Factorii determinanți ai pregătirii tehnice sunt „nivelul iniţial al tehnicii jucătorilor și experiența aplicării în joc” (Rădulescu, 2007, p. 115). La baza învățării tehnice stă inteligența motrică a jucătorului, concretizată în capacitatea acestuia de a memora mișcările și de a le automatiza. Perioada optima pentru învățarea tehnicii este între 8 și 15 ani și este caracterizată de legile și etapele învățării actelor și acțiunilor motrice.
După Marin, 1977 etapele învățării tehnice sunt:
1. Etapa informării și formării reprezentării – fotbalistul își formează baza explicației (clară, concisă și simplă) și a mijloacelor intuitive, structura procedeului ce urmează a fi învățat. Foarte important în această parte este conștientizarea învățării procedeului deoarece orice necunoscută aduce insuccese la începutului învățării.
2. Etapa mișcărilor grosiere este caracterizată de primele execuții practice ale procedeelor ce urmează a fi învățate. Informațiile corectitudinii actelor și acțiunilor motrice sunt culese din demonstrația și explicațiile verbale ale antrenorului.
3. Etapa coordonării fine și a consolidării constă în executarea corectă a procedeului cu indici crescuți de viteză, ritm, precizie și amplitudine.
4. Etapa perfecționării și a supraînvățării este reprezentată de execuția procedeului în condiții de adversitate cu indici superiori de calitate și în condiții variate.
Învățarea tehnică pornește întotdeauna de la un model, de la idea că ”X” sau ”Y” poate să execute respectivul procedeu și că succesul lor se datorează capacității de a executa cu indici superiori de calitate respectivele acte motrice.
Învățarea motrică este determinată și de complexitatea și cunoașterea mijloacelor folosite. Sarcina antrenorului este de a duce procesul de antrenament în zona optimă de învățare. El trebuie să adapteze și să regleze parametrii antrenamentului astfel încât să faciliteze învățarea. Există 3 zone ale învățării:
- zona de confort,
- zona de învățare,
- zona de panică.
Dacă exercițiu este prea ușor, jucătorul este în zona de confort, se plictisește și nu progresează. Dacă sarcina este prea grea, jucătorul se află în zona de panică, se demoralizează și nu progresează.
Când un jucător se află în cele două zone defavorabile învățării pe parcursul procesului de învățare, antrenorul trebuie să oprească și să modifice exercițiul ușurând sau îngreunând, după caz sarcina învățării.
Bibliografie:
1. Federația Română de Fotbal, Viziunea cu privire la formarea copiilor și juniorilor, 2016. Disponibil pe: www.frf.ro
2. Bichescu Andrade I., Fotbal: tehnica și tactica jocului, Ed. Eftime Murgu, Reșița 2010
3. Ionescu Ion V., Football, tehnica și tactica jocului, Ed Helicon, Timișoara, 1995
4. Rădulescu M., Fotbal, Tehnica – factor prioritar, Ed. Răzeșu, 2007