Finalitatea educației, așa cum rezultă ea din literatura de specialitate, este formarea omului, alcătuirea personalității sale astfel încât ea să acopere exigențele oricărei societăți, așadar și a celei contemporane. Pornind de la această afirmație, pedagogia a distins de-a lungul vremii între diversele instanțe educative. Astfel, încă din cele mai vechi timpuri şi mai ales în ziua de astăzi, școala rămâne principala instituție cu rol educativ a societăţii. Scopul ei este de a forma viitorul cetățean, iar acesta să fie capabil să integreze în propriul ansamblu, valorile sociale şi să-şi creeze propria personalitate. Odată cu evoluția continuă a societății, tot mai pregnantă în ultimele două secole, educația a fost nevoită să se diversifice și să accepte şi o latură ocazională, spontană, realizată, nu de puține ori de mediul social sau altfel spus, de viața extrașcolară a educabilului (Ion Albulescu, 2003, p. 10-11).
Dar, privind altfel lucrurile, învățarea, reprezintă un fenomen specific lumii vii. Elementul comun, întâlnit în toate definițiile, este ideea de schimbare, cu sensul de modificare, relativ stabilă a comportamentului, acesta din urmă fiind determinat de repetiție și exercițiu. (Alina Roman, Tiberiu Dughi, 2007, p. 29)
De aceea factorii din afara sistemului de învățământ au un rol deosebit de important în stabilirea caracteristicilor educației. În acest sens, este obligatorie o dotare a școlii cu mijloace tehnice utilizate mai apoi în afara acesteia, sau măcar similare, deoarece doar așa ea poate rămâne relevantă. Acest lucru a determinat asimilarea multor inovații în practica educațională şi utilizate, în mod curent, la toate nivelurile și formele de învățământ. Pornind de la simple materiale didactice, care aveau o singură funcție, aceea ilustrativ-educativă, s-a ajuns, în educația de astăzi, la utilizarea pe scară largă a calculatoarelor, ceea ce oferă elevilor oportunități de învățare.
Este deci de la sine înțeles că școala trebuie să beneficieze de ajutorul oferit de mass-media, mai ales de mijloacele audio-vizuale şi bineînțeles de noile tehnologii. Acestea îndeplinind rostul unor resurse în cadrul activității didactice. Mulțumită lor se schimbă felul în care se realizează interacțiunea dintre cadrul didactic şi elevii săi, iar actul educativ nu se mai limitează doar la relația directă dintre educator şi educați. Folosirea pe scară largă a mijloacelor tehnice de instruire în activitatea de predare – învățare – evaluare determină profesorul să nu mai fie singura sursă de informare a elevului. Mare parte dintre mass-media au fost transformate în adevărate mijloace pedagogice şi utilizate în cadrul sistemului de învățământ pentru a ușura rezolvarea unor sarcini diverse:
- îmbunătățirea tehnologiei didactice,
- creșterea randamentului învățării
- difuzarea de programe pedagogice
- pregătirea şi perfecționarea cadrelor didactice
- realizarea învățământului la distanță.
În școala de azi mijloacele de comunicare de masă s-au transformat în adevărate instrumente de instrucție şi educație. Integrarea acestor program audio-vizuale în activitățile didactice a cunoscut, în unele țări o amploare extraordinară. Bertrand Miege afirma că audio-vizualul, integrat activității de instruire şi educare, drept un „auxiliar pedagogic”, adică o prelungire a manualului, un înlocuitor al tablei, un veritabil mijloc de exprimare şi comunicare. Reportajele, documentarele, filmele, dezbaterile televizate sau alte tipuri de emisiuni concepute şi realizate special pentru o activitate de învățare, asigură o diversificare a surselor de cunoaștere ce stau la dispoziția elevilor, contribuind la completarea sau ilustrarea conținutului unei lecții.
Folosirea în școală a mijloacelor audio-vizuale şi mai aproape de noi, a rețelelor informatice, aduce cu sine avantaje care nu pot fi combătute. Filmele de televiziune (fie că vorbim documentare, dezbateri, dramatizări, reportaje, sau interviuri) se dovedesc de multe ori de un real ajutor, prin utilizarea lor ca mijloc complementar a activității de predare – învățare. Despre potențialul lor educativ Jacques Delors spunea: „Cu ajutorul televiziunii, atunci când acest lucru este posibil, școala ar trebui să contribuie la stimularea receptivității elevilor față de muzee, teatre, biblioteci, cinematografe şi, în general, față de întreaga viața culturală a unei țări, astfel încât viitorul public adult să aibă experiența unor experiențe estetice şi dorința de a ține pasul cu evoluțiile din cultură”. Astfel, integrată într-un context pedagogic, televiziunea a devenit mijloc eficient de documentare, de explorare şi exprimare (Alina Roman, Tiberiu Dughi, 2007, p. 54).
În cazul particular al predării și învățării istoriei, filmul didactic se dovedește a fi foarte util şi facil de integrat în oricare dintre etapele desfășurării lecției, fie pentru a informa, sau mai ales pentru a sensibiliza şi a antrena elevii în activitatea desfășurată. Prin forme şi procedee de expresie specifice, filmul transmite într-un timp scurt un bogat conținut informațional, ceea ce le asigură elevilor o lărgire considerabilă a orizontului cunoașterii. Prin folosirea imaginilor pot fi prezentate aspecte ale realității, evenimente, relații. Se asigură astfel o calitate superioară de învățare, deoarece este ușurată înțelegerea şi se contribuie la formarea noțiunilor științifice. Filmul asigură un suport intuitiv, concret pentru informațiile abstracte transmise prin cuvântul vorbit sau scris, contribuind la o mai bună înțelegere şi la o mai rapida însușire a conceptelor. Aceste imagini au o mare putere de sugestie, de impresionare a elevului, deoarece afectează nu doar structurile cognitive, ci şi laturile afective şi volitive ale personalității sale.
Pe lângă toate acestea trebuie amintită și ușurința accesării mijloacelor media în zilele noastre, ceea ce face ca elevii să posede tot timpul asupra lor o sursa de informare, fie că vorbim de internet, radio, presă scrisă etc. Filmele, documentarele, dezbaterile radio, articolele ziarelor şi a revistelor, pot oricând constitui o bună cale de educare a elevilor, dar şi de autoeducare.
Pe lângă cele evidențiate mai sus, mass-media cunoaște și multe alte aspecte pozitive, care o fac esențială în organizarea socială modernă și în educația contemporană, adaptată zilelor noastre. Mass-media contribuie foarte mult la educația copilului, sau chiar și a adultului. Mai mult odată cu inventarea internetului, cele mai multe dintre informații se află la îndemâna noastră, neatribuind nici măcar să ieșim din propria locuință.
Până și acei cercetători care arătau aspectele negative ale mass-media, recunosc și părțile sale pozitive în special în educarea copiilor: „…mass-media formează al patrulea mediu constant de viaţă al copilului alături de cel familial, de cel școlar şi de anturajul obișnuit de relații” (Ion Albulescu, 2003, p. 15).
Datorită lor, mediul cultural-educativ în care cresc şi de formează tinerii dobândește noi dimensiuni şi posibilități de influențare. Este un climat ce îi supune la mulți stimuli, producând noi experiențe, trebuințe şi interese, dar şi un mod aparte de a-şi desfășura activitatea de cunoaștere şi culturalizare; până și cea de divertisment.
Prin alăturarea funcției educative, mass-media nu înlocuiește școala, ci se alătură ei în efortul de educare a copiilor. Informațiile şi experiențele care pot fi accesate datorită mijloacelor de comunicare de masă sunt mai departe valorificate în realizarea obiectivelor instructive-educative propuse anterior de către școală. Acționând împreună școala şi mass-media se constituie într-un sistem solid şi eficace, potrivit să satisfacă cele mai înalte exigențe formative pe care societatea de astăzi le impune membrilor săi (Alina Roman, Tiberiu Dughi, 2007, p. 40).
Educația prin intermediul mass-media se alătură căilor obișnuite de modelare a personalității umane, dar în același timp oferă noi posibilități de formare şi dezvoltare. Mulțumită expansiunii pe care au cunoscut-o în ultima perioadă, datorită pătrunderii lor în toate zonele socio-culturale, dar și numeroaselor funcții îndeplinite, mijloacele de comunicare de masă s-au constituit într-un important factor în societatea de astăzi. Pentru a obține însă rezultatele dorite, influențele specifice care se exercită asupra individului trebuie judecate alături de celelalte categorii de influențe şi mai apoi toate integrate într-un context educațional mai cuprinzător. Mijloacele media pot contribui în rol de suporturi tehnice în predare şi învățare sau ca și simple mijloace de informare (școlare şi extrașcolare), pot fi folosite pentru: pregătirea şi specializarea cadrelor didactice, alfabetizare şi educație elementară, formarea continuă a adulților, lărgirea sferei de cuprindere a școlii, înmulțirea acțiunilor destinate dezvoltării tinerilor etc. (Ioan, Cerghit, 1972, p. 35).
Într-o scurtă concluzie, se poate afirma că mass-media are atât o influență pozitivă, cât şi una negativă în educație. În ciuda faptului că mijloacele media pot aduce destule beneficii în procesul educațional, acestea trebuie atent supravegheate de cadrele didactice sau de părinți pentru că altfel tinerii vor risca să petreacă prea mult timp împreună cu aceste mijloacele de comunicare, iar acest lucru poate poate aduce prejudicii dezvoltării lor viitoare.
Bibliografie
Albulescu, Ion, Educație și mass-media, editura Dacia, București, 2003
Roman, Alina, Dughi, Tiberiu, Elemente de psihologia educației, Editura Universității „Aurel Vlaicu”, Arad, 2007
Cerghit, Ioan, Mass media și educația tineretului școlar, editura Didactică și Pedagogică, București, 1972