Educația a fost dintotdeauna și va rămâne o punte către cunoaștere, progres, modernitate și tradiție, dar și un mod de a înțelege lumea, în toată splendoarea ei. Totodată, educația oferă șansa unei generații să cunoască realizările predecesorilor săi, să-și cunoască istoria, cultura, obiceiurile și, în același timp, să le ducă mai departe, către generațiile viitoare.
„Fundația oricărui stat o reprezintă educația celor tineri.” – Diogene din Sinop
[Diogene din Sinope (Cinicul) a fost un filosof grec din școala cinică, născut la Sinope. Încă din timpul vieții, Diogene devine, ca nici un alt filosof antic, personaj de legendă; potrivit tradiției, Alexandru cel Mare ar fi rostit: „Dacă nu eram Alexandru, aș fi vrut să fiu Diogene”.]
Educația copilului începe acasă, cu primele șoapte ale mamei, cu primul zâmbet al micului prunc, cu primii pași, cu prima privire de jur-împrejur, cu primele povețe și încurajări ale celor dragi. Mai târziu, educația se completează la școală, se perfecționează, zi de zi, în tumultul vieții și se desăvârșește… poate niciodată, sau doar atunci când crezi că nu mai ai ce învăța.
Copilul este ca o carte deschisă; îți oferă sufletul pe tavă, când este mic, sperând ca tu, adultul, să-l poți călăuzi pe cărările vieții, să-i poți oferi din noianul de cunoștințe pe care le-ai acumulat, pe cele ce-i vor oferi o viață pe măsura așteptărilor lui.
Școala este pentru copil, mediul în care relaționează cu alți copii, socializând, locul unde dobândește cunoștințe, informații specifice diverselor domenii educaționale, dar și poarta spre un viitor dorit, în concordanță cu visuri și speranțe, cu aspirații și abilități dobândite, talente moștenite sau dorințe lăuntrice.
Școala deschide minți, spunea un celebru înaintaș, dar clădește și fundamentul unui viitor durabil, sustenabil, viitor în care omul să-și urmeze visurile, să-și făurească o viață frumoasă, să poată să presteze o muncă, conform calificărilor obținute, dar și să conviețuiască cu natura și mediul înconjurător într-o armonie viabilă, folositoare tuturor.
Copiii, prin educație, își sporesc șansele de a avea o viață mai bună, mai comodă, mai civilizată, devin empatici și înțelegători încă de mici, dacă sunt îndrumați cu pasiune și dăruire de noi, dascălii lor. Un copil îți poate oferi o lecție de bunătate în fiecare zi, prin zâmbetul lui cald, printr-o îmbrățișare largă oferită din suflet, prin gesturi simple, prin generozitatea caracteristică vârstei sau prin compasiunea față de semenii lor, mai puțin avantajați de soartă.
Încă de mic, copilul se joacă cu animale, le mângâie, pune mânuțele mici pe blana lor moale, fără a se teme, cu veselie și zâmbete în priviri, parcă vrând a ne arăta, nouă, celor mari, că în lumea lor, a copilăriei, pot fi prieteni, se pot ajuta reciproc, chiar dacă nu folosesc același limbaj. În lumea lor, a frumoasei copilării, cu inocență și candoare, copilul îți dăruiește frumusețe sufletească, energie pozitivă și o grămadă de motive să fii mai bun în fiecare zi. Tot el, copilul își poate dărui jucăria preferată, în timp ce tu, adultul… nu te-ai cam despărți de haine de prisos, care nu-ți mai folosesc de mult, dar îți încântă privirile prin colorit exotic.
Pentru ei, copiii, voluntariatul înseamnă zâmbete calde dăruite din tot sufletul, o vorbă bună spusă cu drag unui coleg în necaz, o privire plină de compasiune sau o îmbrățișare la finalul orei.
Voluntariatul deschide minți, ajută semeni, cultivă generozitate, dar copilul îl poate ridica la rang de DAR, DĂRUIRE, ZÂMBET, CANDOARE, OMENIE.