Şcoala este locul unde elevilor li se imprimă plăcerea de a învăţa, dorinţa de a reuşi şi de a face faţă schimbărilor care au loc, în permanenţă pe piaţa muncii. Totodată, şcoala este locul unde se formează competenţele cognitive, de înţelegere a sensului vieţii, a raporturilor cu ceilalţi şi cu noi înşine. Cu toate acestea, auzim, deseori, despre formele de violenţă care au loc în şcoala românească, violenţe care îmbracă forme dintre cele mai grave (bătăi, furturi) mergând până la formele cele mai puţin şocante (violenţele verbale). Atunci când se vorbeşte despre violenţa în şcoală se consideră că sursele acestui fenomen sunt: mediul familial instabil, tensionat, mediul social, dar şi personalitatea elevului.
Dintre aceşti factori, mediul familial este, de departe, cea mai importantă sursă a agresivităţii elevilor. Specialiştii au concluzionat că cei mai mulţi dintre elevii care prezintă un profil agresiv provin din familii monoparentale, familii dezorganizate sau familii în care echilibrul este perturbat de situaţia economică precară, la pierderea locului de muncă al unui dintre părinţi, de existenţa a numeroase conflicte între părinţi, de bătăile şi scandalurile care nu mai contenesc.
Ca şi mediul familial, şi cel social oferă tânărului numeroase surse care stimulează şi întreţin violenţa şcolară: situaţia economică precară, inegalitatea socială, lipsa de cooperare a instituţiilor implicate în educaţie, diminuarea probabilităţii ca după terminarea liceului absolventul să poată găsi un loc de muncă în specialitatea pentru care s-a pregătit, erodarea unor valori, nu demult repetate şi apreciate (efortul, meritul, munca).
Concluzia specialiştilor este că rezultatul unui mediu social aflat într-o permanentă şi profundă criză (criza familiei, criza valorilor, criza locurilor de muncă) nu poate fi unul decât negativ, care afectează personalitatea elevilor.
Este un lucru cert că violenţa şcolară pleacă, de cele mai multe ori, de la lipsa de comunicare între factorii implicaţi în desfăşurarea procesului instructiv-educativ. Lucrurile sunt şi mai grave în cazul elevilor aflaţi la vârsta adolescenţei, care sunt foarte instabili şi schimbători, care trec, foarte repede, de la o stare la alta şi care manifestă diferite reacţii de agresivitate, dar şi o opoziţie accentuată faţă de părinţi, profesori şi faţă de ceilalţi elevi. Pentru a fi evitate astfel de situaţii, dialogul părinte-copil, dar şi profesor-elev-părinte este esenţial, în sensul că, adolescentul trebuie să se simtă înţeles şi trebuie să aibă parte de dragoste, securitate şi afecţiune.
Bineînţeles că aceste comportamente violente ale elevului pleacă şi de la un management defectuos al clasei. De exemplu, profesorii autoritari pot descuraja formarea unor personalităţi independente, ei fiind cei care monopolizează conversaţia, elevii având doar rolul de receptori pasivi, în sensul că opiniile lor cu privire la viaţa clasei sunt puţin luate în considerare.
De asemenea, diferenţierea elevilor în funcţie de performanţele atinse poate determina: pasivitatea la lecţie, indiferenţă sau perturbarea lecţiilor, absenteismul elevilor, violenţele faţă de colegi şi profesori. Un alt caz clasic întâlnit în mediul şcolar este cazul elevului aflat în situaţia de eşec şi căruia i se va cere să rezolve sarcini pe care nu le poate soluţiona. Care va fi atitudinea unui astfel de elev? Acesta va cădea în depresie, va suferi crezând că şi-a decepţionat părinţii, profesorii, va suferi pentru că este dispreţuit de colegi.
De aceea, pentru a fi evitate astfel de situaţii şi pentru a putea face faţă lucrului cu elevii dificili, profesorul trebuie să parcurgă următorii paşi:
- Să observe, cu atenţie, comportamentul elevilor, astfel încât să identifice adevăratele cauze ale actelor de violenţă întreprinse;
- Să păstreze o legătură permanentă cu familia acestor elevi;
- Să colaboreze cu psihologul şcolar astfel încât, prin acţiunea coroborată a celor doi parteneri, elevii să fie ajutaţi să depăşească eventualele obstacole ivite pe parcursul lor;
- Să utilizeze mijloacele de comunicare adecvate astfel încât profesorul să câştige încrederea elevilor;
- Adoptarea regulamentului clasei în mod democratic, ţinându-se cont că studiile realizate ne arată că elevii acceptă mai uşor regulile al căror sens este transparent.
Deoarece şcoala poate juca un rol important în prevenirea violenţei şcolare, aceasta trebuie să devină o temă de reflexie pentru toţi cei implicaţi în procesul instructiv – educativ. Dintre proiectele iniţiate în şcoală pentru diminuarea acestui fenomen în colaborare cu Asociaţia de părinţi, cu Poliţia din localitatea Fărcașele se numără proiectul „Antidot pentru violenţă” al cărui scop a fost prevenirea şi combaterea violenţei si a comportamentelor nesănătoase în mediul şcolar, prin conştientizarea existenţei problemei violenţei în şcoală de către elevi, părinţi şi cadre didactice şi prin crearea unui cadru formal de dezbatere a acestei probleme la nivelul şcolii.
Competenţele specifice ale activităţii:
- Sensibilizarea tuturor actorilor şcolii cu privire la sursele, cauzele şi efectele fenomenelor de violenţă în şcoală pe toată perioada desfăşurării proiectului.
- Formarea de aptitudini şi atitudini morale în spiritul prevenirii şi înlăturării violenţei în grup prin promovarea bunelor practici de comportament pentru cel puțin 50% dintre elevii vizaţi până la vacanţa de primăvară.
- Oferirea de alternative educaţionale pentru petrecerea timpului liber, prin participarea la activităţi extracurriculare, nonformale pentru toţi participanţii pe toată perioada desfăşurării proiectului.
- Realizarea unei colaborări reale şi eficientă între şcoală, autorităţi şi familie pentru identificarea, monitorizarea şi prevenirea actelor de violenţă şi a infracţiunilor prin implicarea tuturor factorilor educaţionali pe toată perioada desfăşurării proiectului.
Bibliografie:
• Ilut P. – Valori, atitudini şi comportamente sociale, Editura Polirom, Iaşi, 2004;
• Neculau A. (coord.) – Violenţa, aspecte psihosociale, Ed. Polirom, Iaşi, 2004;
• Solovastru D. – Violenţa în mediul şcolar, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 2000.