Binele este o valoare civică pe care o consider importantă pentru dezvoltarea competenței și a responsabilității competenței și a responsabilității civice la clasa a III-a sau a IV-a. Am asociat acesteia: două elemente de conținut, două deprinderi civice și două atitudini civice.
Voi porni de la ideea că toți oamenii greșesc din ignoranță, că nu recunosc binele (ca o valoare civică), iar toate acestea sunt cauze pentru care se fac greșeli mici sau mai mari.
Educația civică are un rol deosebit de important în a-l face pe elev să înțeleagă contribuția pe care o are că membru al societății. Demersul educativ încearcă să sprijine dezvoltarea unui spirit creativ, democratic, flexibil, deschis și capabil de a iniția noi strategii de îmbunătățire a vieții sociale.
Educația civică vizează dobândirea de către elevi a cunoștințelor (concepte, noțiuni, date) despre societatea noastră, transmiterea valorilor sociale și abilitarea elevilor pentru a se raporta critic la acestea, dar și formarea și dezvoltarea atitudinilor și a comportamentelor democratice. Această disciplină încurajează dezvoltarea tinerilor că cetățeni activi și responsabili.
Am ales binele, această trăsătură și totodată valoare civică pe care eu o consider foarte importantă pentru dezvoltarea competenței și a responsabilității civice. De aceea, am pornit în deschiderea temei cu proverbul românesc care transmite mesajul:
„Binele cu bine se răsplătește”.
Știm că relațiile dintre oameni depind foarte mult de felul cum se comportă unii față de alții. Persoanele care fac fapte bune sunt acceptate și se integrează în grupurile formate. Faptele cele rele generează relațiile negative între oameni.
Din punctul meu de vedere, orice persoană care își analizează conduită, dar în același timp participa dezinteresat la starea de bine a celor din jur, se va bucură de pace, liniște, bucurie, armonie, apreciere etc. După părerea mea starea de bine a acestor persoane din jurul nostru depinde și de felul cum ne comportăm noi. O stare de bine înseamnă o stare de mulțumire, fericire, bunăstare etc.
Valorile morale se referă întotdeauna la efectele sau consecințele acte¬lor noastre asupra celorlalți sau asupra propriei noastre persoane. Ele definesc acele trăsături de caracter a căror cultivare și, mai ales, afirmare practică, în acțiune, sunt de natură să țină în frâu pornirile noastre agresive, antisociale, împiedicându-ne să producem suferințe inutile și dezavantaje nemeritate dar, mai ales, să stimuleze atitudinile noastre de solidaritate cu ceilalți.
Binele este o valoare dată de o acțiune individuală care este o înclinație naturală de a promova ceea ce este de dorit din punct de vedere moral, este o acțiune motivată de înțelegerea mediului înconjurător și a oamenilor (de exemplu, printr-un exercițiu de empatie profundă). Un set de fapte bune (acțiuni bine executate) pledează pentru ceea ce este bun pentru individul însuși. În general vorbind, tot ceea ce dorim este pentru noi un lucru bun.
Binele este o realitate dorită, spre care aspiră sau spre care năzuieşte sufletul omenesc, fiindcă ne împlinim scopul prin ceea ce dorim,considerând că în mod firesc omul îşi doreşte binele că ceva ce îi este util şi necesar. Faptul că omul se poate înşela, făcând confuzia dintre bine şi rău, este adevărat.
Valoarea cardinală a domeniului etic este binele, și este o noțiune polimorfă, aproape imposibil de sintetizat într-o definiție de manual. În orice caz, binele are întotdeauna legătură cu maximă împlinire a condiției umane, atât în propria existența a fiecărui individ, cât și în ceilalți, în măsură în care sunt afectați și influențați de actele și deciziile noastre.
Binele este considerat a fi opusul răului. Opusul binelui, răul moral se regăsește în toate faptele noastre care ne împiedică, atât pe fiecare dintre noi, cât și pe ceilalți, să ne realizăm pe deplin umanitatea, provocând dureri și suferințe degradante.
Binele poate fi realizat practic numai prin urmărirea în tot ceea ce facem a unor valori subordonate, precum cinstea, curajul, adevărul, dreptatea, generozitatea, solidaritatea etc. Nu putem fi „buni” pur și simplu, așa cum suntem înalti, grași sau bruneți, ci devenim din ce în ce mai buni în măsură în care cultivăm în noi aceste valori morale, prețuite în mai toate societățile și perioadele istorice.
Binele și rãul au condus dintotdeauna. Este trist sã constați cã aceste noțiuni țîn de latura noastrã umanã și nu de cea divinã. Binele și răul sunt două lucruri opuse, binele este pentru dreptate și bunătate dar răul este pentru crime, fapte rele…. Mai pe scurt calitățile rele sunt mai des întîlnite la oameni, ele îngroapă binele. Dacă stăm un pic să ne gândim la bine sau la rău, ne dăm seama că pe fiecare dintre ele le petrecem diferit, dar în funcție de gândirea fiecărui om ele au o valoare. Poate că toți privim binele cam în aceași măsură dar cu siguranță răul îl definim diferit fiecare. Aș putea să definesc binele că ceva care mă susține, că ceva care îmi înnobilează caracterul… și acest bine sau stare de bine mă face să relaționez mai bine în relațiile interumane.
Binele și răul sunt două valori, doi termeni inventați de om pentru a servi că fundament al judecății noastre, pentru a distinge lucrurile unul de altul, pentru a ne ajută să evoluăm…. dar în fond, ce e binele …. și ce e răul ?
Binele și răul sunt termeni uzuali și îi folosim în diverse contexte pentru a exprimă aprecieri sau evaluări în conformitate cu un obiect, persoană sau acțiune. Termenul de „bine”, de pildă, pentru a spune că „vremea este bună” sau că „este un tată bun”, îl folosim fie pentru a exprimă „bunătatea” fie pentru a preciza că este vorba de tatăl natural sau vorbim despre bunurile patrimoniale, de consum etc. Binele și răul sunt categorii fundamentale ale moralei.
Trăsăturile morale reprezintă însușirile sufletești ale unei persoane (cum ar fi de exemplu: bunătate, răutate, respect, sinceritate, curaj, frică, cinste, demnitate, prietenie, toleranță, modestie, corectitudine, respect, politețe, principialitate etc.). Binele și răul fac parte din trăsăturile morale ale unei persoane. Binele este deci o însușire aleasă a omului. El trebuie făcut fără a aștepta ceva în schimb. Răutatea este o însușire negativă a unei persoane. În filozofia tradițională, „binele” este problematizat în două moduri:
a) în primul rând, termenul de „bine” are semnificație metafizică. Astfel, pentru Platon, cea mai înalta dintre cunoașteri- sursă a dreptății, a virtuțiilor, a ordinii și a armoniei, este binele. Plasat în lumea inteligibilă în vârful ierarhiei formelor, binele în sine exprimă ceea ce este, adevăratul bine, principiu ultim, arhetip, sursă cunoașterii noastre adevărate;
b) ori de câte ori credem că trăim binele, de fapt, în realitate confundăm binele aparent cu binele autentic. Oricâte bunuri am posedă oricâtă cunoaștere am crede că deținem, în absența cunoașterii binelui, nu cunoaștem nimic cu adevărat, nu știm ce este frumosul și ce este adevărul.
Binele și răul au fost obiecte al preocupării oamenilor încă de la treptele de început a umanității. Odată cu apariția gândirii filosofice, binele a devenit obiect de cercetare și printre primii care au abordat acest subiect a fost Aristotel.
Socrate (filosof grec,470-399 i.Hr.) consideră că binele înseamnă depășirea propriei subiectivități, pentru că numai determinând ceea ce este valoros pentru toți, se va află ce este valoros pentru fiecare individ.
La Platon (filosof grec,427-347 i.Hr.), binele este mai degrabă un principiu explicativ, irealizabil prin acțiune socială efectivă, ci numai prin ascensiune în planul cunoașterii. Pentru Socrate și pentru Platon, educația morală este un fel de terapie, îndeplinind o funcție terapeutică. Acești cei doi mari filosofi considerau că este suficient să explicăm ce este binele, pentru că oamenii să-l și înfăptuiască.
Misiunea disciplinei Educația civică este formarea unui cetățean activ, informat și responsabil, pregătit pentru a trăi și a acționa într-o societate democratică. Şcoala este un loc în care elevii îşi trăiesc viaţa, mai degrabă decât un loc de învăţare academică izolată pentru viaţa de mai târziu. Şcoala este o micro-comunitate, care serveşte că un model de societate în general. Ea poate deveni chiar un model de o societate mai democratică, deoarece membrii unei comunităţi şcolare pot participa la luarea deciziilor într-o mai mare măsură în mediul şcolar decât ar fi posibil în afară acestuia. Acesta nu oferă întotdeauna oportunități reale de exersare a democrației, elevii fiind implicați în procesele de luare a deciziilor la nivelul școlii. Curriculumul modernizat la Educaţia civică descrie astfel scopul major al disciplinei: „formarea abilităţilor cetăţeanului activ şi responsabil, promotor al valorilor naţionale, general-umane şi democratice, capabil să-şi asume responsabilitatea pentru propriul destin şi destinul comunităţii”.
Procesul educaţiei moral-civice vizează, de altfel, dobândirea de către elev a unor deprinderi şi atitudini la baza cărora se află importante valori morale, precum respectul, politeţea, corectitudinea, decenţa etc. Este deosebit de important că acesta să înţeleagă că este o parte integratoare a societăţii, fapt pentru care trebuie să se supună normelor acesteia şi, mă mult, să le promoveze în rândul celorlaţi membri. În mod evident această disciplină este în măsură a consolida în conştiinţa elevului o cunoaştere temeinică a paremetrilor de acţiune în activitatea şcolară, în mediul înconjurător, în familie sau în oricare alt mediu socio-cultural. Este necesar că acesta să-şi creeze o atitudine de dezaprobare faţă de orice abatere de la normele disciplinei sociale şi faţă de orice tendinţă de manifestare a unor comportamente negative, izvorâte din laşitate, egoism, răutate, minciună, ignoranţă etc. În consecinţă, el trebuie să dovedească demnitate, curaj, toleranţă, responsabilitate şi asumare a faptelor săvârşite.
Educaţia civică trebuie precedată de educaţia prin şi pentru valori. Este un demers care începe de la vârste mici şi se continuă pe tot parcursul vieţii şi pe toate traseele procesului de educaţie. Ea se realizează la nivelul tuturor formelor educaţiei: formal, nonformal, informal, periformal, metacognitiv, curricular, extracurricular, crosscurricular etc. și trebuie să ajute elevii să interiorizeze reperele care-i pot orienta în distingerea binelui de rău şi pentru a obţine răspunsuri la întrebări fundamentale de genul: „Cine doresc să devin?”, „Cum trebuie să-mi trăiesc viaţa?” etc.
Aceasta este deci o componentă extrem de complexă a educației, pentru că pe de o parte efectele sale se repercutează asupra întregului comportament al individului, iar, pe de altă parte, comportamentul individului raportat din punct de vedere valoric la normele morale și juridice subordonează toate celelalte valori(culturale, estetice, științifice, ecologice, profesionale, etc.). Astfel, moralitatea și civismul apar că dimensiuni fundamentale ale unei personalități armonioase, autentice și integrale.
Valorile morale și civice ce trebuiesc formate la elevii din clasele primare sunt: respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei; prețuirea demnității persoanei, a toleranței; realizarea unui schimb liber de opinii;manifestarea unui comportament civilizat, care să integreze aceste valori, în relațiile cu ceilalți. Pentru elevii mei pe care îi îndrum, binele înseamnă să-și manifeste bunătatea față de colegii și colegele lor (la școală și în clasa), să facă fapte bune, și să-și dezvolte trăsăturile morale. Elementele de conținut aplicate binelui sunt cele care exprimă bunăvoința și amabilitate.
Deprinderile civice asociate binelui la elevii mei sunt cele dobândite din familie, față de părinți și bunici, de a-i ascultă și de a-i ajută; de a ajută persoanele mai în vârstă, în diferite situații; aplicarea acestor deprinderi în jocurile de rol din timpul unor lecții cu conținut civic, a unor activități școlare și extrașcolare (de exemplu: să fii avocatul binelui- argumentează; să va imaginați un dialog între bine și rău; să ilustrați prin desen, pictură, modelaj, comportamente morale sau imorale ale unor personaje din povești- la alegere; scrie pe o fișa de portofoliu proverbe legate de bine și rău etc).
Atitudinile civice se însușesc de către elevi prin respectarea unor reguli de către fiecare în parte sau de fiecare elev care face parte dintr-un anume grup sau din mai multe grupuri. Știm că apartenența unui elev la grup presupune respectarea regulilor grupului respectiv. Făcând parte dintr-un anumit grup, elevii trebuie să-și însușească regulile și responsabilitățile grupului respectiv. Nerespectarea regulilor duce la neînțelegeri, conflicte, răutate, dezordine etc.
În concluzie, pot afirma că bunătatea este însușirea de a fi bun, de a face bine, de a fi milos, blând etc. De aceea, elevii trebuie să învețe această valoare civică (de a face bine) încă de mici, iar atunci când vorbim despre persoană noastră și realizările proprii, este bine să-i lăsăm pe ceilalți să ne laude, iar faptele și atitudinea noastră să o dovedească.
Bibliografie:
1.Curriculum Naţional. Cadru de referinţă pentru învăţământul obligatoriu. MEN-CNC, Editura Corint, 1998;
2.Educatie civica, Manual pentru clasa a III-a, Olga Piriiala, (semestrul I), Editura Aramis, 2016;
3.Educatie civica, Manual pentru clasa a III-a, Olga Piriiala, (semestrul al II-lea), Editura Aramis, 2016;
4.Educatie civica, Manual pentru clasa a IV-a, Tudora Pitila, Cleopatra Mihailescu, (semestrul I), Editura Aramis, 2016.