Elevii încearcă diferite probleme motivaționale legate de învățare. Astfel, unii învață deoarece sunt preocupați de evitarea eșecului, alții consideră că nimic din ceea ce fac nu are valoare, și prin urmare nu merită să învețe, alții elevi sunt atât de axioși încât nu se pot concentra în rezolvarea sarcinilor, iar alții își limitează participarea la activitîțile din clasă, deorece consideră normele și interacțiunile din cadrul mediului școlar diferite de experiențele lor sociale și culturale.
Elevii care exprimă motivație pentru învățare se disting prin:
- preocuparea pentru asimilarea cunoștințelor
- aspirația de a-și asuma riscuri
- înclinația pentru provocările școlare
- convingerea că erorile fac parte din procesul de învățare și că abilitățile de care dispun pot fi îmbunătățite prin manifestarea unui efort susținut.
Motivația pentru învățare este urmarea unui număr complex de factori culturali, contextuali și individuali.
Factorii culturali sunt reprezentați de normele și valorile referitoare la învățare care adesea influențează atitudinea și comportamentele elevului. Orice elev interiorizează valorile și practicile acelei comunități, care se manifestă ulterior la nivel comportamental, prin modul în care el se implică în sarcinile școlare.
Factori contextuali în mediul educațional care influențează motivația elevilor pentru învățare pot fi sintetizate astfel: tipul de sarcină, autonomia, recunoaștere, munca în grup, evaluarea, timpul.
Factori individuali în care elevii își construiesc anumite teorii despre școală care influențează comportamentul lor din clasă sub aspectul motivației, al stilurilor de învățare și al strategiilor de studiu utilizate.
Strategiile motivaționale pot fi împărțite astfel:
– Strategii de control cognitiv: ignorarea intenționată a alternativelor atractive și a aspectelor irelevante pentru învățare, formularea unor autoinstrucțiuni pozitive.
– Strategii de control emoțional: managementul stărilor emoționale care pot amâna sau inhiba acțiunea, reamintirea punctelor tari și a resurselor disponibile.
– Strategii de control al mediului: manipularea aspectelor din mediul individului pentru a face dificilă abandonarea intenției de a învăța, îndepărtarea de sursa de zgomot și de distragere, angajamentul social.
Având în vedere faptul că motivarea reprezină un factor cheie în scuccesul învățării, abilitatea profesorului de a motiva elevii este una din abilitățile importante în creșterea eficienței învățării.
Principalele strategii de motivare a elevilor pe care profesorul le poate utiliza la clasă sunt:
- crearea unui mediu educațional motivant – alături de factorii contextuali ai motivației expuși mai sus, o relație bună cu elevii, o atmosferă plăcută și suportivă în clasă sunt aspecte ale relației care faciliteză apariția motivației pentru învățare.
- declanșarea motivației pentru dezvoltarea unei atitudini pozitive față de materii, orientarea învățării spre un scop stabilit, formularea unor așteptări de performanță în învățare, formarea unor credințe realiste despre învățare.
- menținerea motivației, respectiv stabilirea de scopuri imediate, prezentarea și administrarea srcinilor într-un mod motivant sporirea calității experiențelor de învățare, sporirea încrederii în propriile forțe, formarea unei imagini de sine pozitive, dezvoltarea autonomiei și promovarea strategiilor de automotivare.
- finalizarea într-o manieră pozitivă a experiențelor de învățare și încurajarea autoevaluării pozitive -furnizarea feedback-ului motivațional, sporirea satisfacției învățării, managementul recompenselor și a consecințelor logice în cadrul învățării.
Orice metodă de învățare selectată și utilizată pentru a atinge un scop anterior stabilit poate fi considerată drept startegie de învățare. Strategii de învățare sunt de cele mai multe ori, specifice domeniului de studiu. Există metode și tehnici de învățare care au un caracter general și pot fi transferate dintr-un domeniu de studiu în altul.
Pentru a reuși, este necesar să ne formăm un stil de predare învăţare care să motiveze elevii, centrat pe argumentarea utilităţii, stimularea abilităţilor şi competenţelor existente, asigurarea trecerii la acţiune.
Bibliografie:
1. Iosifescu Şerban şi colaboratorii, Management Educaţional pentru Instituţiile de Învăţământ, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Laboratorul „Management Educaţional”, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti, 2001
2. Gabriela Lemeni și Mircea Miclea, Consiliere și orientare, Editura ASCR, 2004
3. Mamali Cătălin, Balanţa motivaţională şi coevoluţie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1981.