Activități școlare și extrașcolare în sprijinul orelor de religie: Excursia didactică

Între  activitățile extracurriculare care anticipează, completează și consolidează lecția  efectuată  în clasă,  excursia  didactică ocupă  un  loc deosebit.
Formă de  organizare a procesului  de  învățământ,  vizitele și excursiile  la  biserici  și  mănăstiri  oferă  elevilor posibilitatea  dobândirii  sau aprofundării  cunoștințelor religioase în mod direct, destins  și  atractiv.

Se pot organiza următoarele  tipuri  de  vizite  și  excursii:

a) Vizite și excursii introductive

Acestea sunt organizate cu scopul  de  a-i pregăti pe elevi  pentru  înțelegerea cunoștințelor ce  urmează să fie  predate  și  pentru a le trezi  interesul în legătură  cu  tema respectivă.

Elevii vor  fi  orientați  să  urmărească  aspectele  legate de viața  personalităților religioase,  să asculte  sfaturile preoților  duhovnici,  să  rețină  explicațiile ghidului,  să  achiziționeze   material intuitiv  – icoane, vederi, casete –  care poate fi  folosit  în  lecțiile  de  religie.  De asemenea,  profesorul  va urmări  modul în  care elevii  exersează  deprinderile  formate  în timpul  orelor  cu privire  la  actele  de  cult  extern,  sesizând  eventualele  lipsuri  sau erori,  care vor  putea fi  corectate  ulterior.

b) Vizite și excursii  organizate  în  vederea  comunicării  de cunoștințe

Aceste  vizite  și  excursii se  realizează  în  vederea  însușirii  unor  cunoștințe  referitoare  la  locașul  de cult, la  viața  unor  sfinți, a  unor  personalități  bisericești. De  exemplu,  lecțiile despre  arhitectura  și  pictura  bisericească  pot  fi  predate  în cadrul unor  astfel  de excursii. Datorită  faptului  că  vizitele  oferă  o  mare  varietate  de  informații,  profesorul  trebuie  să   folosească din  plin  acest  lucru  și să  puncteze  esențialul.

c) Vizite și  excursii de consolidare  și fixare a  cunoștințelor   

Acestea  se  organizează  la sfârșitul unui  capitol  sau  a  unei  teme. Prezintă  avantajul  că elevii au  deja multe informații, știu  ce  să  urmărească  și  încearcă  să  afle   mai  multe amănunte.

Locuind  într-o  țară,  respectiv  într-o  zonă  minunată,  cu o  istorie  plină  de  pilde  de iubire  de  țară, de  curaj, jertfelnicie  și  demnitate, cu  o  cultură  înfloritoare  născută  în  tinda  bisericii  și  cu  o credință  nestrămutată,  avem  mult  de  câștigat  dacă  vom  folosi  toate  acestea  în  educația  tinerei  generații. Adevărate   monumente  de  credință,  istorie și  cultură,  mănăstirile  din nordul Bucovinei și  nu  numai, sunt  izvoare  permanente  de cunoaștere, de  înțelepciune și  putere spirituală.

Omul, creat  după  chipul  lui  Dumnezeu,  are  sădită  în  suflet  dragostea  de  adevăr,  dragostea  de  bine  și  de  frumos,  însușiri  care,  dacă  sunt  educate,  îl  aduc   pe  om  la  asemănarea  cu  Creatorul  său  și  dau  naștere  la  valori nepieritoare. Dacă nu  sunt  educate  însă, aceste   însușiri  rămân  ascunse  în stadiul  de  potențe,  iar  în  locul  lor  prind  rădăcini  și  cresc  patimile  distrugătoare.

Tinerii, debusolați,  amăgiți  de fel  de  fel  de  tentații,  cu  dorința  de  a-și  impune  personalitatea, trec  de  multe  ori  prin  cele  mai  triste  experiențe. Legea  care  le  guvernează  comportamentul  este  stabilită  de  moda  zilei.  Ei  sunt  tentați   astfel  să  facă  ceea  ce  este  la  modă  fără  să  analizeze   sau  să  conștientizeze  consecințele.

A  nu  face  ceea  ce  fac  ceilalți  colegi  echivalează  cu  o izolare,  o  excludere  din  grup,  o   neîmplinire.  În  mintea  lor  nu  prea  există  alternativă  viabilă  sau  dacă  li  se  prezintă  una este  automat  catalogată  ca  fiind   depășită, imposibilă,  bună  pentru  cei  mai  în  vârstă.  Mulți  dintre  ei  se  trezesc  la  realitate  abia  în  urma  suferințelor  ce  urmează  comportamentul  libertin,  dar  prețul  este  prea  mare  și  inutil  plătit.

În acest context, o teorie despre morala creștină, oricât de adevărată și de documentată ar fi, nu are un efect total pentru că este tratată ca o simplă teorie și se uită ușor. De aceea, orice învățătură trebuie susținută cu întruchiparea ei concretă în faptă și cu puterea exemplului.

Un  ajutor  de  preț   în  acest  sens  ni-l  oferă  mănăstirile  noastre  ortodoxe  care  se  adresează  sufletului  curios  și  neliniștit  al  elevilor  pe  mai  multe  căi. În   primul  rând, ele copleșesc  sufletul   prin  măreția lor,  prin  arhitectura lor  unică; ținând  cont  de  misiunea  lor,  ele  au  o  formă  de  corabie  simbolizând  corabia  mântuirii  și  simplul   gând  că  la  vreme  de   furtună  a  vieții  aici  vom  găsi   scăpare,  aduce  liniște  în  suflet  și  îi  determină  pe  elevi   să  le  privească  familiar,  cu   drag  și  respect  ca pe  casa  Dumnezeului  Celui  bun  și  în  același  timp  casa  noastră  a  tuturor.

Sufletele  neștiutoare  în  ale  credinței, și  nu  numai  lor,  mănăstirile  le  vorbesc  în  limbaj  intuitiv,  artistic,  prin  intermediul  picturilor  minunate  interioare  și  exterioare  care  le  împodobesc.  Acestea  cuprind  o  adevărată  teologie  în  imagini,  sunt  ferestre  deschise  spre  cer   care  ne  trag  spre  Împărăția Tatălui  făcându-ne  să  uităm  de  cele  deșarte  și  trecătoare.  Într-un  mod  ușor  de  primit  și  de  reținut,  ele  ne  prezintă  iubirea  lui  Dumnezeu   pentru  oameni  manifestată  în  creație   și   în  activitatea  mântuitoare  a  Domnului  nostru  Iisus Hristos.  De  asemenea  ele  ne  înfățișează  chipurile  transfigurate  ale  celor  care  au  reușit să  ,,biruiască  lumea” înălțându-se  la  adevărata  chemare  spre  fericirea  veșnică  și  ne  atenționează,  în  scene  expresive,  de  consecințele  alternativei  pe  care  și-au  asumat-o  în  mod  liber,  pentru veșnicie,  cei  care  s-au  îndeletnicit  toată  viața  aceasta  cu  păcatul.

Mănăstirile  încântă  sufletul  și-l  fac  să  se  înalțe  spre  Dumnezeu  mai  ales  prin  slujbele  și  cântările  bisericești  care  se  săvârșesc  zilnic,  la ore  fixe,  disciplinând  astfel  voința   în  drumul  spre  desăvârșire.  Ele  ne  împărtășesc  harul  divin  prin  comuniunea  în  rugăciune  cu Dumnezeu  și  cu  semenii.

Mănăstirile  vorbesc  și  prin  pilda  viețuitorilor  din  ele: monahi  și  monahii,  bătrâni  dar  și  tineri,  cu  studii  înalte  sau  nu, dar  toți    cunoscători  ai  Adevărului  prin  trăirea  lor  în  Duhul  Sfânt.  Aceștia  reprezintă  pentru  tineri  exemple  concrete  de  ascultare, de  supunere,  de  muncă  neobosită  și  rugăciune,  de  jertfă  și  nevoință  pentru  a  ajunge  la  asemănarea  cu  Dumnezeu – adevăratul  scop  al  vieții  pământești.  Astfel  ei  ne  amintesc de chemarea  înaltă pe  care  o  are  fiecare  om. Desigur, calea  monahilor  nu  este  singura  mântuitoare  dar,  prin  comparație  cu  aceștia  care  au  renunțat  la  toate  bucuriile  lumii  pentru  dobândirea  mântuirii,  fiecare  se  poate  întreba: „Eu,  pe  calea  pe  care  mă  aflu,   la  ce   ar  trebui  să  renunț  pentru  a  mă  mântui?”. Desigur,  răspunsul  se  impune  de  la  sine: să  renunți  la  păcat, la  egoism,   la  ură  și  invidie.  Căci  renunțare înseamnă  cruce  iar  fără  cruce  nu  există  Înviere  întru  bucuria  cea  veșnică  a  Împărăției  lui  Dumnezeu.

În   mănăstiri, tinerii  găsesc  răspunsurile  cele  mai  înțelepte  la  întrebările  și  frământările  lor  prin  convorbirile  în  grup  sau   în  particular  cu  duhovnici  iscusiți,  experimentați.  De asemenea  ei  se  întăresc sufletește  și  capătă  putere  de  a  învăța  și  a  progresa   pe  calea  binelui  prin  binecuvântările  și  rugăciunile  rostite  de  aceștia  pentru   ei.

Faptul  că  bisericile  și  mănăstirile  au  fost  primele  locașuri  de  cultură,  ele   fiind de altfel  creatoarele  și  păstrătoarele  celor  mai  valoroase  opere  de  artă, îi  face  pe  elevi  să  înțeleagă  că  biserica  și  credința  creștină  nu  înseamnă  o  limitare  a  personalității,  cum  greșit  cred  unii   ci  tocmai  ea,  credința  creștină,  trăită  în  duhul  Evangheliei,  te face  liber. Credința  curată,  descătușând  sufletul  de  lanțul  patimilor  îl  face  pe  om  să  se  manifeste  prin  artă  asemănându-se  astfel  Creatorului  său, Autorul a  tot  ceea  ce  este  frumos  și  bun. Prin  arta  de  valoare  omul  Îl  laudă  pe  Dumnezeu,  îi  aduce  un  omagiu,  înmulțindu-și  astfel  talanții  primiți,  arătând  în  același  timp  de  câtă  sensibilitate și  putere  de  creație  dispune  sufletul  omenesc.

Credința  elevilor  se  va  întări  de  asemenea  aflând  despre  ctitorii  mănăstirilor: domnitori  și  boieri   care  au  înțeles  că  țara  se  păstrează  și  se  apără  doar  cu  ajutorul  lui  Dumnezeu,  care  au  înțeles  menirea  omului  pe  pământ  și  misiunea  sfântă  pe  care  au  avut-o.  Ei  au  știut  nu  numai  să  ceară  de  la  Dumnezeu  ajutor  la  vreme  de  restriște  ci  să-I  și  mulțumească  în  modul  cel  mai  serios  și  sfânt  și  să  trăiască în  așa  fel  încât  prin  viața  lor  să  atragă  binecuvântarea  lui Dumnezeu  asupra  țării  și  nu  pedeapsa.  Cu  acest  prilej, va  crește  respectul  tinerilor  față  de  ctitorii  acestei  țări  și  eroi  ai  neamului  și  vor  fi  interesați  să  afle  cât  mai  multe  despre  aceștia.  Le  va  crește  de  asemenea  respectul  față  de  pământul  pe  care  l-am  primit  în  dar  de la  strămoși  și  conștiința  datoriei  de  a-l  păstra  ca  pe  ceva  sfânt,   de  a  nu-l  întina  cu  păcatele  și  de  a  nu-l  pierde  cu  indiferența  sau  ignoranța.  Aceste  cunoștințe  vor  consolida  și  completa  cunoștințele  dobândite  în  cadrul  orelor  de  istorie.

 

prof. Vasile Schipor

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/vasile.schipor

Articole asemănătoare