Sensul comunicării, deși pare a fi simplu, este unul complex. Considerată ca fiind cea mai importantă aptitudine, aceasta cuprinde și o componentă ce ține de protejarea comunicării de influențele negative. Barierele de comunicare, potrivit lui Samuel C. Certo, sunt „factori care micșorează probabilitatea realizării unei comunicări cu adevărat de succes.” Niki Stanton enumeră printre barierele de comunicare: lipsa de interes, lipsa de cunoaștere, diferențele de percepție, stereotipiile, concluziile grăbite, dificultățile de exprimare, emoțiile și personalitatea.
Blocajele de comunicare sau distorsiunea informației pot interveni atunci când: emițătorul nu stăpânește textul, expunerea lui este una neclară, vorbește fie mult prea repede, fie prea lent, nu reușește să motiveze elevii, aceștia nu dețin cunoștințele necesare pentru înțelegerea comunicării sau cunoștințele nu sunt bine fixate, influențându-le negativ pe cele noi. Blocajele apar și când informația nu este potrivită problemelor cu care elevii se confruntă, fiind prea abstracte, comunicarea este multilaterală sau chiar bilaterală, dar cu efective scăzute, neangajând elevii în elaborarea cunoștințelor, care să ducă la formarea și dezvoltarea unor structuri noi cognitiv-senzoriale, afectiv-motivaționale sau psihomotrice. Pentru eficientizarea procesului de comunicare este necesar să se analizeze toţi factorii implicaţi.
Monica Voicu, în lucrarea sa, ABC-ul comunicării manageriale, arată că ,,barierele în cadrul procesului de comunicare reprezintă orice lucru care reduce eficiența transferului de mesaj sau fidelitatea acestuia.” Astfel că barierele de limbaj au printre cauze: pentru diferite persoane, aceleași cuvinte au înțelesuri diferite, cel care ascultă și cel care vorbește se pot deosebi în funcție de experiență, respectiv pregătire, iar starea emoțională a receptorului poate să influențeze mesajul auzit, cum de asemenea receptivitatea poate fi influențată de ideile preconcepute, dificultățile de exprimare și de rutină.
Există de asemenea, numeroase obstacole care determină neînțelegerea sau chiar întreruperea mesajului. Orice lucru, proces sau aspect prin care se diminuează eficiența şi precizia prezentării mesajelor poate fi barieră. Acestea nu acționează izolat. În procesul cominicării, barierele se succed, se influențează reciproc, iar în anumite situați ipot duce chiar la blocarea comunicării. Ca parte integrantă a procesului de comunicare, și procesul de comunicare educaţională, poate fi perturbat de aceleaşi bariere, care modifică și chiar blochează comunicarea. Cele mai des întâlnite bariere în comunicare, potrivit unor autori, ar fi:
- nesiguranţa în ceea ce privește conţinutul unor mesaje;
- anumite presupuneri, care pot cauza o receptare diferită a semnificaţiilor;
- o comunicarea ce este voit, una ambiguă;
- lipsa canalelor de comunicare.
Analizând însă aceste bariere de comunicare pe tipuri și componente, se pot identifica soluțiile necesare diminuării efectelor lor dăunătoare.
Apar, de asemenea şi alte bariere în cadrul relaţiei comunicaţionale cu specific educativ. De le comunicator la cel care primește informația se pot înregistra pierderi majore ale unor semnificaţii. Mare parte din aceste pierderi înregistrate în procesul de comunicare educativă sunt cauzate, în principal de multiplele diferenţe între emiţători şi receptori. Dacă, aceste diferenţe nu sunt tratate cu seriozitate de către educator, pot deveni cu ușurință bariere ale comunicării educaţionale, ce pot produce reale perturbări. Pentru a evita blocajele care pot interveni în comportamentul comunicativ al copilului, educatorul trebuie să știe că un comportament potrivit al interlocutorului se educă și că aceasta presupune: a ști cum să asculți, a avea răbdare să asculți până la final, a manifesta interes pentru tema abordată, a asculta cu interes punctele de vedere ale altora și cel mai important să ții cont de celelalte puncte de vedere.
La baza unei comunicări eficiente care să nu ducă la blocaje, stau mai multe condiții. Una dintre acestea ar fi inițiativa comunicării care constă în a avea curajul exprimării unei atitudini și în asumarea responsabilității sentimentelor și dorințelor noastre.
De fiecare dată, când scriem sau vorbim, cu intenția de a fi convingători, cu dorința de a explica sau pentru a îndeplini cu ajutorul procesului de comunicare, orice alt obiectiv, avem în vedere patru scopuri principale întotdeauna: să fim ascultați cu interes, să fim bine și clar înțeleși, să provocăm reacția dorită și să fim acceptați. În situația în care nu se realizează atingerea niciunuia dintre obiectivele enumerate, este evident faptul că în derularea comunicării ceva nu funcționează cum ar trebui. Dificultate sau barieră poate fi orice fenomen ce se suprapune cu procesul de comunicare. De multe ori, barierele în comunicare au loc atunci când mesajul ce a fost comunicat nu este receptat corespunzător sau este interpretat în mod greșit sensul pe care emițătorul și l-a propus. De aceea, un scop important al studierii comunicării face referire la diminuarea unor motive care reprezintă cauza apariției acestor fenomene.
S-a observat că barierele de natură obiectivă sunt cele mai des întâlnite, iar printre acestea se enumeră transmiterea unui mesaj mult prea lung, ce nu poate fi bine receptat, fenomenul de prea plin în situația de osteneală a elevului, etc. Tot în aceeași categorie putem aminti diferența în ceea ce privește felul în care este înțeles mesajul de către cei doi parteneri, înțelegere ce este influențată, în general de cultura, dar și de experiența pe care o au partenerii la comunicare. Se pot înregistra diverse abateri la nivelul comunicării din cauza faptului că, în timpul comunicării schimbul de roluri între educat și educator este unul permanent și uneori rolurile avute nu sunt compatibile cu aceştia.
În același timp, dacă emițătorul are un comportament mult prea încordat se pot crea stări conflictuale şi se pot dezvolta anumite comportamente de apărare din partea receptorului, acestea din urmă putându-se transforma în indisciplină. Tuturor barierelor prezentate li se pot adaugă și altele : limbajul , gălăgia, stresul, situația în care se consideră că este invadat spaţiului personal etc.
Relaţia profesor-elev reprezintă, de cele mai multe ori o sursă a barierelor în comunicare și ţine în cele mai multe cazuril de blocaje înregistrate în comunicare. Consider că soluția se află în mâinile profesorului, întrucât o verigă esențială a procesului de comunicare este ascultarea. Numeroase probleme ale elevului pot fi rezolvate la acest nivel, al ascultării, copilul având oportunitate de a-și exprima astfel dificultatea avută şi, în felul acesta poate să-și găsească și singur la o soluţie potrivită. Dascălul este o personalitate, care la rândul lui ajută la formarea sănătoasă și frumoasă a altor personalităţi, motiv pentru care însuşirile sale psihice sunt supuse unui proces continuu de specializare şi vocaţionalizare conform cerinţelor statutului său şi a rolului de personalitate didactică.
Competenţa este definită ca „rezultatul cumulativ al interacţiunii cu lumea exterioară și al istoriei personale” ori „capacitatea de a informa şi modifica lumea, de a formula scopuri şi de a le atinge”.
Eficacitatea în educaţie este realizată prin competenţa de comunicare în context didactic . Având în vedere reuşita realizării unei intervenţii educative cu succes, dascălul trebuie să stăpânească şi să valorifice competenţele de comunicare, în așa fel încât, în timpul derulării procesului instructiv-educativ, competenţele acestea să fie formate şi consolidatate şi la elevi. Sunt astfel feluri de abordare ce contribuie la eficientizarea relaţiei, dar sunt identificate şi numeroase abordări ce au efectul opus celui dorit. Dintre aceste abordări ale comunicării educator – elev, care nu contribuie la eficientizarea relației de comunicare la clasă, amintim:
- modul neutru este descris de lipsa exprimării stărilor sufleteşti, lucru ce duce la stabilirea unei relaţii rigide între educator şi elev, întrucât elevului nu i s-a permis să facă greşeli, crezând că nu ar putea fi înţeles.
- modul beletristic face referire la conținutul bogat de sensuri la care apelează educatorul. În această situație, elevul nu se poate simți întotdeauna participant activ la comunicare, pentru că nu cunoaşte toate sensurile termenilor utilizați de profesor de fiecare dată în comunicare.
- modul administrativ este un stil funcţional, în care sunt folosite de către educator formule clişeu, prin intermediul cărora realizează doar transmiterea unor cunoștințe, fără să poată ajunge la nivelul comunicării.
- modul publicistic prin care este abordată o tematică variată, în care accentul este pus pe informaţie, nu pe felul în care aceasta este prezentată , scopul fiind cel de informare.
Astfel că în cadrul activităților didactice, empatia devine o însuşire ce influențează eficienţă maximă în profesie și capătă și o serie de valenţe aptitudinale. Cu ajutorul cercetărilor întreprinse se dovedește că un comportament empatic din partea educatorului faţă de elevul său este întotdeauna urmat de un comportament bun și crescut din punct de vedere empatic al elevului faţă de educatorul lui, iar comportamentul slab empatic al educatorului faţă de elevul său este urmat de un slab comportament empatic al elevului faţă de educatorul său.
În acest sens, Gilles Ferry afirma că distanţarea este cea care îi permite educatorului să păstreze acea stare de disponibilitate faţă de orice elev, iar apropierea îi permite să înţeleagă empatic trăirile şi dorinţele acestora. Consider că un comportament empatic ridicat va putea să creeze şi baza influenţei potrivite cu privire la educaţia elevului, la orientarea şcolară și profesională a acestuia, la motivaţia pentru muncă, la fixarea unui comportament moral, de dorit conform cerinţelor societăţii actuale. În concluzie, relaţia de comunicare ce se stabilește la clasă între educator şi elev, modalitatea de cooperare a elevului la activitățile didactice, dorința lui de consolidare a unor relaţii cât mai benefice, depinde în mai mare măsură de competența de comunicare a cadrului didactic, de felul în care reușește să comunice şi, în mai mică măsură de ceea ce acesta comunică.
Bibliografie
1. Certo, S., C., Managementul modern,Ed. Teora, București, 2002
2. Stanton, N., Comunicarea, Societatea Știință și Tehnică, București, 1995
3. Șoitu , L., 1997,Pedagogia comunicării, E.D.P., București
4. Voicu M., Rusu C., ABC-ul comunicării manageriale”, Ed. Danubius, Brăila, 1998