Atelier: Creez, reciclez, sunt cetățean european

Plecând de la ideea că natura nu este doar un loc pe care îl vizităm, natura este casa noastră, ne-am propus să insuflăm și copiilor dorința de a proteja natura și de a le forma respectul pentru mediul înconjurător. În acest scop, împreună cu câțiva colegi, am demarat la începutul anului școlar 2017-2018 proiectul „Atelier- creez, reciclez, sunt cetățean european“, care s-a dovedit a fi un bun punct de plecare pentru a-i sensibiliza și responsabiliza pe elevii noștri cu necesitatea protejării mediului înconjurător.

Principala activitate a proiectului a constat în strângerea unor materiale reciclabile și utilizarea lor în scop practic, cum ar fi confecționarea unor decorațiuni având ca temă Crăciunul și mărțișoare, pentru a sărbători venirea primăverii. Elevii au fost puși în fața unei provocări, în fața unui nou mod de a învăța.

În activitate au fost implicați elevii liceului nostru de la ciclul primar, gimnazial și liceal, dar și câteva școli din țară care ne-au devenit partenere. În cadrul acestui proiect, elevii noștri, pe lângă faptul că au avut ocazia să socializeze în timpul activităților, au învățat să transforme ceea ce de obicei numim „deșeuri“ în lucruri utile, în frumos și de ce nu în artă. Un alt lucru important a fost faptul că am încercat să implicăm și părinții în activități, astfel că una dintre temele proiectului a fost ca elevul și părintele să lucreze în echipă și să confecționeze din obiectele care nu le sunt necesare, un obiect decorativ care a făcut parte dintr-o expoziție organizată în sala de festivități a liceului.

Principalele materiale utilizate au fost pet-urile, ambalaje, deșeuri din sticlă, ziar, carton și jucării vechi. Cu ajutorul acestora copiii au demonstrat cât sunt de creativi dar totodată au învățat că lucrurile inutile pot căpăta utilitate, pot fi refolosite.

O altă activitate, poate cea mai importantă pentru a înțelege ce înseamnă să iubești și să protejezi natura, a constituit-o acțiunea de ecologizare a parcurilor și zonelor verzi din micul nostru orășel. Însoțiți de cadrele didactice implicate în proiect și părinții voluntari, elevii școlii noastre au petrecut o zi din Școala Altfel implicați în adunarea gunoaielor din spațiile verzi.

Vizionarea unor filme și clipuri pe tema protejării mediului înconjurător dar și a viețuitoarelor pe cale de dispariție din cauza omului, a constituit o altă parte din proiect. La finalul acestora au avut loc discuții cu copiii, în încercarea de a sublinia impactul pe care noi oamenii îl avem în ceea ce privește viitorul. Dacă cu bună știință ne distrugem „casa“, ne distrugem de fapt viitorul.

Speranța noastră la final de proiect este că am reușit să sădim în mintea copiilor noștri ideea că natura suntem noi și atâta timp cât o iubim și  protejăm, ne iubim și ne protejăm pe noi de fapt.

prof. Cristina Lăcătușu

Liceul Preda Buzescu, Berbești (Valcea) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/cristina.lacatusu

Articole asemănătoare