Agresivitatea copiilor poate avea mai multe forme de manifestare: tantrumuri (copilul lovește, mușcă, ciupește); izbucniri de furie în urma cărora distruge anumite bunuri din casă; agresivitatea de tip bullying; atacuri verbale; încercarea de a-i manipula pe părinți prin amenințări sau violență; agresiune fizică.
Ce declanșează agresivitatea copiilor?
În unele situații, copiii devin agresivi deoarece simt frustrare față de o situație care îi depășește sau cu care nu s-au mai confruntat. Astfel, reacția lor este instinctivă, bazată pe impuls deoarece încă nu au învățat cum să gestioneze situațiile într-o manieră acceptabilă și calmă.
Sunt și cazuri când agresivitatea copilului este declanșată de dificultăți de reglare emoțională, de un deficit de atenție sau hiperactivitate, de simptome specifice tulburările din spectrul autist sau de alte tulburări psihologice.
Cum combatem agresivitatea la copii, în mediul școlar (și oriunde altundeva)
1. Informăm copiii. Ei nu știu de la natură ce este nociv și ce nu, mai ales dacă și se spune că e o „glumă”. Tind să minimalizeze ce li se întâmplă, dar efectele psihice pe termen lung nu pot fi mininalizate. Nu există „glumă” la acest capitol, lucrurile sunt clare: un gest agresiv este un gest agresiv! Nu trebuie tolerate nuanțe aici.
2. Vorbim cu ei acasă și la școală. Îi încurajăm să spună ce li se întâmplă. Punem întrebări țintite (copilul poate că nu se gândește că e agresat online, deci trebuie să fie o întrebare frecventă a părinților: „Te sâcâie cineva pe Internet?”).
3. Observăm cum se comportă copiii în grupuri sociale, dacă sunt timizi, dacă se retrag, poate fi un semn de agresiune. Observăm comportamentul altor copii în mediul social.
4. La semne de anxietate socială sau depresie, copilul trebuie dus la psiholog. Acesta poate fi o persoană neutră, în care copilul să aibă încredere și să spună ce i se întâmplă, dacă simte că nu poate fi ajutat de părinți.
5. Copiii agresivi trebuie opriți din comportamentul lor imediat. Nu trebuie tolerată nicio „glumiță”. Nu se știe ce impact are „glumița” asupra copilului-victimă. Părinții copiilor agresori trebuie să fie conștienți de comportamentul negative al fiului sau fiicei lor și să îl descurajeze. Este bine să îi învățăm pe copii empatia întrebându-i: „Tu cum te-ai simți dacă ți s-ar face și ție așa ceva?”
6. Copilul – victimă trebuie să evite izolarea. Puterea stă în prietenie și grup. Trebuie să își facă amici care să-l apere sau să raporteze familiei și profesorului când acesta e agresat.
7. Profesorii trebuie să se întâlnească frecvent cu părinții și să discute problema. Prevenirea acestui flagel e o chestiune serioasă, care implică toată societatea. Trebuie discutate împreună măsuri de prevenție, trebuie discutat deschis despre autorii agresiunilor, trebuie condamnat în mod repetat acest comportament.
8. Standarde de comportament înalte. La începutul anului școlar este bine să li se reamintească elevilor și părinților că școala nu tolerează bullyingul. Un cod scris de comportamente pozitive și așteptări înalte trebuie prezentat tuturor. Regulile de bună purtare nu se negociază.
9. Copiii colegi ai victimei trebuie să se solidarizeze cu aceasta și să raporteze agresorul. Nu e vorba de „pâră” ci de abaterea de la conduita morală. Cineva care tace asupra unei agresiuni este complice, iar acest mesaj trebuie spus iar și iar.
Atunci când adultul devine îngrijorat cu privire la nivelul de agresivitate al copilului, poate căuta ajutor apelând la serviciile specialiștilor. Scopul intervenției este, adesea, acela de a-l învăța pe copil cum poate să își controleze agresivitatea sau cum să o manifeste într-un mod sănătos, să îl responsabilizeze cu privire la acțiunile sale și cu privire la consecințele acțiunilor sale.
Bibliografie
Agresivitatea la copii, în mediul școlar: Cum poate fi combătută?
Agresivitatea la Copii: Cauze și Soluții | Bellanima