Etica avortului reprezintă una din temele dezbătute încă de la constituirea eticilor aplicate, temă care s-a impus datorită controverselor juridice și teologice care înconjoară fenomenul. Din punct de vedere filosofic, trebuie făcută distincția între diversele niveluri ale temei: aspectul juridic este cel reglementat de legislațiile naționale și internaționale; cel teologic se referă la opiniile diferitelor confesiuni religioase, în timp ce aspectele filosofice se referă la dimensiunea etică și conceptuală a temei.
Avortul a provocat și provoacă pasiuni între diferitele grupuri pro-viață sau pro-alegere, astfel că o clarificare conceptuală așa cum o propune filosofia este întotdeauna binevenită. În tratarea acestei teme am folosit mai multe tipuri de argumente filosofice, după cum urmează, permițând cititorului să îl aleagă pe cel care i se potrivește cel mai bine:
Argumentul personalității
Unul dintre conceptele centrale folosite în literatura filosofică privind avortul este cel de personalitate (personhood), care se referă la proprietatea unei ființe umane de a fi persoană, cu toate elementele aferente acesteia. Argumentul susține că oamenii au drepturi, inclusiv dreptul fundamental la viață în virtutea personalității lor, respectiv a trăsăturilor caracteristice (între care se numără conștiința de sine, raționalitatea, caracterul relational etc.). Din această perspectivă, a tranșa problema avortului înseamnă a stabili dacă fetusul este sau nu o persoană. Susținătorii avortului consideră că fetusul nu îndeplinește toate caracteristicile faptului de a fi persoană. În replică, un autor cum este Sidney Callahan arată că aceste standarde ale personalității stabilite de susținătorii pro-avort sunt prea înalte și că, de fapt, “jumătate din rasa umană nu îndeplinește toate aceste criterii” . Din punctul de vedere al autorilor conservatori, acest fapt este suficient pentru a invalida argumentul personalității.
Totuși, un autor precum M. Tooley duce până la capăt argumentul personalității, expunând consecințele ultime ale acestuia. El pune la îndoială nu doar dreptul la viață al fetușilor umani, ci și al nou-născuților, dat fiind că ambelor categorii le lipsesc acele proprietăți care definesc personalitatea, inclusiv dreptul la viață. Tooley este condamnat de adversarii avortului ca un susținător al permisivitații morale a infanticidului: „Dacă fetusul nu are același drept la viață la fel ca o persoană, se pare că nici nou-născutul nu-l are, și viața unui copil nenăscut este mai puțin valoroasă pentru o persoană, pe cât viața unui porc, câine sau cimpanzeu este mai puțin valoroasă pentru un animal non-uman” . Concluzia lui Tooley este că „un organism are dreptul la viață câtă vreme are conștiința de sine ca subiect continuu al experiențelor și stărilor sale mentale si în același timp crede despre el însuși că este o asemenea entitate” „o entitate căreia îi lipsește o asemenea conștiință de sine ca subiect continuu al stărilor mentale nu are dreptul la viață” .
Un alt bioetician cunoscut pentru afirmațiile sale radicale despre avort este Peter Singer. Autorul, un filosof cunoscut în special pentru scrierile sale în favoarea animalelor, definește persoana aproximativ în aceiași termeni: „o ființă cu conștiința propriei existențe (atât de-a lungul timpului, cât și în spațiu n.n.) și cu capacitatea de a avea dorințe și planuri de viitor” .
Ambii autori acordă importanță noțiunii de personalitate, fiind conduși de raționamentele lor înspre ideea că această noțiune lipsește nu doar fetusului, ci și copiilor nou-născuți.
Asemănător este și unul din argumentele formulate de Mary Anne Warren, respectiv cel al dobândirii progresive a drepturilor. Ea consideră că dreptul la viață poate fi relaționat cu măsura în care o entitate seamănă cu o persoană. Aceste trăsături care definesc caracterul de persoană sunt următoarele: 1) Conștiența (capacitatea de a percepe obiecte și evenimente externe, de a percepe procese interne, în special capacitatea de a simți durerea), 2) Gândirea rațională –(acea aptitudine avansată de a rezolva probleme noi și relativ complexe), 3) Capacitatea de a comunica (prin orice mijloc), 4) Conștiința (gândire abstractă care permite reprezentarea propriei persoane, ca entitate distinctă de altele), 5) Capacitatea de a desfășura activități în mod voluntar . Doar dacă toate cele cinci trăsături sunt prezente, caracterul de persoană poate fi stabilit, ceea ce revine la a afirma că fetusul nu are acele trăsături care definesc omul cu drepturi depline, prin urmare poate fi avortat în orice moment al sarcinii
Mary Anne Warren este totuși mai puțin radicală decât Tooley sau Singer, deoarece stipulează că momentul atribuirii caracterului de persoană se petrece la naștere (și nu după aceasta, cum susțin ceilalți doi filosofi). Din punct de vedere conceptual, această importanță acordată nașterii se fundamentează pe circumstanțe exterioare (respectiv, pe considerente juridice, cutumiare, etc.).
Argumentul referitor la personalitate poate fi criticate din mai multe puncte de vedere: fie că standardele atribuirii personalității sunt alese arbitrar, fie că ele sunt prea restrictive, astfel că restrîng categoria personalității la un segment dintre oameni, fie că sunt alese în mod discriminator (față de persoanele cu handicap, de exemplu) . El a fost discutat în paralel cu alte argumente, pe care le vom examina în continuare.
Argumentul kantian
Unul dintre autorii clasici de filosofie pe care se poate sprijini argumentarea anti-avort este Im. Kant. Postulînd caracterul de scop ultim al persoanei umane, Kant critică orice încercare de a pune în discuție viața unei persoane. În același timp, Kant susține coerența unei teorii morale, solicitînd ca principiile etice să fie universal valabile. Pornind de la aceste premise un autor de tipul lui Harry J. Gensler își propune să ofere un argument kantian, bazat pe teoria consecvenței. El este astfel construit: “dacă suntem de acord că avortul trebuie permis, înseamnă că suntem de acord ca cineva să ne fi avortat, când eram în starea de fetus. Dar nu putem fi de acord cu ideea că cineva ar fi avut dreptul să ne fi avortat. Prin urmare, nu putem considera că avortul trebuie permis” . Ancuta Elena Frant comentează în continuare că autorul pune accent pe teoria consecvenței și îi acuză pe mulți dintre susținătorii avortului că nu sunt consecvenți, deoarece susțin anumite concepte morale doar prin raportare la alții, în timp ce față de ei înșiși, acceptă alte principii.
Argumentul pragmatic
La polul opus gândirii lui Marry Anne Warren, care susținea moralitatea avortului în orice circumstanțe, se situează Don Marquis, care susține imoralitatea avortului în orice circumstanțe. El realizează o „abordare pragmatică a avortului, analizându-l prin prisma implicațiilor pe care le are la nivelul individului” .Autorul trece în revistă principalele argumente pro și anti-avort, susținând că și unora și altora le lipsește discutarea sistematică a consecințelor avortului. Principala consecință este aceea că, prin omorârea fetusului, acestuia îi este răpit cel mai de preț bun, respectiv viața. Pentru a explica mai bine, autorul susține că: „ceea ce face ca uciderea unui om să fie un lucru grav este faptul că persoana ucisă își pierde viitorul” . Acest argument poartă numelele de “argumentul viitorului la fel ca și al nostru” (future like ours argument). Persoana decedată este lipsită și de ceea ce valorează în momentul respectiv, dar și de ceea ce ar fi putut să valoreze în viitor, precum și de toate lucrurile pe care le-ar fi putut realiza. Așadar, a ucide fătul înseamnă a-l lipsi de tot ceea ce ar fi putut să fie și să aibă.
Un asemenea mod de a privi avortul evită folosirea unor concepte problematice, cum am văzut că este cel de persoană/personalitate. De asemenea, autorul se ferește să transfere discuția pe tărâm religios. Ancuta Elena Franț consideră că argumentul lui Marquis tranșează disputa referitoare la avort într-un mod elegant: este imoral să ucidem adulți deoarece îi privăm de un viitor valoros, embrionii sau fetușii au un viitor valoros potențial, deci este imoral să-i ucidem.
Argumentului lui Marquis îi mai sunt aduse critici de tipul: viețile valoroase potențiale nu sunt echivalente cu viețile valoroase actuale, dreptul la viață potențial este mai slab ca dreptul la viață actual. Un exemplu pentru a înțelege aceasta critică este că o anumită proprietate este suficientă pentru deținerea unui anumit drept, dar nu și potențialitatea proprietății (dreptul la vot la 18 ani este un drept potențial, de care cei sub 18 ani nu beneficiază, chiar dacă în viitor vor beneficia).
Argumentul incertitudinii științifice
Judith Javis Thomson, profesoară de filosofie și feministă, propune o versiune moderată asupra avortului, în care anumite cazuri de avort sunt considerate acceptabile, iar altele sunt respinse. Autoarea consideră că argumentele creștine referitoare la caracterul de persoană încă din momentul concepției fetusului, nu se susțin atunci când sarcina este într-un stadiu timpuriu, deoarece: „într-un asemenea stadiu nu putem vorbi încă de o ființă umana” . Așa cum repetă ea: „un ovul tocmai fertilizat, o colonie de celule tocmai implantată, nu este o persoană, așa cum nici ghinda nu poate fi considerată stejar”
Pentru a-și susține punctul de vedere, autoarea recurge la exemplul unui violonist ce suferă de o afecțiune renală și este conectat în secret la rinichii unuia dintre noi: „Te trezești într-o dimineață spate-n spate într-un pat cu un violonist inconștient. Un violonist inconștient dar celebru. S-a descoperit că are o afecțiune renală fatală, iar Societatea Melomanilor a cercetat cu minuțiozitate toată documentația medicală existentă și a aflat că numai tu ai grupa sanguină necesară în acest caz. Prin urmare, te-a răpit, iar noaptea trecută sistemul circular al violonistului a fost contractat la al tău, astfel încât rinichii tăi să poată fi folosiți pentru a extrage substanțele otrăvitoare din sângele lui, cât și din al tău”. Autoarea întreabă dacă este normal să acceptăm o asemenea situație, iar răspunsul ei este unul negativ: “normal este ca eu să știu și să accept cuplarea rinichilor mei la o altă persoană și nu să mi se impună acest lucru” . Concluzia la care vrea să ajungă este următoarea: “așa cum eu am dreptul să decid dacă violonistul va trăi sau nu cu rinichii mei, tot așa și mama are dreptul să decidă dacă copilul se va naște sau nu” .
Deși criticată, poziția ei încearcă să găsească un echivalent conceptual pentru o situație greu de explicat pentru cineva care nu a fost implicat direct. În același timp, prin analogie cu exemplul violonistului se poate înțelege de ce anumite cazuri de avort pot fi considerate acceptabile (de exemplu, atunci când viața mamei este amenințată de naștere) în timp ce altfel nu sunt (de exemplu, atunci când viitoarea mamă este însărcinată în ultimul trimestru și dorește să avorteze dintr-un capriciu, pentru a nu rata o călătorie).
Argumentul „regulii de aur”
O altă abordare moderată a problemei avortului este cea a „regulii de aur”: ar trebui să le facem celorlalţi ceea ce dorim ca ei să ne facă nouă. Pe româneşte, ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Această viziune apare în textul lui R.M. Hare „Avortul și regula de aur”, inclus în volumul “Etică Aplicată” al cărei editor este Adrian Miroiu.
Astfel, dacă noi considerăm că e bine că ne-am născut şi în egală măsură suntem relativ mulţumiţi de vieţile noastre, înseamnă că am prefera să nu fi fost avortați și, prin extensie, ca nici alte persoane să nu fie avortate. În acelaşi timp, dacă ştim că fătul va suferi ca persoană din diverse motive (handicap, boli) şi nu ne-am fi dorit ca noi să fim în situaţia respectivă, putem decide că este legitim să alegem avortul.
R.M. Hare rezumă exact acest tip de intuiție: „Avortul este în general greşit, în absenţa unor motive contrare suficient de puternice. Dar, de vreme ce greşeala constă numai în a împiedica naşterea unei persoane şi nu într-un rău făcut fătului ca atare, astfel de motive contrare sunt uşor de găsit, în cele mai multe cazuri. Iar dacă întreruperea acestei sarcini face posibilă sau probabilă o sarcină mai propice, ea va fi cu atât mai uşor de justificat” .
În concluzie, criteriul „regulii de aur” oferă argumente și pentru adversarii, și pentru susținătorii avortului.
Bibliografie
1. S.Callahan Abortion and the Sexual Agenda, apud Ancuta Elena Frant, „Probleme fundamentale în stabilirea statutului moral al avortului”, Analele Ştiințifice ale Universității „Al.I.Cuza” Iaşi, Tomul LVII, Ştiințe Juridice, 2011, Nr. II,p. 22.
2. Singer, P. Writings on an Ethical Life (New York: Ecco Press, 2000), pp. 160-161 apud Ancuta Elena Frant, „Probleme fundamentale în stabilirea statutului moral al avortului”, Analele Ştiințifice ale Universității „Al.I.Cuza” Iaşi, Tomul LVII, Ştiințe Juridice, 2011, Nr. II
3. Singer, P. Rethinking Life & Death: The Collapse of Our Traditional Ethics (New York: St. Martin’s Press, 1994), p. 218 apud Ancuta Elena Frant, „Probleme fundamentale în stabilirea statutului moral al avortului”, Analele Ştiințifice ale Universității „Al.I.Cuza” Iaşi, Tomul LVII, Ştiințe Juridice, 2011, Nr. II.
4. Mary Ann Warren, „On the Moral and Legal Status of Abortion”, apud Ancuta Elena Frant, „Probleme fundamentale în stabilirea statutului moral al avortului”, Analele Ştiințifice ale Universității „Al.I.Cuza” Iaşi, Tomul LVII, Ştiințe Juridice, 2011, Nr. II
5. Keith Sharp & Sarah Earle, „Feminism, Abortion and Disability: Irreconcilable Differences?” Disability & Society, vol. 17, no. 2, 2002, pp. 137-145
6. Gensler, Harry J., An Appeal for Consistency, apud Ancuta Elena Frant, „Probleme fundamentale în stabilirea statutului moral al avortului”, Analele Ştiințifice ale Universității „Al.I.Cuza” Iaşi, Tomul LVII, Ştiințe Juridice, 2011, Nr. II
7.Don Marquis, Why Abortion is Immoral. Journal of Philosophy, Vol. 86 (April, 1989), pp. 183-202. blogs.baruch.cuny.edu/ethicsspring2014/files/2014/01/MarquisWhyAbortionIsImmoral.pdf
8. Marquis, Don, WHY Abortion is immoral, în Baird, Robert M., Rossenbaum, Stuart E., editors, op.cit., pp 309-325
9. Thomson, Judith Jarvis, A Defence of Abortion în M. R. Solcan, Judith Jarvis Thomson despre avort10-22-2007, www.ub-filosofie.ro/~solcan/cs/h07-08/EA/02-jjt.html
10. R.,M ., Hare , Avortul şi regula de aur, în volumul “Etica Aplicată”, Editor Adrian Miroiu