbii române’’, în care efort înseamnă „încordarea voluntară a forţelor fizice sau intelectuale ale organismului pentru realizarea unui randament mai mare decât cel obişnuit: strădanie, străduinţă”. Efort înseamnă „travaliu” sau lucru mecanic realizat de sportiv în antrenamente şi competiţii, la cote mult mai ridicate decât cele obişnuite. Efortul fizic este o rezultantă a activităţii musculaturii scheletice, care produce un anumit lucru mecanic în urma unor contracţii voluntare. Aceste contracţii se realizează printr-un consum energetic limitat, care conduce implicit la apariţia oboselii şi necesitatea refacerii.
Efortul şi odihna sunt două componente ale antrenamentului sportiv care, pentru dobândirea mărimii efortului a unei adaptări eficiente a organismului, trebuie să se găsească într-un raport optim, diferențiat pe diferite perioade de pregătire şi în funcţie de obiectivele urmărite, de vârstă, de sex etc. Solicitările la care este supus organismul sportivului sunt în general strâns legate de procesele metabolice de eliberare a energiei, ce se produce prin aportul de oxigen, precum şi a refluxului de autoreglare a sistemului respirator, cardio-vascular. Efortul în jocul de handbal al juniorilor se caracterizează printr-o puternică solicitare a sferei neuropsihice, a celei metabolice şi a sistemului neuromuscular.
Aprecierea corectă a efortului suportat de jucători în timpul unui meci reprezintă o condiţie de bază pentru orientarea procesului de pregătire. Cantitatea de efort solicitată şi adaptarea fiecărui jucător determină cantitatea şi varietatea mijloacelor şi metodelor de pregătire. Jucătorii de handbal execută o gamă largă de mişcări şi gesturi tehnice, cu şi fără minge, executate alternând mereu viteza şi forţa, în condiţii simultane de colaborare cu coechipierii şi de opoziţie a adversarilor.
Practica handbalului necesită un efort specific şi susţinut. Durata şi intensitatea acestui efort ca şi complexitatea mişcărilor şi gesturilor tehnice condiţionează orientarea pregătirii în diferite perioade. Cercetările efectuate în domeniul efortului fizic specific demonstrează că, în timpul unui joc, handbaliştii juniori sunt supuşi la eforturi de intensitate maximală alternate cu eforturi de intensitate sub maximală sau de alte intensităţi (moderată, mică), în funcţie de situaţiile de joc.