Motivul realizarii acestui material este determinat de amplificarea răspunsurilor dezadaptative, date de foarte mulţi adolescenti ameninţărilor cotidiene care au pătruns şi în societatea noastră. Dintre ameninţări amintim: drogurile, abandonul şcolar, fuga de acasă, anxietate crescută, adaptare socială deficitară, violenţă, etc.
Studiul adolescenţilor, sub oricare dintre aspectele propuse, este plin de provocări şi de controverse. Aceste constroverse sunt determinate atât de considerarea acestei perioade din dezvoltarea umană ca prag dintre perioada copilăriei şi perioada maturităţii dar şi ca „perisabilitatea” a caracteristiclor întrinseci ale vârstei.
Problematica studierii adolescenţei se dovedeşte a fi , şi astăzi un demers destul de dificil şi provocator. La întrebarea „ce este adolescenţa?” răspunsul poate fi dat în mai multe feluri: ce este adolescenţa din punctul de vedere al fiecărui adolescent sau din punctul de vedere al maturului /adultului, ce semnificaţii are această perioadă pentru integrarea socială a individului, care sunt relaţiile între etapa adolescenţei şi formarea personalităţii, ce înseamnă un adolescent normal, ce modificări apar comparativ cu perioada anterioară şi ce schimbări produc în viaţa fiecărui individ, ce înseamnă încălcarea normelor sociale şi cum se poate preveni delicvenţa etc.
Anxietate şi adaptarea sunt unele dintre coordonatele principale ale perioadei de dezvoltare umană, adolescenţă.
In concepţia Ursulei Şchiopu (1997), adaptarea reprezintă reacţia, conduita sau comportamentul ce pune organismul şi activitatea psihică ce îl caracterizează social în repliere suplă la condiţiile variabile şi numeroase ale mediului în care acesta trăieşte (acomodare). Reprezintă totodată capacitatea psihicului de a se modifica în raport cu schimbările intervenite în condiţiile sale de viaţă, devenind apt de a îndeplini funcţiile şi obiectivele sale (asimilare).
Trebuie făcută distincţie clară între ceea ce numim anxietate ca stare şi anxietate trăsătură; anxietatea ca stare corespunde unei stări emoţionale care este trecătoare şi care poate surveni la orice individ, este o stare emoţională. Anxietatea trăsătură este o caracteristică individuală, aparent înnăscută, care se manifestă la rândul său în două feluri: predispoziţia de a trăi stări de frică în prezenţa stimulilor, predispoziţia de a dezvolta stări de teamă. Un nivel ridicat de anxietate trăsătură este condiţionat a avea caracter patologic.
Perioada revoltei se caracterizează prin refuzul tânărului de a se supune, de a se subordona oricărui ordin (chiar dacă în sine acceptă autoritatea), prin atitudinea pe care o afişează arătănd că este constrâns să procedeze aşa. Revolta cuprinde părinţii, familia, şcoala, dar şi morala, politeţea – care i se par ridicule, încărcate de ipocrizie. Aderenţa adolescentului la mode extracagante nu face decat să arate “dezaprobarea şi revolta” faţă de ţinuta obişnuită ca şi nevoia lui de identificare cu “altceva”. După excentrităţile perioadei revoltei, adolescentul încearcă să- şi cunoască propriul personaj, căutand să se autodescopere, analizându-şi sentimentele şi disecându-şi comportamentele. Inchis în sine, autoanalizandu-se , el îşi păndeşte noile reacţii, căutănd să le interpreteze. Această criză meditativă este perioada în care se perfectează evoluţia psihologică a tanărului. Deseori, această fază poate fi însoţită de o tendinţă permanentă spre izolare (“ascetism”) în perioada de exaltare şi afirmare, inventarierea realizată în etapa anterioară îi oferă adolescentului o cuprinzătoare trecere în revistă a posibilităţilor de care dispune, pe care le doreşte valorificate imediat. Este varsta la care adolescentul, folosind principiul “totul sau nimic”, se entuziasmează, ia decizii pe care caută să le pună în aplicare cu toată forţa fiinţei sale dezlănţuite, caută în religie, ştiinţă sau politică, mijlocul de a-i face pe ceilalţi să beneficieze de devotamentul lui. Odată cu înaintarea în vârstă, trăsăturile crizei se şterg, adolescentul îmbogăţindu-şi experienţa, criteriile de comparaţie şi evaluare, acţiunea cu realul înlocuind treptat visarea şi specula intelectuală.
Problemele care apar în procesul adaptativ pot conduce la apariţia conduitelor delictuale: fuga de la domiciliu, furturi, agresivitate, violuri, criminalitate; de asemenea pot conduce la proliferarea consumului de alcool, tutun şi, în perioada postrevoluţionară, a consumului de droguri, care cunoaşte o tot mai mare extindere în rândul adolescenţilor. În rândul adolescentelor, o problemă dezadaptativă este frecvenţa ridicată a sarcinilor nedorite.
O altă carenţă de adaptare este problema sinuciderilor, având diferite cauze: factori psihosociali (Absenţa părinţilor în prima copilărie, abuzul fizic şi sexual, mediul familial traumatizant), tulburări psihopatologice, alcoolismul şi consumul de droguri (inclusiv prin supradozare), certuri cu partenerul/partenera, abateri disciplinare, eşec şcolar, eşec sentimental etc.
O prevalenţă din ce în ce mai ridicată o cunoaşte proliferarea consumului de droguri, constituindu-se într-una dintre problemele majore cu care se confruntă şi societatea noastră actuală. În ceea ce priveşte dependenţa de droguri, acestea, ca urmare a nevoii de a le procura cu orice preţ împinge consumatorii lor la conduite antisociale permanente şi grave: de la atacuri spontane a unor persoane inocente până la crime organizate ce afectează colectivităţi mari de oameni şi societatea în ansamblul ei.
Toate aceste probleme pot fi prevenite printr-o educaţie adecvată şi prin efortul concentrat al părinţilor, profesorilor, consilierilor şi psihologilor şcolari.Aceste exigenţe educative pozitive sunt: dragostea necondiţionată a părinţilor, stilul democratic de educaţie, respectarea intimităţii şi perioadelor de necomunicativitate prin care trece adolescentul, acordarea unei atenţii permanente, părinţii să fie permanent la dispoziţia tânărului, şi să fie inspiraţi în alegerea mijloacelor punitive si stimulative.
Bibliografie:
1. Băban, A. (1998), “Stres şi personalitate”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.
2. Băban, A. (coordonator), (2001), “Consiliere educaţională”, Cluj Napoca.
3. Cosmovici, A. (1996), “Psihologie generală”, Editura polirom Iaşi.
4. Gall, L. A. (1995), “Angoasă şi anxietate”, Editura Marineasa, Timişoara.
5. Golu, M. (2005), “Dinamica personalităţii”, Editura Paideia, Bucureşti.