Utilizarea metodei dramatizării în clasă, ca mijloc de predare, îi ajută pe elevi să se dezvolte într-o manieră holistică, atât din punct de vedere academic, cât și social. Această metodă poate implica cu ușurință copiii care sunt mai introvertiți și care prezintă un ritm de asimilare a cunoștințelor mai lent și același timp, îi provoacă pe elevii care au abilitatea de a se familiariza mai ușor cu noile cunoștințe predate. Dramatizarea oferă un mijloc distractiv de învățare, readuce afectivul în sala de clasă, implică elevii și le oferă puterea de a avea un rol esențial în educația lor.
Spune-mi și voi uita. Arată-mi și s-ar putea să nu-mi amintesc. Implică-mă și voi înțelege!
Dramatizarea este o formă naturală, înnăscută de învățare pentru copii. Încă de mici copiii se joacă atât acasă, cât și la grădiniță sau la școală, se prefac a fi medici, profesori sau alte meserii, imită comportamente și roluri pe care le observă în mediul lor și care îi fascinează. Acești copii folosesc dramatizarea pentru a pune în practică ceea ce văd, sau pentru a imita situații cotidiene.
Dramatizarea este actul de a folosi imaginația pentru a deveni cineva sau altceva decât ceea ce ești. Poate fi desfășurată oriunde și în orice perioadă de timp a orei de curs. Este limitată doar de imaginație sau de teama participanților de a risca. Frumusețea acesteia constă în faptul că îmbrățișează imaginația și emoțiile copilului, care nu de puține ori, în multe săli de clasă sunt evitate.
A pune piese de teatru în scenă pentru un public nu este ceea ce înseamnă folosirea metodei dramatizării în clasă. Scopul nu este de a preda abilități de actorie și performanță. Scopul este de a preda concepte din ariile curriculare de bază, folosind ca mijloc de realizare jocul de rol. Jocul de rol este improvizațional, nu este un un scenariu scris și memorat pentru a prezenta un spectacol pentru public.
Dramatizarea poate fi o modalitate de a preda toate disciplinele. Arta limbajului, educația pentru societate și științele sunt domenii care au mare succes în utilizarea acestei metode. Beneficiile dramatizării întrec cu mult aspectele cognitive și, în general aspectele legate strict de asimilarea unor cunoștințe. Poate fi o modalitate puternică de a preda elemente de conținut ale curriculumului, poate fi de asemenea, o abordare predominantă care să îi determine pe copii să învețe singuri, dobândind abilități sociale valoroase și dezvoltând competențe pentru succesul continuu în viață.
Richard Courtney crede că elevii ar trebui să-și coordoneze gândurile prin acțiuni fizice. Ei nu au capacitatea de a se proiecta în viitor utilizând „ochiul minții”, așa cum o fac adulții. Dramatizarea, care implică o transformare de tip imaginativ, dar și o reflecție asupra experiențelor realizate, îi ajută pe elevi să-și extindă capacitatea de a reprezenta gândurile în mintea lor. Această abilitate este necesară pentru organizarea gândurilor și a situațiilor de rezolvare a problemelor din viața de zi cu zi.
Dramatizarea este, de asemenea, benefică datorită interacțiunii și implicării participanților, fapt care ajută la dezvoltarea abilităților sociale și emoționale, construiește încredere și relații puternice. Prin intermediul metodei, copiii creează ceva nou, imaginația lor este activată și de multe ori, copiii lucrează împreună pentru a rezolva probleme și a gestiona anumite conflicte de interese. Din această perspectivă, aceasta are o valoare și o importanță deosebită, deoarece poate fi privită ca un tip de învățare în care elevii sunt implicați activ în subiect și au un anumit control asupra învățării lor. Metoda se concentrează asupra elevilor și asupra problemelor din lumea reală, îi motivează intrinsec, îi implică într-o gândire creativă critică la nivel înalt și conectează sala de clasă cu lumea din trecut, prezent și viitor. Prin utilizarea dramatizării ca și metodă de învățare și stimulare a potențialului creativ al elevilor, profesorii sunt eliberați de a fi autoritatea din urmă cu 30 de ani, transformându-se în managerii educaționali care pot îndruma, asista și coopera cu copii.
Bibliografie
Courtney, Richard. (1980) Dramatic Curriculum. London: Heinemann Educational Books Ltd.