Caracterul reprezintă totalitatea însușirilor psihice esențiale și stabile care se exprimă în valorile promovate și prin comportamentul omului în raport cu diferite domenii ale vieții sociale și în raport cu sine.
Caracterul este motivaţia interioară de a face ce este bine, indiferent cât ar costa asta. Orice om din lume are şanse egale de a-şi forma caracterul, dezvoltând trăsături cum ar fi corectitudinea, răbdarea sau loialitatea. Atunci când deciziile zilnice au la bază asemenea trăsături, veţi avea parte de recompense practice şi durabile.
Formarea caracterului începe în familie. O familie de caracter este o familie care se confruntă cu probleme şi cu provocări; cu defecte, inconsecvenţe şi nevoi, cu conflicte şi eşecuri periodice, însă această familie a hotărât să înveţe armonia adevărată şi preţuirea autentică a unora pentru alţii, ca şi pentru cei din afara familiei.
Caracterul este important pentru oamenii de orice vârstă. Trăsături de caracter precum atenția, răbdarea, îmbogăţesc atât viaţa copiilor, cât şi a adulţilor. „ Noi îi vom învăța astăzi despre ce înseamnă ATENȚIA, iar ei vor fi mai târziu aceia care vor putea evita o greșeală pentru că au fost atenți la instrucțiuni”!
Prin urmare, orice familie – indiferent de mărime, statut social, rasă, religie sau situaţie – poate beneficia de pe urma focalizării tuturor membrilor săi asupra formării caracterului. Ideea familiei de caracter nu are rolul de a vă împovăra sau de a fi „ ceva în plus ” pe care să-l adăugaţi unui program încărcat, ci este o modalitate de a vedea viaţa dintr-o perspectivă pozitivă şi de a vă consolida familia.
„Nu ştiu ce se întâmplă cu unii copii, trebuie să îi strig de 3 ori până îmi răspund! Uneori mă gândesc dacă nu au vreo problemă cu atenţia!”.
Observând că unii copii nu răspund când sunt strigaţi, nu sunt atenți la activitățile din clasă sau sunt visători, absenţi, începi să- ți pui un semn de întrebare. De aceea am ales să desfășor pe o perioadă de două saptămâni, din cele 49 de trăsături de caracter , una cu care ne confruntăm cel mai des la clasă Atenția.
ATENȚIA este una dintre cele mai importante trăsături de caracter pe care o dezvoltăm copiilor încă de la vârsta prescolară.
M-am oprit asupra acestei trăsături de caracter, pe de o parte din dorința de a o dezvolta la copiii din clasa mea, care pe parcursul timpului au dovedit că întâmpină dificultăți de concentrare și atenție, ceea ce le afectează randamentul școlar , iar pe de altă parte de a o întări în cazul acelor copii care nu întâmpină dificultăţi în învaţare, dar au nevoie de permanentă îndrumare și control.
Ce e de facut? Dacă şi tu ai copii neatenti, sunt sigură că vrei să afli ce poţi face ca să îi ajuţi. Ei bine, în primul rând trebuie să îţi dai seama din ce cauză nu se pot concentra la o activitate sau la ceilalți. Doar după ce înțelegi de unde apare neatenția vei putea găsi soluţiile potrivite pentru ei. În continuare îţi prezint principalele cauze care stau la baza lipsei de atenţie a copiilor. În funcţie de gravitatea lor, le-am grupat în patru categorii:
Cauze situaţionale
Cea mai simplă cauză a neatenţiei se datorează nu atât copilului, cât sarcinii de lucru pe care acesta o face. Aşa cum adulţii, au activităţi preferate şi corvoade, tot aşa şi copiii pot fi complet absorbiţi de o activitate, şi complet neatenţi în altă situaţie. Iată care sunt cele mai frecvente situaţii în care copiii sunt neatenţi:
- Activitatea nu este interesantă pentru unii copii. Atenţia voluntară are la bază interesul acestor copii pentru subiect. În cazul în care acesta lipseşte, ei nu au de ce să facă eforturi pentru a rămâne atenți.
- Activitatea este prea solicitantă pentru unii copii. În acest caz, lipsa de atenţie a unor elevi este ca un fel de renunţare în faţa unei sarcini prea dificile.
- Activitatea este prea facilă pentru unii copii. Sarcinile monotone, rutiniere, plictisitoare, îl fac pe copil să fie superficial şi neatent.
Dacă ai observat că unii copii sunt neatenți doar în astfel de situaţii, soluţiile sunt uşor de găsit: trebuie să modifici activităţile astfel încât să fie mai atractive şi mai adecvate copiilor. Dacă însă îţi dai seama că unii elevi sunt neatenţi în majoritatea situaţiilor, s-ar putea ca problema să provină din cauzele pe care le voi prezenta în continuare.
Cauze ce ţin de calitatea atenţiei voluntare
Dacă la activităţile plăcute suntem atenţi în mod spontan, la cele mai neplăcute trebuie să depunem eforturi suplimentare ca să rămânem concentraţi. Atenţia voluntară se formează în timp, în urma eforturilor repetate de a fi atent. Dacă la 3 ani copiii pot fi atenţi într-o activitate maxim 20 de minute, la 4 ani pot să se concentreze 30 de minute, iar de la 7 ani în sus se presupune că pot rămâne atenţi chiar şi 50 de minute. Iată care pot fi cauzele neatenției ce țin de copil:
Copiii care nu a avut ocazia să îşi formeze atenţia voluntară.
Acest lucru se întâmplă fie pentru că a fost neglijat, fie pentru că a avut părinţi foarte permisivi, care nu l-au determinat în nici un fel să termine sarcinile de lucru. Şi într-un caz, şi în celălalt, copilul nu este obişnuit să depună efort pentru a rămâne atent.
Copiii care au puţină energie mentală şi oboseşc uşor.
Epuizarea rapidă a energiei îl poate face pe copil să își piardă concentrarea după un timp, chiar dacă îi place ceea ce face.Oboseala determină o stare de somnolenţă în timpul zilei şi incapacitatea de concentrare. Studiile au arătat legătura clară între starea de oboseală a copiilor şi scăderea rezultatelor la învăţătură, tocmai din cauză că nu se mai poate concentra destul.
Copiii care au atenţia instabilă şi este în permanenţă distras de stimulii din jur.
Cu cât stimulii sunt mai puternici sau mai atrăgători (zgomote, alte imagini care le-ar putea distrage atenția) cu atât capacitatea de a rămâne concentrat scade.
Dificultăţi în a trece de la o activitate la alta.
Unii copii au nevoie de mai mult timp ca să se pregătească de începerea unei noi activităţi. În situaţiile în care tipul de activitate se schimbă des (de exemplu când la ora de limba română elevul trebuie mai întâi să asculte, apoi să scrie, să citească, şi apoi să vorbească), aceştia au dificultăţi să ţină pasul cu cerințele.
Tratează informaţia în ansamblu, fără să se uite la detalii. Unii copii par a nu fi buni observatori ai lumii din jur, privind realitatea oarecum superficial. Lipsa de spirit de observaţie duce deseori la neatenţie.
Dacă vrei să ştii sigur în ce măsură copiii au o astfel de problemă de atenţie, poţi ruga psihologul școlii să îi aplice teste de atenţie. El îţi poate spune cât de bună este capacitatea copilului de a se concentra la sarcina de lucru, la cât de multe activităţi se poate concentra simultan, şi cât de repede poate trece de la o activitate la alta.
Oricare dintre aceste probleme de atenţie se pot diminua în timp, prin răbdare şi efortul susţinut de a termina sarcinile de lucru. Dacă copiii nu par să aibă astfel de dificultăţi de atenţie şi totuşi sunt “visători”, este posibil să fie din următoarele cauze:
Cauze emoţionale
Dacă unii copii care de obicei erau atenţi îşi pierd dintr-o dată capacitatea de concentrare sau devin absenţi, retrași, poate fi un semn că ceva s-a întâmplat în familia lor. Cercetătările arată că scăderea dramatică a atenţiei este primul semn ce indică faptul că copilul trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoţional. De cele mai multe ori, deşi problema este acasă, copilul devine neatent la şcoală, la joacă sau în alte împrejurări.
Cu cât tulburările emoţionale sunt mai profunde, cu atât atenţia copiilor este mai afectată. La copiii mici lipsa de atenţie asociată cu agitaţia permanentă sunt semnele evidente ale unei suferinţe emoţionale.
De asemenea, copiii deseori devin neatenţi când se discută lucruri dureroase pentru ei. Se poate observa cum aceștia devin brusc neinteresaţi şi încep să facă altceva atunci când se ating anumite subiecte sensibile.
În cazul în care lipsa de atenţie se datorează problemelor emoţionale, lucrurile se complică. Atâta vreme cât copiii suferă, nu vor fi capabili să se concentreze pe deplin. Rezolvarea problemelor din familie şi eventual consilierea psihologică îi pot ajuta cu adevărat pe copii.
Cauze neurobiologice
În cazul în care copiii au fost dintotdeauna neatenţi şi foarte agitaţi, indiferent de situaţia în care se află şi indiferent de atmosfera emoţională din jurul lor, este posibil să aibă o tulburare de atenţie. Cea mai răspândită dintre aceste tulburări este ADHD-ul, adică Tulburarea.