Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
„Cine nu învață la tinerețe, va plânge la bătrânețe.” (proverb)
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună anumite eforturi. Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
În ultimii ani, cifrele privitoare la abandonul școlar în cazul elevilor din România sunt din ce în ce mai îngrijorătoare. Ultimele statistici arată că 1,5% dintre elevii din învățământul primar și gimnazial renunță la școală, în timp ce 7,9% dintre persoanele înscrise în instituțiile postliceale părăsesc sistemul de educație. Aceste rezultate se traduc printr-o problemă extrem de gravă pentru învățământul românesc de stat, cu consecințe serioase la nivelul întregii societăți. Cauzele sunt diverse, printre ele aflându-se mediul familial precar, situația economică, dar și metodele învechite de predare, care nu stimulează și nu motivează elevii să își finalizeze studiile.
Iată ce soluții trebuie să fie aplicate pentru a remedia situația!
1. Înțelegerea cauzelor principale
Pentru a combate fenomenul este necesară, în primul rând, înțelegerea cauzelor. Pe lângă cele de ordin social (situația economică, modelul oferit de părinți și dezorganizarea familiei, lipsa unui loc de muncă) și de ordin psihologic (motivația scăzută, lipsa de interes, anxietatea, pasivitatea), cauzele psihopedagogice joacă un rol extrem de important. Acestea din urmă pot fi transformate în oportunități de dezvoltare și de îmbunătățire a sistemului actual de învățământ.
2. Implementarea unei metodologii centrate pe elev
Date fiind cauzele prezentate mai sus, este necesară aplicarea unei metodologii diferite față de cea clasică, folosită în majoritatea școlilor. Cadrele didactice trebuie să se concentreze mai puțin pe predarea propriu-zisă și mai mult pe stimularea inițiativei și participării elevilor.
Școlile tradiționale prezintă materia dintr-o perspectivă rigidă, axată pe citire și memorare a informațiilor. Specialiștii în educație propun o metodă actuală, care implică folosirea diferitelor stiluri de învățare, pentru a stimula și pentru a trezi interesul copiilor. De exemplu, metoda vizuală ar putea fi pusă în aplicare cu ușurință, profesorul folosind o tablă magnetică pentru a expune lecțiile prin scheme,desene, culori și grafice. Astfel, cei mici pot înțelege cu ușurință concepte complexe și abstracte, cu ajutorul unei expuneri simple și interactive.
Încurajarea elevilor de a pune teoria în practică poate fi o metodă excelenta de a stimula interesul elevilor și de a-i face pe aceștia să preia procesul de învățare în propriile mâini.
În prezent, modul de desfășurare a unei ore implică adesea un monolog al profesorului, la care elevul asistă, apoi își efectuează temele, pe baza cunoștințelor reținute în clasă. De cele mai multe ori,acest proces face ca elevii să rămână pasivi și dezinteresați, făcând doar strictul necesar, pentru a obține o notă satisfăcătoare.
În schimb, lecțiile pe bază de proiecte individuale sau de grup permit copiilor să vină cu propriile idei și să prezinte informația într-un mod plăcut pentru ei. De exemplu, un flipchart , pe care elevii să creeze prezentări originale, poate fi o soluție eficienta. Astfel, elevii pot alege singuri modul în care își structurează datele, în acest mod învățând și implicându-se într-o măsură mult mai mare.
3. Încurajarea elevilor spre implicare
Elevii sunt deja obișnuiți cu metodele vechi de predare, astfel că ei asistă la ore cu pasivitate, fără a lua în calcul posibilitatea de a interveni sau de a participa activ. Aceștia trebuie stimulați și invitați să preia controlul asupra lecțiilor. Profesorii pot solicita exemple personale din partea copiilor, astfel integrându-i în procesul de învățare și oferindu-le șansa de a se simți o parte importantă a orelor. De asemenea, feedback-ul constructiv este un element obligatoriu, care le dă elevilor posibilitatea de a se autoevalua, corecta și dezvolta armonios, fiind ambiționați să acumuleze cât mai multe informații și abilități.
Acestea fiind spuse, problema acută a abandonului școlar în România ar putea fi diminuată semnificativ, prin aplicarea metodelor actuale de învățare și prin plasarea accentului pe elev și pe potențialul său.
Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)