Activități outdoor pentru o planetă verde (Mobilitate Erasmus+)

În perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2024, am participat împreună cu trei colege la cursul „Environmental Education Outdoor” desfășurat în Malta, din cadrul proiectului „Eco-responsabili prin activitati outdoor”, nr. de referinţă 2024-1-RO01-KA122-SCH-000218870. Proiectul este implementat de Școala Gimnazială „Buică Ionescu”, Glodeni în perioada 1.09.2024-31.08.2025 și finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul Acțiunii Cheie 1 a Programului Erasmus+.

Nevoia de formare a provenit din faptul că în cadrul orelor de geografie, educație socială sau dirigenție abordez o serie de elemente specifice protejării  mediului. Elevii sunt încântați atunci când activitățile se desfășoară pe teren, afară, în natură. Mi-am dorit ca prin participarea la acest curs să diversific strategiile didactice astfel încât multe dintre activități să se desfășoare afară, în orizontul local.

Pe parcursul celor șapte zile de curs, am dobândit competențe și strategii didactice diversificate privind mediul înconjurător pe care le aplic la clasă pentru a îmbunătăți participarea,  motivația  și implicarea elevilor în activități ecologice. Am avut ocazia să punem în aplicare exemple de bune practici folosite în școală/țară, în ideea unui schimb de experiență prin eventuale parteneriate. Am elaborat un plan de activitate: cum să punem noile cunoștințe în aplicare acasă și cum să susținem dezvoltarea școlii în domeniul EE (Educație pentru mediu)  și ESD (Educația pentru Dezvoltare Durabilă).

Un rol important l-a avut traseul  educativ prin  activități de observare pe teren  și de investigare privind posibilele amenințări în probleme de mediu. În grup, dar și individual am identificat  și  găsit soluții de conservare a mediului și a resurselor naturale necesare vieții: conservarea ecosistemelor, arhitectură urbană sustenabilă, impactul schimbărilor climatice asupra moștenirii culturale locale, naționale, mondiale. Am primit informații despre sistemul de învățământ maltez și modul în care familiile elevilor și întreaga comunitate se implică în educarea tinerilor.

Activitățile outdoor desfășurate în Malta  au avut un  impact aparte prin  conștientizarea efectelor distructive ale omului asupra mediului înconjurător și a faptului că depinde de fiecare dintre noi să avem o planetă curată, verde.

Acțiunile enumerate mai sus au pus în evidență abilitatea/ rolul  fiecăruia dintre noi  în direcția identificării și analizării problemelor de mediu locale/ școlare/ comunitare și găsirea soluțiilor eficiente pentru diminuarea acestora. Consider că participarea la cursuri  reprezintă o oportunitate pentru formarea cadrelor didactice din școala noastră prin dobândirea de competențe  în domeniul educației pentru mediu și totodată  pentru creșterea încrederii participanților în lucrul cu metode non-formale, outdoor, folosindu-și propriile calități, abilități, talente.

Prezint mai jos o parte dintre activitățile desfășurate în cadrul cursului sub forma unor jocuri ce pot fi adaptate clasei sau folosite  în activitățile școlare și extrașcolare.

Hora sau Speed dating

Locul de desfăşurare: sala de clasă și curtea școlii
În clasă, elevii au urmărit prezentarea PPT  despre acțiunile omului asupra mediului.
Evaluarea activității se realizează  în curtea școlii prin folosirea unui joc- Hora: discuție pornind de la întrebări despre acțiuni și soluții pentru o planetă mai curată scrise pe cartonașe; la un semnal, participanții, așezați față-n față, în două cercuri concentrice, se deplasează așa cum li se indică, schimbând partenerul, dar păstrând întrebarea. La final fiecare elev a transmis un mesaj pentru o planetă mai curată.

Atenție la detalii!

Locul de desfăşurare: sala de clasă  sau curtea școlii
Fiecare participant umflă câte un balon pe care își scrie numele, apoi ia un alt balon și desenează pe el elemente observate în natură. La semnalul profesorului baloanele sunt aruncate în aer sau  lăsate  jos. Fiecare participant completează desenul inițial cu elemente noi văzute în jur  și tot așa  până la completarea figurii / imaginii. La final participanții recuperează balonul inițial și explică grupului dacă desenul a suferit modificări sau îmbunătățiri. Este un joc interesant și distractiv  pentru elevi și poate fi folosit  indoor sau outdoor  în activități de grup  de cunoaștere și  interacțiune. Acest joc  stimulează  atenția  la detalii.

Exercițiu de imaginație: Cum ar fi, dacă n-ar mai fi… (pădurile, apele, animalele etc)

Locul de desfăşurare: sala de clasă  sau   curtea școlii
Activitatea  se  desfășoară sub forma unor  discuții  pe baza  observării  directe  a ecosistemului din mediul apropiat. Identificăm problema și ne imaginăm cum ar fi, dacă n-ar mai  fi apă. Elevii participă la discuții și sub îndrumarea profesorului  propun soluții inovatoare privind reducerea consumului/risipei de apă în comunitatea locală. Este un exercițiu ce sensibilizează gândirea creativă în vederea găsirii de soluții la problemele legate de sustenabilitate.

Activitățile au caracter interactiv, menite să trezească la elevi dragostea pentru natură, să înțeleagă rolul  fiecăruia dintre noi pentru o  planetă mai curată, punând astfel bazele formării de comportamente civice responsabile față de mediul înconjurător.

Bibliografie
Suport de curs “Environmental Education Outdoor”, furnizor de curs: Asociação EDU2GROW, 26.10.2024-01.11.2024, St Julian’s Malta.

* * *

Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii  Europene sau ale Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației  și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.

 

prof. Ecaterina Pițurlea

Școala Gimnazială Buică Ionescu, Glodeni (Dâmboviţa) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ecaterina.piturlea

Articole asemănătoare