Abandonul școlar reprezintă un fenomen care constă în încetarea frecventării şcolii și părăsirea sistemului instructiv-educativ. Există definiții ale abandonului școlar care îl asociază cu părăsirea timpurie a unui parcurs educativ, înainte de obținerea unei diplome. Este și o formă de manifestare a insuccesului școlar. Este un concept ce a devenit fenomen și a căpătat o largă răspândire în mediul școlar în ultimele două decenii și reprezintă abateri, mai mult sau mai puțin grave, de la normele de conduită școlară.
În plan social, abandonul școlar poate fi considerat una dintre formele eșecului școlar, alături de marginalizarea și excluderea socială și profesională, analfabetismul reprezentând o problemă acută a sistemului de învățământ românesc.
În definiția Institutului Național de Statistică, „rata abandonului școlar” reprezintă diferența dintre numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar și cel aflat în evidență la sfârșitul aceluiași an școlar exprimată ca raport procentual față de numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar.
Acest tip de abandon este cel mai adesea rezultatul unei combinații de factori personali, sociali, economici, educaționali și familiali, puternic întrepătruși care duc la dezavantaje cumulative.
Abandonul școlar este atât o problemă individuală, cât și a întregii societăți. Există diferite motive pentru care tinerii renunță la educație înaintea încheierii studiilor: dificultăți de învățare, probleme socio-economice, discriminări etc. Cei care abandonează școala sunt mai predispuși să devină dependenți de programele și alocațiile sociale oferite de stat, astfel că acest fenomen se transformă într-o problemă care afectează întregul sistem economic, social, politic, cultural al unui stat. S-a înțeles că, fără a se investi în educație și implicit fără politici educaționale care să reducă abandonul școlar, nu se pot aștepta rezultate majore din punct de vedere economic. Conduce la un nivel scăzut de educație, ceea ce limitează în mod clar posibilitatea de opțiune pe piața muncii și îi introduce timpuriu în alte grupuri sociale decât cel educațional, ca urmare, nu mai relaționează cu tineri de aceeași vârstă și cu aceleași preocupări de formare și dezvoltare profesională.
Școala este un actor cheie în combaterea abandonului școlar, dar aceasta nu poate acționa, izolat, întrucât există factori din exterior care influențează nivelul de implicare și succes al elevilor. Un raport din 2011 al Comisiei pentru Cultură și Educație al Parlamentului European, referitor la combaterea abandonului școlar a evidențiat câteva caracteristici ale acestui fenomen: prima caracteristică precizează că părăsirea timpurie a școlii este mult mai frecventă în rândul copiilor ce provin din medii defavorizate, din familii de migranți și este corelat adesea cu sărăcia și excluziunea socială. Cea de a doua caracteristică se referă la copii romi: 20% din copii romi nu sunt înscriși la școală, iar 30% o abandonează ; deși este mai frecvent în rândul băieților decât în rândul fetelor, în cazul comunităților tradiționale de romi există o situație specială în care, din pricina obiceiului căsătoriei timpurii, abandonul școlar este mai frecvent în rândul tinerelor fete și are loc la o vârstă mai fragedă ( în jur de 12-13 ani) decât în cazul băieților (în jur de 14-15 ani). A treia caracteristică evidențiază existența unui ciclu intergenerațional și anume puternica tendință manifestată de copiii ai căror părinți au părăsit școala înainte de finalizarea studiilor de a face ei înșiși aceleași lucruri subliniază că structura familiei exercită o influență semnificativă asupra capacității și motivației copiilor de a reuși la școală.
În Uniunea Europeană, media procentului ratei de abandon este de 12,8% potrivit cifrelor făcute publice de Eurostat, rezultând astfel că România se află pe primul loc în ceea ce privește abandonul școlar. Politicile de reducere a părăsirii sistemului de învățământ trebuie încorporate într-o viziune asupra educației care să fie cuprinzătoare și centrată pe elev și în care educația de înaltă calitate să fie accesibilă tuturor.
Prin urmare, în ceea ce privește abandonul școlar este necesară o abordare unitară la nivel de comunitate școlară. În această abordare, întreaga comunitate educațională (directorii, personalul didactic, elevii, părinții) se implică în acțiuni coerente, colective și colaborative cooperând îndeaproape cu părțile interesate externe și comunitatea în ansamblul ei.
BIBLIOGRAFIE:
– Erika, Gyonos, „Abandonul școlar :cauze și efecte, Vol XVIII, Universitatea „Transilvania „ din Brașov.
– Neamțu, Cristina „Devianța școlară”, Polirom, Iași, 2002.
– Pintea Enea, „ Plan de măsuri pentru prevenirea absenteismului și abandonului școlar în unitățile de învățământ din județul Mehedinți” , Planul Managerial al I. S. J. Mehedinți, 2014/2015.
– Palaghia, Carmen, „Reducerea abandonului școlar „ , Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, 2010.
– Pop, Ioan, „Absenteismului de la cauză la efect „ , 2016-2017.