Trăim într-o lume în care este evidentă supremația imaginii în raport cu alte elemente ce sunt asociate creativității omului ce face parte din civilizația spectacolului(Mario Vargas Llosa). Prezența imaginii în literatură este fundamentală, căci indiferent de gen sau de specia literară aleasă de scriitor, aceasta operează cu imagini, textul devenind imago mundi. Acest demers va avea în vedere poezia ca discurs iconic, oglindă a artistului în care se întâlnesc două lumi – cea interioară și cea exterioară.
Tropii ilustrează dublul proces al poeziei: reflectare, transfigurare, sublimare a universului concret; transformarea lui eu în altul, aceasta fiind marca sensibilității moderne. Imaginea devine o formă de redare sau păstrare a identității ființei, ea înlocuind deopotrivă omul și obiectul. Cuvântul poetic solicită imaginația, iar poezia dobândește valențe magice, cântec al sufletului lipsit de note muzicale, tablou imaterial, imagine sublimă a limbajului, gândire în imagini (Nichita Stănescu).
Lirica stănesciană ilustrează rolul imaginii în crearea unei viziuni poetice originale care redefinește poezia, cuvântul, lumea. Printr-un text precum Leoaică tânără, iubirea, elevii sunt provocați să genereze hărți subiective ale lecturii, să identifice particularitățile construcției textului poetic, să redacteze enunțuri care să releve mesajul textului, fapt ce implică comprehensiunea și interpretarea poemului.
Lecția propriu-zisă începe cu un brainstorming referitor la Iubire, una dintre temele recurente în textele studiate în ciclul liceal, elevii având misiunea de a stabili particularitățile acestui sentiment, valorificând atât experiența personală, cât și pe cea culturală (aceasta din urmă vizând o abordare multiplă). Punctul de plecare ales este un pasaj din cartea Arta de a iubi de Erich Fromm: Este oare iubirea o artă? Dacă este, ea cere cunoaștere și efort. Ori este doar o senzație plăcută, pe care o încerci dacă ai noroc, care te încearcă dacă ai această șansă…”
Etapa prelecturii se încheie cu o ierarhizare a trăsăturilor menționate de elevi, ceea ce conturează orizontul de așteptare al cititorului.
În etapa lecturii, cele două lumi/orizonturi se întrepătrund, cele două acțiuni esențiale în acest moment al lecției fiind comprehensiunea și interpretare, cea dintâi fiind asociată percepției estetice, iar cea de-a doua, interpretării reflexive. Elevii sunt invitați să redea prin desene sau cuvinte mesajul textului audiat. Este reluată ascultarea textului, de data aceasta fragmentat, în corespondență cu cele trei secvențe poetice.
Am constatat la finalul lecturii că mulți dintre elevi nu au înțeles mesajul poemului sau au dificultăți în exprimarea liberă a unui punct de vedere cu privire la problematica textului supus analizei. Au fost și surprize plăcute din partea elevilor înzestrați cu talent în domeniul plastic, dar și din partea celor cu sensibilitate, care au evidențiat prin intervențiile lor competențe specifice analizei literare.
Realizarea sensului a presupus lucrul în echipă, elevii fiind împărțiți în patru echipe: Arhitecții, Lexicologii, Stiliștii și Psihologii. Sarcina celor dintâi este să analizeze structura textului, semnificațiile titlului, relațiile de simetrie sau de opoziție. Lexicologii au în vedere stratul lingvistic – morfologic, sintactic, fonetic și semantic. Stiliștilor le revine misiunea de a analiza elementele de expresivitate, indiferent de natura lor. Demersul psihologilor vizează semnificațiile textului la nivel global. Observațiile și concluziile celor patru grupe sunt scrise pe tablă de responsabilul grupei sub îndrumarea cadrului didactic.
Arhitecții au identificat particularitățile prozodice ale textului, precum și secvențele poetice care corespund traseului existențial al eului poetic, care în urma contactului cu iubirea s-a metamorfozat, devenind centru al universului.
Relația de opoziție prezentă la nivelul textului este marcată prin conjuncția dar. Titlul poemului aduce laolaltă lumea felinelor și pe cea a sentimentelor ce definesc omul, fapt ce denotă anularea granițelor dintre cele două. Vitalitatea, forța sentimentului sunt elemente sugerate de titlul textului.
Lexicologii s-au oprit asupra câmpurilor semantice prezente în cele trei secvențe, respectiv asupra formelor și timpurilor verbale care sunt asociate eului liric. Totodată, ei au realizat un inventar al celorlalte clase morfologice prezente în acest poem.
Stiliștii au precizat semnificațiile figurilor de stil identificate în acest poem, insistând asupra metaforei apozitive care conține in nuce esența viziunii stănesciene asupra iubirii și creației. Nu sunt ignorate elementele care individualizează textul din perspectiva punctuației.
Psihologii au susținut că poezia lui Nichita Stănescu prezintă o experiență ce definește omul, întâlnirea cu iubirea schimbând perspectiva eului asupra întregului univers, asupra timpului și condiției umane.
Postlectura presupune un exercițiu de scriere creativă, respectiv elevii vor scrie un poem despre iubire utilizând cinci cuvinte care se regăsesc în textul analizat în etapele anterioare.
Concluziile care se impun la finalul acestui scenariu didactic sunt axate asupra poeziei ca artă a imaginilor. Poezia este o imagine a lumii mai întâi filtrată prin ochii sufletului sau ai minții poetului, iar apoi prin cei ai cititorului. Lectura, relectura și postlectura devin trepte ale inițierii lectorului în lumea textului, care trebuie să releve sensul existențial al imaginii.
Nu omit faptul că poezia lui Nichita Stănescu este definită prin abstractizarea lirismului, ceea ce sporește dificultatea interpretării sale, mai ales în cazul lectorului adolescent, lipsit de experiența de viață a lectorului matur.
În mod cert, poezia, indiferent de epocă, orientare artistică, relația sa cu realul, este imagine, este univers al cuvintelor devenite imagini sau cum ar spune poetul: Voluptos joc cu imagini și cu glasuri tremurate…
Bibliografie
Blanchot, M., ,,Spațiul literar”, Editura Minerva, București, 1980.
Pamfil, Alina, ,,Didactica literaturii: reorientări”, Editura Art, București, 2016.
Ricoeur, P., ,,Metafora vie”, Editura Univers, București, 1984.
Stănescu, Nichita, ,,Fiziologia poeziei”, Editura Eminescu, București, 1990.