A comunica este cu adevărat o artă. Altfel spus, a comunica nu înseamnă doar a vorbi, ci a comunica înseamnă a ști să asculți, să interpretezi o informație, să știi să formulezi, să adresezi o întrebare, să spui un adevăr. Eu percep comunicarea ca o formă de înțelegere între două persoane care-și împărtășesc idei.
Abilitatea de a vorbi este definită de: ton, accent, volumul, dicție, ritm și nu în ultimul rând de pauzele în vorbire. Eu sunt de acord cu aceste aspecte deoarece pentru ca o comunicare să fie optimă, ca două sau mai multe persoane să se înțeleagă ar trebui să se adopte un ton neutru, cald, să se vorbească cu intonație, dar nu răstit și mai ales să se vorbească pe rând. Accentul joacă un rol cheie în cadrul oricărei discuții, pentru că în funcție de cum punem acentul pe un cuvânt sau altul, dăm sens propoziției sau informației și astfel cu mare ușurință o putem transforma dintr-o rugaminte într-o poruncă sau invers.
Dicția este și ea importantă, pentru că dacă atunci când purtăm o conversație, rostim cuvintele clar atunci informația va ajunge mai repede la interlocutor și alături de ea se alătură și ritmul/ viteza de a emite sunete care demonstrează faptul că nu este obligatoriu să scoatem mai multe cuvinte ci este de preferat să comunicăm scurt și la subiect.
Limbajul corpului, poate surprinde regularități de exprimare în comunicare ceea ce dacă stau să analizez este adevărat. De exemplu o persoană care I se adresează alteia cu mâna în șold și sublinia caracteristica dominantă a persoanei care vorbește. Într-adevăr acesta are dreptate pentru că ori de câte ori ne adresăm unei persoane cu mâna în șold pare că o certăm, pare că-I suntem superioare.
Aspecte de urmărit și analizat sunt: postură, mimică, gestică, distanța păstrată față de interlocutor. Eu sunt de părere că toate au legătură între ele și sunt deosebit de importante pe parcursul unei comunicări, pentru că analizându-l pe interlocutor îți poți da seama dacă acesta spune sau nu adevărul.
Deasemenea o pondere important în comunicare este a știi să asculți ceea ce ți se spune, să fii atent, să decodezi mesajul pentru a ajunge corect informațiile la tine.
Există 12 blocaje în ascultare: comparația, recapitularea, vederea paranormală, filtrarea, etichetarea, identificarea, visarea, rezolvarea problemelor, deraierea, placarea, a avea dreptate și constestarea.
Din cele prezentate mai sus, mă voi opri la patru aspecte cu care mă confrunt în mod constant și anume: comparația, recapitularea, visarea și rezolvarea problemelor.
- Comparația se referă la acțiunea prin care de exemplu, interlocutorul, în loc să fie atent la discuție, el începe să facă tot felul de comparații cu persoana din fața sa, sau cu alte persoane.
- Recapitularea – de acest blocaj, mă lovesc în mod constant cu elevii mei, pentru că ei par că mă ascultă, iar când pun întrebări pentru a fixa cunoștințele nu se descurcă să-mi răspundă.
- Visarea este un alt blocaj cu care mă confrunt, pot spune zilnic la un elev, întrucât acesta pare că mereu visează, că doarme cu ochii deschiși, că este în lumea lui, este mereu cu gândul în altă parte, iar dacă îl întreb ceva, îmi repetă întrebarea pe care i-o adresez și bineînțeles că nu primesc niciun răspuns.
- Rezolvarea problemelor reprezintă un blocaj ce se manifestă atunci când elevii, deși dețin informațiile necesare, nu reușesc să le aplice în situații practice sau în exerciții care necesită gândire analitică. Aceștia pot recita regulile sau formulele, dar când sunt puși în fața unei probleme concrete care necesită utilizarea acestor cunoștințe, se blochează și nu pot face conexiunile logice necesare pentru a ajunge la soluție. Acest blocaj evidențiază diferența dintre memorarea informațiilor și capacitatea de a le aplica în contexte variate.
De asemenea, există, câteva tehnici de ascultare, utile, folosite în mare măsură și de mine la clasă, de exemplu: parafrazarea, clarificarea și feedback-ul și cu care sunt în totalitate de acord. De exemplu: apelez la parafrazare atunci când rog un elev să reproducă cu propriile cuvinte o informație primită de la mine sau apelez la o clarificare prin întrebările pe care eu le adresez elevilor sau aceștia mi le adresează mie pentru a clarifica anumite informații. Feedback-ul este poate cea mai important activitate, reprezentând a furniza înapoi o anumită informație.
La cele două abilități prezentate mai sus, respectiv, abilitatea de a vorbi si de a asculta se mai adaugă și abilitatea de a pune întrebări. Este foarte important, să alegem cu atenție ce vorbe sau substantive folosim, comparațiile sau presupunerile făcute.
La cele trei mari categorii de abilități, care după părarea mea definesc comunicarea, se mai adaugă și alegerea cu atenție a cuvintelor, capitol intulat sugestiv în carte „Magia cuvintelor”.
În practica de zi cu zi, ar trebui să evităm folosirea anumitor cuvinte, ce pot fi considerate capcane, aici putem include eliminarea cuvintelor: „nu”, care trebuie să recunosc în folosesc destul de des, dar la care treptat va trebui să renunț. Îl utilizez în mod constant întrucât am o clasă extrem de gălăgioasă, agitată și trebuie într-un fel sau altul săi liniștesc.
Alte capcane pot fi folosirea cuvintelor: „Da, da…”, „Dacă”, „Nu pot”, „Voi încerca”, „Trebuie să”, „Dacă aș fi”, „Ca să fiu sincer”, „N-ar trebui”. Sunt total de acord cu aceste lucruri, pentru că într-o comunicare / un dialog trebuie să dăm dovadă de diplomație, ar trebui să știm să formulăm idei astfel încât să nu sune ca o negare, încercare, condiție, comparare, impunere sau reproș.
În concluzie pot afirma fatul că, „A comunica” reprezintă o abilitatea foarte greu de dezvoltat, dar care odată însușită ne va ajuta în activitatea desfășurată zi cu zi, mai ales în relația cu elevii noștri.
Comunicarea este cheia succesului în orice activitatea desfășurată.
Resurse bibliografice
Adrian Nuță, 2004, Abilități de comunicare, Ed. București