„Better Together” – împreună pentru o școală fără bullying

În perioada noiembrie 2025 – februarie 2026, elevii clasei a II-a A, de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, coordonați de prof. înv. primar Aurelia Ionescu, au participat la proiectul educațional internațional „Better Together”, desfășurat pe platforma europeană eTwinning. Proiectul a reunit membri din șase țări europene – Turcia, România, Croația, Lituania, Polonia și Luxemburg – și a implicat elevi cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. Scopul principal al inițiativei a fost creșterea gradului de conștientizare asupra fenomenului de bullying între colegi, dezvoltarea empatiei și promovarea unui climat școlar bazat pe respect, cooperare și solidaritate.

Pe parcursul proiectului, elevii au participat la numeroase activități educative, creative și colaborative, menite să îi ajute să înțeleagă impactul comportamentelor negative și să descopere modalități prin care pot contribui la construirea unui mediu școlar mai sigur și mai prietenos.

 Înțelegerea fenomenului de bullying

Activitatea intitulată „What is Peer Bullying?” a avut ca obiectiv familiarizarea elevilor cu noțiunea de bullying între colegi și identificarea formelor în care acesta se poate manifesta în viața de zi cu zi. Prin discuții ghidate, exemple concrete și activități interactive, elevii au învățat să recunoască situațiile în care comportamentele repetate de tachinare, excludere sau jignire pot afecta starea emoțională a unui coleg.

Copiii au reflectat asupra modului în care cuvintele și acțiunile lor pot influența relațiile din clasă și au discutat despre importanța empatiei, a respectului reciproc și a sprijinului oferit colegilor aflați în dificultate.

Gesturi simple care pot schimba atmosfera din clasă

În cadrul activității „Stop Bullying – What Can I Do With My Hands?”, elevii au reflectat asupra modului în care gesturile și acțiunile lor pot contribui la crearea unui mediu școlar pozitiv. Copiii au realizat desene și colaje prin care au ilustrat gesturi simple de bunătate: a ajuta un coleg, a împărți ceva sau a oferi sprijin unei persoane care are nevoie. Prin această activitate, elevii au conștientizat faptul că fiecare gest contează și că micile fapte de bunătate pot avea un impact semnificativ asupra atmosferei din clasă.

Emoțiile transformate în povești desenate

Creativitatea elevilor a fost valorificată în activitatea „From My Feelings to My Cartoons”, în cadrul căreia aceștia au realizat benzi desenate inspirate din emoțiile și experiențele lor. Elevii au creat  mici povești ilustrate în care au prezentat situații de bullying, dar și modalități prin care acestea pot fi rezolvate prin empatie, prietenie și comunicare. Activitatea a contribuit la dezvoltarea inteligenței emoționale și la încurajarea exprimării libere a sentimentelor.

Siguranța în mediul online

Un alt aspect important abordat în cadrul proiectului a fost cyberbullyingul, prin activitatea „Cyberbullying and Bullying”. Elevii au discutat despre comportamentele responsabile în mediul online și despre consecințele mesajelor sau imaginilor distribuite fără respect față de ceilalți. Prin exemple și discuții interactive, copiii au învățat că respectul trebuie manifestat atât în relațiile directe, cât și în mediul virtual și că este important să ceară ajutorul unui adult atunci când întâlnesc situații neplăcute pe internet.

Prietenia exprimată prin gesturi simbolice

Activitatea „Friendship Bracelets” a avut ca scop consolidarea relațiilor dintre colegi și promovarea valorilor precum prietenia și solidaritatea. Elevii au realizat brățări ale prieteniei pe care le-au oferit colegilor ca simbol al respectului și al sprijinului reciproc. Gestul a avut o semnificație specială pentru copii, care au înțeles că mici gesturi de bunătate pot crea legături puternice între oameni.

 Colaborare în grupuri mixte internaționaleUn moment important al proiectului a fost colaborarea elevilor în grupuri mixte internaționale, alături de colegi din celelalte țări participante.

  • Slogan împotriva bullyingului-  Elevii au creat sloganuri sugestive și colorate împotriva bullyingului, utilizând instrumente digitale pentru a personaliza textul prin fonturi, culori și efecte grafice.
  •   Word Cloud  – Participanții au contribuit cu cuvinte care le veneau în minte atunci când se gândeau la bullying, realizând un „nor de cuvinte” care a evidențiat atât emoțiile negative asociate fenomenului, cât și valorile pozitive care îl pot combate: respect, empatie, prietenie și curaj.
  •   Play with Kindness – Elevii au creat jocuri educative inspirate din tema proiectului. Prin aceste jocuri, copiii au avut ocazia să promoveze comportamente pozitive și să învețe cum pot rezolva conflictele într-un mod constructiv.

Recycling – În această activitate artistică, elevii au realizat creații folosind materiale reciclat– carton, capace de plastic sau alte materiale reutilizabile – prin care au transmis mesaje împotriva bullyingului.

 Produsul final – „Kindness Calendar”

Produsul final al proiectului a fost realizarea „Calendarului Bunătății” (KindnessCalendar), rezultat al colaborării tuturor partenerilor . Fiecare clasă a creat o „Cutie a bunătății” , în care elevii au notat gesturile frumoase făcute zilnic. La sfârșitul fiecărei luni, cele mai semnificative gesturi au fost selectate, iar fiecare țară participantă a contribuit cu faptele bune ale elevilor săi în calendarul internațional al bunătății. Astfel s-a realizat „Calendarul Bunătății”, un produs colaborativ internațional care demonstrează cum micile gesturi de bunătate pot preveni bullyingul și pot întări relațiile dintre elevi.

Impactul proiectului

Participarea la proiectul „Better Together” a reprezentat o experiență educațională valoroasă pentru elevii clasei a II-a A. Activitățile desfășurate au contribuit la dezvoltarea empatiei, a spiritului de colaborare și a abilităților de comunicare, consolidând relațiile dintre colegi. În același timp, colaborarea cu elevi din alte țări europene a încurajat toleranța interculturală și formarea unor prietenii internaționale, demonstrând că valorile precum respectul, bunătatea și solidaritatea sunt universale.
Prin activitățile sale, proiectul „Better Together” a demonstrat că educația, empatia și cooperarea pot transforma școala într-un spațiu în care fiecare copil se simte acceptat, respectat și valorizat.

Impresiile elevilor:

  • „Am învățat că o glumă nepotrivită poate răni pe cineva și că trebuie să fim mai atenți la cuvintele noastre.” ( Darius – clasa a II-a A)
  • „Mâinile noastre pot face lucruri bune: putem ajuta, putem împărți și putem face pe cineva să zâmbească.” ( Antonia –  clasa a II-a A)
  • „Mi-a plăcut să desenez o poveste în care un copil este ajutat de prietenii lui. Așa ar trebui să fie și în realitate.” ( Adora –  clasa a II-a A)
  • „Pe internet trebuie să fim la fel de respectuoși ca la școală.” (Sara – clasa a II-a A)
  • „Am făcut o brățară pentru un coleg și i-am spus că este prietenul meu. A fost foarte fericit.” (Iris –  clasa a II-a A)
  • „Când suntem buni unii cu alții, școala devine un loc în care ne simțim fericiți și în siguranță.” (Miruna –  clasa a II-a A)

 


Încadrare în categoriile științelor educației:

prof. Aurelia Ionescu

Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu, Galați (Galaţi), România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/aurelia.ionescu1