Privind școala din perspectivă sistemică, principala ei funcție este de a transforma “intrările” în “ieșirile” dorite.
Întreaga structură este subordonată misiunii organizaționale, care este educația. Pentru aceasta, managerul îndeplinește funcțiile manageriale în cadrul domeniilor funcționale prin care sunt atinse finalitățile organizaționale.
Prin urmare, școala este o organizație în comunitate dar și o instituție care reprezintă o activitate socială structurată printr-un set de norme și modele de comportament socialmente recunoscute.
Școala – furnizor de calitate în educație
Școala este o organizație înalt diferențiată (pe niveluri și ani de studii, pe clase și grupe, pe tipuri de unitate scolară) dar și înalt integrată – trecerea de la o structură organizațională la alta, fiind subiectul unor condiții foarte precise.
Pentru a realiza un “produs finit” de calitate, adică omul educat, este necesară o colaborare foarte strânsă între “elementele organizaționale și, ca urmare trebuie foarte clar definite substructurile organizaționale, precum și rolul fiecăreia (legăturile dintre ele, prin neclaritate ducând la disfuncții majore.
Școala – instituție pentru formarea continuă de calitate
Membrii unei organizații care învață participă activ la învățare nu pentru că le este cerut de către autoritate sau li se impune din afară, ci pentru că doresc să exploreze situațiile enumerate de comun acord pe agenda grupului. Școala încurajează, prin regulile și procedurile stabilite prin consens, prin responsabilitățile și rolurile liber asumate, prin procedurile și instrumentele de monitorizare și evaluare a procesului – un tip diferit de inteligență față de abordările educaționale tradiționale; în loc să se apeleze la recunoașterea cunoștințelor sau la manevrarea detaliilor, școala se focalizează pe capacitatea participanților de a învăța, de a înțelege situația – problemă cu care se confruntă.
Majoritatea profesorilor și elevilor sunt interesați de învățarea unor informații utile și relevante și de exersarea unor deprinderi ca fiindu-le necesare.
Proiecte care asigură un învățământ de calitate
În domeniul educației se disting 3 tipuri de proiecte :
- Proiectul educațional, cu activitate de interes general ce configurează orientările esențiale ale educației: concepția despre om, idealul educațional, valorile societății. El ține de politica educațională și se concretizează în programe de reformă sau de dezvoltare a sistemului educațional ca întreg.
- Proiectul curricular, ca acțiune de configurare și anticipare a activităților și procesele educaționale concrete privind îndeosebi activitatea educatorilor și a educabililor precum și relațiile între aceștia.
- Proiectul instituțional, ca instrument al politicii manageriale a directorului, centrat pe schimbare, pe inovarea și dezvoltarea școlii în plan structural și funcțional, fiind un instrument de coordonare a tuturor activităților din școală.
Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și ARACIP
La nivelul fiecărei organizații furnizoare de educație din România, se înființează Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității.
Organizația furnizoare de educație elaborează și adoptă propria strategie și propriul regulament de funcționare a Comisiei. Conducătorul organizației este direct responsabil de calitatea educației furnizate. Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității este formată din 3-9 membri. Conducerea ei operativă este asigurată de conducătorul organizației sau de un coordonator desemnat de acesta. Componența Comisiei pentru evaluarea și asigurarea calității în unitățile din învățământul preuniversitar cuprinde, în număr relativ egal:
a) reprezentanți ai corpului profesoral;
b) reprezentanți ai părinților, în cazul învățământului preșcolar, primar sau gimnazial sau ai elevilor, în cazul invățământului profesional, liceal și postliceal;
c) reprezentanți ai consiliului local.
Politica de asigurare a calității va preciza Cadrul Național de Asigurare a Calității (CNAC) în conformitate cu Cadrul Comun de Asigurare a Calității (CCAC) în EFP.
Motivații ale asigurării calității educației în România
-Necesitatea generării unei încrederi tot mai consistente, pe termen mediu și lung, în capacitatea și performanțele universităților românești pe piața europeană/ mondială a învățământului superior.
-Necesitatea armonizării standardelor, procedurilor și practicilor universitare românești cu cele existente în statele membre ale UE, în scopul recunoșterii automate pe piața europeană a diplomelor și titlurilor obținute în România, al realizării SEIS – Spațiul European al învățământului Superior și al asigurării liberei circulații a persoanelor din România în spațiul european.
-Necesitatea reducerii duratei de acomodare la angajatori a absolvenților de universități deveniți angajați, prin adecvarea tot mai accentuată a ofertei educaționale la nevoile, așteptările și cerințele agenților economici angajatori.
Obstacole ale asigurării calității în educație:
1. Obstacole teoretice ale asigurării calității în educație
-Absența/ insuficiența cunoștințelor/ deprinderilor în domeniul managementului calității la persoanele implicate în asigurarea calității în educație;
-Tehnicile și instrumentele managementului calității sunt de multe ori considerate a fi un scop în sine;
-Concepția: “Calitatea se obține prin detectarea problemelor/ neconformităților și corectarea/ soluționarea lor” și nu prin prevenirea apariției acestora.
-Absența/ insuficiența/ inadecvarea obiectivelor, politicilor, strategiilor în domeniul calității, pe termen scurt, mediu și lung;
-Încrederea excesivă în documentele sistemului calității în detrimentul deciziilor manageriale și acțiunilor regulate vizând asigurarea calității;
2. Obstacole culturale ale asigurării calității în educație
-Mentalități, atitudini și comportamente contraproductive.
-Instruire inexistentă/ insuficientă/ inadecvată a personalului universitar și preuniversitar implicat în managementul calității;
-Perceperea asigurării și îmbunătățirii calității ca fiind o “datorie” exclusivă a personalului de execuție;
-Neimplicarea managerilor instituțiilor vizate;
-Absența/ insuficiența orientării client în abordarea asigurării calității;
-Prioritatea acordată obiectivelor cantitative, în detrimentul celor calitative;
-Comunicarea ineficace/ ineficiența cu partenerii de interese;
-Ignorarea reticenței și rezistenței la schimbare precum și a metodelor/ tehnicilor de reducere a acestora;
3. Obstacole materiale ale asigurării calității în educație
Absența/ insuficiența/ inadecvarea resurselor materiale alocate la nivel local și central asigurării calității în educație.
Absența/ insuficiența resurselor financiare disponibile pentru investiții în echipamente de laborator, tehnologia informației și echipamente multimedia precum și în mentenanța acestor echipamente și în materialele consumabile aferente lor.
Absența/ insuficiența/ inadecvarea programelor și proiectelor de finanțare naționale, regionale și/ sau europene în asigurarea calității în educație.
Bibliografie:
Cucos, C. – “ Pedagogie “, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
Insp. Spec. Romulus Pop – Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului
Profesional şi Tehnic Bucureşti, “ Educaţia pentru calitate”, Bucureşti, 2000
Prof. Maria Elena Suciu – Colegiul Naţional Gheorghe Lazar, Sibiu, “Educaţia pentru calitate”, Bucureşti, 2000
Prof. Nicolae Suciu – Colegiul Naţional Gheorghe Lazar, Sibiu, “Educaţia pentru calitate”, Bucureşti, 2000.