A educa înseamnă a scoate la iveală, a dezvolta capacitaţile şi calităţile elevilor noştri; a educa mai înseamna a conduce, a orienta, a ajuta, a susţine, a sprijini, a avea grijă… în sfârşit, a iubi. Evidenţierea unei dimensiuni afective în educaţie se poate regăsi încă din Grecia antică: Platon, de exemplu, sublinia rolul iubirii ca liant în educaţie.
Copilul „se hrăneşte” la fel ca şi noi, adulţii, din trăiri frumoase care ne ridică deasupra cotidianului, trăiri care ne oferă prilejul să cunoaştem lumea şi viaţa altor oameni. Aşa cum „bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, şi sufletul omului se modelează datorită sufletului unui alt om” (Rabindranath Tagore, Nimeni nu poate da decât ceea ce are!).
Ne întrebăm, deci, de ce se uită tocmai acest aspect important pentru că, aşa cum mărturiseşte Ross Campbell în “Educaţia prin iubire” copilul este o personalitate complexă şi nu doar o înşiruire de comportamente. ”Pentru înflorirea armonioasă a personalitătii sale, copilul are nevoie de dragoste şi de înţelegere…,într-o atmosferă de afecţiune şi de securitate morală şi materială.”(Declaraţia Drepturilor Copilului –principiul 6 ).
Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, ci şi un climat familial afectiv şi moral.
Sunt situaţii când părinţii consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare – hrană,îmbracăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice, etc – ignorând importanţa unei comunicări afective, a nevoii de-a fi iubiţi.
Majoritatea părinţilor îşi iubesc copiii, dar nu toţi îşi exprimă afecţiunea astfel încât să se facă înteleşi. Unii părinţi îşi educă copiii prin metoda reacţiei care are la bază un sistem de pedepse, alţii prin metoda proactivă, prin care se anticipează şi se încearcă satisfacerea nevoilor copiilor. Ceea ce contează cu adevărat este ca parinţii să satisfacă necesitaţile odraslelor lor şi ca aceştia să se simtă iubiţi cu adevărat
Educaţia prin iubire este oarecum asemănătoare cu pietrele de temelie ale unei case Acestea sunt:
- Satisfacerea nevoilor emoţionale şi de iubire ale copilului.
- Asigurarea unei pregatiri pline de iubire, dar şi formarea unei discipline a copilului.
- Asigurarea unei protectii fizice şi emoţionale pentru copil.
- Explicarea şi exemplificarea controlului mâniei pentru copil.
Iubirea noastră pentru copiii trebuie demonstrată, aceasta fiind mai eficientă decât simpla vorbă; trebuie să fie o iubire necondiţionată. Ce pot folosi părinții pentru a le oferi copiilor lor iubirea necondiţionată? Contactul vizual, contactul fizic, atenţia acordată, disponibilitatea de a fi părinți.
Contactul vizual este uşor de oferit și totuşi puţini părinţi o fac pentru că nu sunt conştienţi de importanţa sa.
Contactul fizic-adică îmbrăţişări, sărutari, o mângâiere pe umăr sau pe spate, o mână prin păr insoţite de contactul vizual îi demonstrează copilului dragostea părintească. Într-un studiu realizat de revista Reader’s Digest se arată că: ”acei copii care au beneficiat de contactul fizic şi vizual al părinţilor au dat dovadă de mai multe calitaţi fizice şi mintale.”
În fruntea listei de prioritaţi trebuie să fie copiii. Trebuie să petrecem cât mai mult timp împreună cu ei. Copiii au nevoie de atenție. Dacă părinții se ocupă doar de lucrurile urgente vor neglija lucrurile importante din viața copiilor. Fiecare copil are nevoie de măcar 20 de minute zilnic petrecute cu părinţii. Pe scurt, cu cât temele sunt rezolvate mai repede, cu atât rămâne mai mult timp pentru distracţie împreună. Petrecerea timpului cu copilul este extrem de importantă pentru dezvoltarea lui, pentru evitarea unor probleme de comportament şi pentru armonia generală. Orele de distracţie împreună cu mami şi tati reprezintă cea mai eficientă răsplată oferită copilului.
Pentru a educa trebuie să fie pregatiţi atât părinţii cât şi copii. Părinții obosiți sunt lipsiți de energia și răbdarea de a-și aborda copiii în mod pozitiv. Părinţii trebuie să deţină controlul în orice moment, să fie fermi dar nu inflexibili. Relaţia cu propriii copii nu se impune a fi una de frică.
Disciplina nu e sinonimă cu pedeapsa. Pedeapsa se cere să reprezinte doar o mică parte din disciplină. Dar, ce inseamnă disciplina? “Cel mai important lucru în privinţa unei bune discipline este ca părinţii să îi facă pe copii să se simta iubiţi.” Apoi “să-i formeze din punct de vedere al minţii şi al caracterului astfel încât să poată deveni nişte membri activi şi stăpâni pe sine ai societaţii.”
Disciplina presupune formare, folosind toate tipurile de comunicare posibile: puterea exemplului, modelul de urmat, instrucţiunile verbale, pregătirea şi asigurarea unor situaţii din care să învețe și să i se pară şi distractive în acelaşi timp.”
Când este momentul ideal de-a fi educat copilul? Atunci când se simte iubit. Anumite probleme impun limite mai drastice şi uneori chiar pedepse; trebuie să folosiţi mijloace de control adecvate: cerinţe, ordine, manipulări fizice blânde, pedepse și modificări comportamentale.
O formă de pedeapsă este bătaia, cea mai la îndemână pentru că nu presupune un plan dinainte stabilit şi nici prea multă gândire. Bătaia îi poate lăsa copilului cicatrici emoţionale adânci şi veşnice. Durerea fizică poate dura zile dar teama emoţională, resentimentul şi chiar sentimentul de respingere pot fi de mult mai lungă durată.
După cum bine ştim, copiii-problemă apar în familii-problemă. Un pedagog chiar afirma că “părinţii sunt veriga lipsă în ce priveste îmbunătăţirea educaţiei”.
În concluzie, trebuie ca părinţii să reprezinte modele demne de urmat pentru că fiii lor îi imită.
În școală există o şcoală a părinţilor, și toți părinții ar trebui să o frecventeze.
Sfaturi pentru părinți:
Nu încetaţi să fiţi copii! Trăiţi împlinirile şi neîmplinirile copilului dumneavoastră punându-vă in pielea lui! Şi nu uita, dacă greşeşte nu trebuie neapărat să fie pedepsit. Poate ai uitat să-i stabileşti regulile şi a greşit fără să-şi dea seama că te supără. Uneori, faptul că îl ignori poate fi cea mai aspră pedeapsă pentru el. Oferă-i mici recompense pentru faptele bune.
Fiţi cel mai bun prieten al copilului vostru, construind o relaţie bazată pe respect şi încredere reciprocă. Bunul simţ se predă acasă, nu la scoală!
Copiii sunt cartea de vizită a familiei.
Copiii voştri nu sunt proprietatea voastră!
Ei sunt fiii şi fiicele
Dorului vieţii, după sine însăşi.
Ei vin prin voi, dar nu de la voi.
Voi le puteţi da dragostea voastră,
Dar nu gândurile voastre,
Pentru că au propriile lor gânduri.
Voi puteţi da trupurilor lor un cămin,
Dar nu sufletele lor.
Căci sufletele lor locuiesc în casa de
Mâine,
Pe care voi nu o puteţi vizita, nici
Cel puţin în visele voastre.
Dacă vreţi vă puteţi strădui
Să deveniţi ca ei.
Dar Nu aveţi voie
Să vreţi să-i determinaţi să devină
Ca voi
Căci viaţa Nu merge înapoi
Şi nu întârzie
Ca ziua de ieri.
(Poet persan)
Bibliografie
Chapman, Gary(2001).”Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”, Bucureşti, Editura Curtea Veche.
Campbell, Ross( 2002).”Educaţia prin iubire”, Bucureşti,Editura Curtea Veche.
Prelici, Viorel(1997)” A educa înseamnă a iubi”Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică.