Basarabia – prima provincie istorică unită cu România

Suntem români și punctum.
Nu putem să vorbim despre Centenarul Marii Uniri fără Basarabia.  În 2018, toți românii am celebrat Marea Unire. Basarabia este prima provincie care s-a unit cu România. Generația Marii Uniri și-a avut idealul său național și a știut să-l împlinească, mulți români făcând jertfa supremă pe câmpurile de luptă ale Marelui război. Centenarul înseamnă principii, credințe și valori,  tânăra generație, societatea românească în ansamblu, trebuie să-și însușească valorile, atitudinile și convingerile patriotice și să înțeleagă mesajul și sacrificiul generației Marii Uniri.

Denumirea de Basarabia fusese dată de Imperiul Rus, pentru teritoriul voievodatului Moldovei, dintre Prut şi Nistru, anexat în urma Tratatului de la Bucureşti (1812). Teritoriul a fost cedat la sfârșitul războiului ruso-turc, în pofida tratatului semnat între partea română şi cea turcă – prin care era garantată integritatea Moldovei. Planul iniţial viza alipirea Moldovei, Valahiei şi Basarabiei, „pe veci”, la Imperiul Rus, cu oraşele, cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora şi averea lor. Tratatul semnat în 1812 avea 16 articole publice, dar şi alte două articole secrete. Conform unui recensământ comandat de autorităţile Imperiului Rus, Imperiul Otoman a cedat, la vremea respectivă, un teritoriu de 45.000 kmp, 482.000 de locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate. Noul teritoriu a fost împărţit în zece ţinuturi: Hotinul, Soroca, Bălţi, Orhei, Lăpuşna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia şi Cetatea Albă, iar capitala a fost stabilită la Chişinău, noua regiune ocupată a fost denumită oficial „Basarabia”.

Vechea Basarabie coincide cu Republica Moldova de astăzi doar până la Hotin, în timp ce partea de nord a Hotinului intră în componența Ucrainei.

În primii ani ai ocupaţiei, Basarabia a beneficiat de un regim autonom, cu administraţie bilingvă („moldovenească” şi rusă). A fost păstrată şi legislaţia locală, iar primul guvernator (gubernator) a fost Scarlat Sturdza. De la o zonă cu regim autonom, Basarabia era acum inclusă, la rândul ei, într-o gubernie (Novorosiisk). Funcţia de guvernator a fost desfiinţată, iar limba rusă devenea limbă oficială, unica admisă în administraţie şi justiţie. În şcoli şi biserici, limba română a continuat să fie utilizată până la începutul anilor ’70 ai secolului XIX, când folosirea ei a fost interzisă de autorităţi.  Modificarea numărului de români avea ca principal scop eliminarea oricăror „visuri separatiste”.

Iniţativele celor care visau la o Românie Unită nu au fost însă stopate de planurile autorităţilor. În ciuda unei supravegheri stricte, moşierii şi intelectualii manifestau intenţia de a tipări ziare în limba română, abecedare sau broşuri. Tendinţele nu au făcut altceva decât să accelereze rusificarea, un proces care, la început, nu a alarmat românii din Basarabia.   Rusificarea a luat amploare în cuprinsul bisericii, administraţiei, şcolilor şi armatei. Procesul a continuat până la Revoluţia din 1917, ocazie unică pentru Basarabia de a se desprinde definitiv de Rusia, după ce a fost smulsă din teritoriul Moldovei în 1812 şi anexată Imperiului. Deşi procesul de rusificare a fost extrem de dur în cei peste 100 de ani de dominaţie, Basarabia era formată, în continuare, în proporție de peste 60% din români, care au urmărit obţinerea autonomiei faţă de Rusia şi realipirea la patria-mamă. Românii basarabeni s-au întrunit şi au votat o moţiune prin care solicitau autonomia administrativă, economică şi religioasă a Basarabiei, în vederea formării unei republici autonome în cadrul statului federativ rus. S-au înfiinţat noi partide, dar cel care s-a impus a fost Partidul Naţional Moldovenesc. Înfiinţat în 1917, sub conducerea lui Vasile Stroescu, partidul coordona mişcarea pentru desprinderea Basarabiei de Rusia; partidul şi membrii săi solicitau autonomia completă, pe baza dreptului la autodeterminare, libertatea cultelor şi a învăţământului, restituirea pământurilor, eliberarea deţinuţilor politici. În august 1917, a fost înfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc. Împreună cu Partidul Naţional, Partidul Ţărănesc s-a impus în rândurile românilor de peste Prut. Liderii au participat la Congresul Popoarelor, desfăşurat la Kiev (în 1917), unde urma să se stabilească dreptul la autodeterminare pentru toate popoarele din Rusia. În paralel, la Chişinău s-a încercat organizarea unui congres moldovenesc, dar autorităţile ruse au refuzat să aprobe adunarea. În consecinţă, moldovenii au convocat Congresul Ostaşilor Moldoveni, la Chişinău, în noiembrie 1917. Congresul a naţionalizat armatele basarabene şi a convocat un Sfat al Ţării, „o adunare aleasă şi reprezentativă”, care l-a ales ca preşedinte, în unanimitate, pe Ion Inculeţ, iar Sfatul Ţării a preluat oficial conducerea Basarabiei.

„Pentru început s-a realizat primul pas, proclamarea Republicii Democratice Populare Moldoveneşti, cu statut autonom în cadrul Federaţiei Ruse. Acest eveniment s-a întâmplat la 7 noiembrie. În această sală istorică, cu două săptămâni înainte, la 21 noiembrie 1917 a fost inaugurat Sfatul Ţării şi s-a intonat Deşteaptă-te române”, explică istoricul Ion Varta. La 24 ianuarie, Sfatul proclamase independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, iar, la scurt timp, au început să se manifeste intenţiile de unire cu România, exprimate prin „moţiuni” votate de diferite judeţe. Rectorul Universității din Chișinău, Constantin Stere, a avut un rol decisiv. În numai trei zile, el a urcat la tribună de 57 de ori ca să-i convingă pe minoritari să voteze Unirea cu România. Până la urmă, unirea a fost hotărâtă prin 86 de voturi „pentru”, 36 „abțineri” și numai 3 voturi „împotrivă”. Unirea a fost hotărâtă de Sfatul Ţării la 27 martie 1918:
„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.
Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!
Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ; Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa;
Secretarul Sfatului Ţării I. Buzdugan”

Importanța votului Sfatului Țării este amplificată prin responsabilitatea și maturitatea politică, de care au dat dovadă generația de politicieni Pantelimon Halippa, Elena Alistar, Ion Inculeț, Daniel Ciugureanu și alți înaintași. Ei nu s-au gândit la funcții și beneficii materiale, ei au decis binele comun pentru cetățenii Basarabiei, ei s-au situat deasupra oricăror interese meschine de moment. Ei au făcut istorie și s-au acoperit de glorie eternă.

Conferinţa de Pace de la Paris (1920) a recunoscut Unirea Basarabiei cu România. La 28 octombrie 1920, România a semnat tratatul de la Paris cu Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia – prin care era recunoscut actul din 1918. Efectele unirii au fost anulate în anul 1940, atunci când, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, Rusia Sovietică a reanexat Basarabia, preluând, totodată, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa (care a făcut parte, încă de la înfiinţare, din Principatul Moldovei, aflându-se la câţiva kilometri nord de oraşul Dorohoi). După ce Basarabia era ocupată, în 1940, de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părţi: Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, formată din 30.000 km2 şi 4.100 km2 de teritoriu de pe malul stâng al Nistrului, sudul Basarabiei, de la Marea Neagră şi partea de nord, la care s-a adăugat a treia parte, formată din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Ocupaţia sovietică a presupus distrugerea sistemului economic şi al identităţii naţionale. Numeroşi români au fost deportaţi în Siberia; bărbaţi, femei şi copii erau trimişi în lagăre diferite.

După intrarea României în cel de-Al doilea Război Mondial, sub comanda lui Ion Antonescu, Basarabia a fost realipită la statul român pentru o perioadă de trei ani. În 1944, după trecerea României de partea Aliaţilor, armata sovietică reocupa, în întregime, Basarabia. Abia după dezmembrarea Uniunii Sovietice, fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească şi-a declarat independenţa (în 27 august 1991), purtând denumirea de Republica Moldova, iar la 2 martie 1992 a fost recunoscută de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Azi, când am celebrat deja cea de-a 100-a aniversare de la votarea Actului Unirii Basarabiei cu România, este timpul să ne întrebăm unde a ajuns o parte din teritoriul Basarabiei, pe nume Republica Moldova? Răspunsul îl cunoaștem cu toții – Republica Moldova, dorind să fie stat independent, a demonstrat cu lux de amănunte că nu este posibil să construiești o entitate statală pe loc viran, un teren minat de vestigii sovieto-comuniste, cu elite politice educate în stilul apucăturilor hoțești-kolhoznice. Republica Moldova a atins limitele existenței sale administrative și instituționale. Cu frontieră estică necontrolată, cu pericolul unui război de agresiune din partea secesioniștilor de la Tiraspol ajutați de Rusia, cu o corupție generalizată, o justiție ghidată din sediile partidelor politice, cu o viteză cosmică de depopulare a localităților –   Republica Moldova lunecă în jos pe o pantă periculoasă fără posibilitate de a reveni la normalitate.

Să acordăm istoriei naționale locul cuvenit între valorile pe care ar trebui să le aibă un popor. Astăzi, românii basarabeni menționăm că: „Unirea este idealul de țară”.

 

prof. Alina Răilean

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/alina.railean

Articole asemănătoare